– Să nu mă amestec eu mama ta, ce te-am purtat în pântece și te-am simțit mișcându-te în pântecele meu! Ai fost primul meu născut și cu câtă bucurie am purtat acea sarcină gândindu-mă că un pui de om se formează în mine, gândindu-mă că te voi educa să devii în primul rând om. Este adevărat că multe lucruri mi-au scăpat din mâini și nu ai avut startul pe care eu am dorit să-l ai în viață. Dar totuși am făcut tot ce am putut să nu îți lipsească nimic, să urmezi o școală pe care mai apoi ai abandonat-o din cauza sportului. Întotdeauna am căutat să te învăț că am fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și acest chip pe care îl primești la naștere implică o responsabilitate pentru că pe tot parcursul vieții tale trebuie să conlucrezi cu Dumnezeu pentru al păstra și dezvolta tot mai mult după modelul divin. Te-am învățat că Dumnezeu este deasupra tuturor lucrurilor și de aceea trebuie să te rogi Lui mai ales când ai o problemă, și să-l cauți mereu pentru ca chipul Său minunat să strălucească în tine. Privește la unii din cei ce au copilărit cu tine și care au ales să întunece chipul divin din sufletele lor, unde au ajuns tu știi prea bine, și cât rău au făcut semenilor lor! Eu te-am sfătuit mereu să trăiești altfel și să năzuiești spre ce este nobil, urmându-mi sfaturile ai scăpat de multe nenorociri, deși eu aș fi dorit ca tu să îți găsești și mai mult plăcerea în lucrurile sfinte, dar această dorință a mea de moment nu s-a împlinit pe deplin.

– Te rog oprește-te mamă, tu nu înțelegi cum este viața în ziua de astăzi! Nu vezi că sunt oameni foarte bogați, iar alții săraci și nenorociți ca și noi ce nu au mari bucurii în viață și au parte numai de trudă și ocară. De aceea eu vreau și altceva de la viață aspir la mai mult, dar tu nu ai cum să înțelegi toate aceste lucruri despre care îți vorbesc.

– Tu crezi că eu nu înțeleg viața și toate ispitele ce se abat asupra unui tânăr de condiție umilă ca tine? Vrei să ajungi sus te înțeleg, însă drumul pe care ai pornit este un drum greșit și îți vei pierde sufletul, iar mai mult de atât după ce vei nenorocii pe alții, vei sfârși în pușcărie. Traficanții cei mari știu să rămână în libertate și să-i arunce în față pe cei naivi ce riscă pentru ei, jocul acesta nu este chiar atât de nou cum tu crezi.

– Voi risca pentru că unuia ca mine viața nu îi oferă altă șansă. Și apoi vorbești mereu de Dumnezeu, dar de ce El nu îi pedepsește pe cei ce fac răul?

– Va veni și ceasul judecății tuturor răufăcătorilor, însă nu uita până atunci El încă mai oferă har pentru că își găsește plăcerea în îndurare și nicidecum în distrugerea păcătoșilor. După cum este scris în Sfintele Scripturi în cartea profetului Mica 7-18: ,,Care Dumnezeu este ca tine, care ierți nelegiuirea și treci cu vederea păcatele rămășiței moștenirii Tale?- El nu-Și ține mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea!” Este unul din versetele care îmi plac și de aceea l-am memorizat pentru că scoate în relief faptul că trăim timpuri când harul Său minunat încă mai atinge inimile păcătoase ale oamenilor chemându-i la mântuire. De aceea eu ca mamă a ta, am datoria sfântă de a-ți spune că tu porți în sufletul tău chipul divin și chiar dacă acum nu strălucește așa cum ar trebui, nu-l întuneca de tot și nu te nenoroci singur. Învață să trăiești și să te bucuri cu tot ceea ce Dumnezeu ți-a dat, este cel mai frumos lucru din lume.

Iancu tăcu plecându-și capul în jos, îi era rușine de mama sa, simțea că nu o putea privi avea impresia că era o martiră ce mereu se jertfise pentru binele lui. După un timp Rodica se ridică și se apropie de Iancu mângâindu-l pe cap și spunându-i:

– La noi la firmă au adus niște mașini pentru tăiat iarbă, dacă vrei voi vorbi cu șeful și te va angaja, evident că nu te vei îmbogăți dar vei trăi cu demnitate. Te las acum pentru că ai nevoie să te gândești la tot ce ți-am spus și mai ales gândește-te la modul cel mai serios că a sosit timpul să părăsești acel club unde lucrezi. De moment vino la noi la firmă și apoi ai să-ți găsești și altceva mai bun, doar trebuie să îți iei în serios rolul de tată, și nu fii asemenea tatălui tău care era un nenorocit. Iar pe nevasta ta nu o lăsa prea mult să stea departe de tine pentru că nu este bine, am înțeles că este la o prietenă de-a ei unde anume nu știu pentrucă nu a dorit să-mi dea adresa. M-ar bucura enorm să-mi urmezi sfaturile și să știu că te comporți ca un om responsabil.

După ce spuse acele cuvinte Rodica plecă. După plecarea mamei sale, Iancu ieși pentru a fuma și a sta puțin de vorbă cu unii vecini. Își formase un obicei de a sta de vorbă cu unii adolescenți de prin cartier ce îl respectau, iar el căuta pe cât era posibil să îi învețe să nu se bage în prostii. Însă în acea seară simțea că nu avea puterea să mai dea nici un sfat nimănui, se simțea foarte slab din punct de vedere moral și era foarte tăcut răspunzând evaziv atunci când era întrebat ceva. Jean îl sunase insistent la telefon însă el nu îi mai răspunse. Se simțea prea tulburat pentru a mai decide ceva în acele momente.

Pe când se pregătea să se întoarcă în casă pentru a se culca, apăru Jean și îl trase de o parte de lângă cei cu care stătea de vorbă. Jean era un tip de om ce nu avea o personalitate puternică, însă știa totdeauna să se aciuieze pe lângă cei mai puternici slugărindu-i. În acea seară îi spuse lui Iancu:

– Am vorbit cu șeful, s-au schimbat unele lucruri în planul nostru, vom aduce în noaptea asta toată marfa la tine acasă, iar începând de mâine vom lua câte puțin și distribuim la club.

– La mine acasă, îți dai seama ce spui, nu așa ne-a fost vorba…

– Bine dar nu decid eu, ci Paris.

Iancu rămase consternat, acum înțelegea ce era pe punctul să facă. Îl cunoștea pe cel ce era poreclit Paris, ce era un țigan ce avea o gașcă periculoasă cu care se dedica în ultimul timp traficului de droguri, știa prea bine că nu o putea scoate la capăt cu acei oameni decât dacă se supunea lor întru totul. Înțelegea faptul că Jean era un fel de valet de-al lor care le executa ordinele.

– Află că m-am răzgândit și nu mai intru în afacerea voastră, și acum lasă-mă în pace și nici pe la mine să nu mai apari.

– Cum eu te recomand și tu mă lași să cad acum de fraier în fața tuturor, îți dai seama ce faci?

– Nu vreau să am de-a face cu Paris și oamenii lui.

Din întunericul nopții se desprinse silueta înaltă a unui bărbat ce se apropie de ei.

– Ce stați atâta la taifas haideți odată…

Era unul din complicii lui Jean ce stătuse până atunci în mașină așteptându-i și care apoi se apropiase nemulțumit fiind de întârzierea celor doi.

– Păi, Iancu nu mai vrea să meargă.

– Ce crezi că ne jucăm? La tine acasă vom face un mic depozit fie că tu vrei sau nu vrei…spuse acel bărbat înalt apropiindu-se de cei doi cu mișcările unui om foarte sigur pe el.

– Am spus că nu vreau să mai am de-a face cu voi…replică încă odată Iancu.

Însă acel bărbat veni în fața lui Iancu și în mod surprinzător îl lovi brusc cu pumnul în piept, fu o lovitură destul de puternică, Iancu se clătină puțin, făcu un pas înapoi exact ca în ring când adversarul îl surprindea cu garda jos și primea o lovitură. Dar reacționă fulgerător lovindu-l pe acel bărbat în plină față cu pumnul stâng și apoi încă odată cu dreapta puternic. Acel bărbat se clătină și se prăbuși cu spatele de o mașină parcată pe acolo, alarma acelei mașini începu să sune în noapte alertând vecinii. Iancu plecă de acolo degustat fiind de tot acel episod.

A doua zi la club îl văzu pe Jean distribuind droguri acompaniat fiind și de alți oameni ai lui Paris. În jurul orei douăzeci și trei sosi și Paris pe care Iancu îl cunoștea de mult. După treizeci de minute i se transmise că Paris vrea să vorbească cu el. Ieși afară din club doar el și Paris ce era un bărbat înalt, ce avusese cândva un corp musculos, însă între timp se îngrășase devenind masiv. Paris trăise mai mereu implicat fiind în bătăi, scandaluri, afaceri murdare, fusese și arestat de câteva ori, toată viața sa până la cei patruzeci de ani ai săi se desfășurase mai mult în afara legii.

– Ne cunoaștem de mult Iancu și am observat că mereu m-ai evitat, dar totuși ne-am respectat reciproc. De aceea m-am mirat mult când Jean mi-a spus că te vei băga cu noi în combinațiile noastre! Apoi să aud că mi-ai lovit unul din oamenii mei și ți-ai retras cuvântul dat, dacă era altul în locul tău aș fi aplicat alte reguli, însă cu tine de moment nu pentru că ne cunoaștem de mulți ani. Oricum tu ești cel ce pierde pentru că nu vrei să lucrezi pentru mine.

– Am alte planuri, este adevărat că m-am pripit dându-i lui Jean cuvântul…

– Bine, eu vreau să facem pace, pentru că mă gândesc că poate te răzgândești și vei colabora până la urmă cu noi. Am găsit un vad atât de bun aici la club încât sunt mai mult ca sigur că voi avea nevoie și de ajutorul tău. Și să nu cumva să îmi mai lovești oamenii, sau să ne faci neplăceri că apoi vorbim și altfel sper că ne-am înțeles.

– Cred că am reușit să te înțeleg destul de bine, acum însă trebuie să mă întorc la munca mea.

În următoarele zile munca la club deveni pentru Iancu un infern pentru că îi vedea pe oamenii lui Paris desfășurându-și activitatea lor și nu putea face nimic. Se gândise să îi denunțe dar nu putea să facă acel pas, ceva îl oprea pentru că întotdeauna îi urâse pe turnători. În ultimul timp se gândea ca să îl caute pe patronul clubului și să îi spună cum stau lucrurile, dar nu mai fu nevoit să o facă pentru că după două săptămâni de la discuția sa cu Paris, poliția veni la club și făcu o percheziție inopinată asupra lui Jean și a complicilor săi și totul fu descoperit. Iancu fu arestat și el împreună cu Jean și complicii acestuia, ba chiar și Paris fu arestat și se deschise o anchetă. Toată acea operațiune a poliției se desfășurase în urma unui denunț venit din partea unei persoane ce voise să își păstreze anonimatul. Iancu fu interogat de câteva ori. La început negă totul susținând că el nu știe nimic, însă pe măsură ce ancheta înainta, fu nevoit să spună tot ce știa, acceptă să colaboreze cu polițiștii după ce fu confruntat cu declarațiile martorilor ce îl văzuseră în acea noapte lovindu-l pe omul lui Paris.

Într-o noapte, în timpul detenției sale visă un vis providențial, se făcea în visul său că era undeva într-o casă spațioasă cu ferestre mari prin care se vedea o grădiniță de flori. Stătea la masă în acea casă cu mama sa și Lucica, apoi mai erau acolo doi copii, un băiat și o fetiță ce semănau cu el și Lucica. Pe masă erau așezate diferite bunătăți și ei mâncau cu voioșie. Dar ce era uimitor în visul său, era faptul că toți erau învăluiți într-o atmosferă de sărbătoare și aveau bucurie și entuziasm imprimate pe fețele lor. Mai ales mama lui părea cu totul altă ființă pentru că îi dispăruse acea oboseală cronică de care era mai mereu cuprinsă și nici fața ei nu mai părea atât de suferindă, ba din contra, radia de bucurie. Se trezi brusc din somn și rămase mult timp meditând la visul său, retrăind acea atmosferă de sărbătoare și bucurie din vis.

După o lună de zile de stat în arest, timp în care polițiștii puseseră cap la cap declarațiile martorilor și a le tuturor celor implicați, Iancu fu pus în libertate, considerându-se că nu era implicat în acțiunile acelei bande de traficanți de droguri. Paris, Jean, și complicii lor rămăseseră în arest pentru că aveau deschise dosare penale și urma să aibă loc un proces. În ziua când Iancu ieși din arest și se văzu din nou un om liber, privi soarele ce în acea dimineață de primăvară strălucea luminând și încălzind totul, dând astfel culoare și farmec vieții. Lui Iancu i se părea că niciodată până atunci nu observase soarele strălucind atât de frumos pe cerul superb de primăvară. Îl încânta faptul că sub acea cupolă magnifică, se mișca ca un om liber având viața sa ca un dar minunat.

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Oniscu: MEDIUL SUFOCANT (2)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 14 iunie 2020