Era noapte. La acea ora târzie a nopții de iarnă goală străzile orașului erau pustii, rar de tot mai treceau câțiva trecători sau vreo mașină. Înaintau prin noapte doi trecători, unul era un bărbat de cinzeci de ani ce se numea Mișu, îmbrăcat cu o șubă mare cenușie ce-i acoperea trupul masiv, în picioare avea niște cizme mari negre de cauciuc cu care făcea zgomot în timp ce mergea. Era obosit, ochii începeau să i se închidă însă făcea efort să-i țină deschiși și să meargă înainte, simțea o moleșeală plăcută în tot corpul băuse și mâncase bine în ziua aceea însă nu avea un loc unde să doarmă. Cel de al doilea era un tânăr de optsprezece ani înalt lat în spate nu prea corpolent însă foarte agil și iute în mișcări se numea Ciprian era înfrigurat geaca sa subțire nu-i oferea destulă protecție împotriva frigului, mergea cam tot timpul cu jumătate de pas înaintea lui Mișu dorea să se încălzească îi tremura tot corpul de frig. ,,Uf cum mai aleargă, m-am legat la cap cu el în noaptea asta dar de mâine îl trimit eu acasă să se descurce acolo cu ai lui, ce sa-i faci aveam nevoie de acele alimente pentru a le da a lor mei,” gândi Mișu. Deodată se opri și spuse: ,,Ciprian atenție, vin-o după mine.” Și cu o agilitate și o atenție ieșite din comun Mișu începu să se strecoare într-un șantier în construcții împreună cu Ciprian intrară la subsolul unui bloc. ,,Să nu faci nici un zgomot,” spuse Mișu.

Apoi ușor așeză niște paleți de lemn pe care se întinseră amândoi trupul masiv al lui Mișu înfășurat în șubă se lăsă greoi pe paleti întinse o mana sub capul lui Ciprian pentru ca acesta să poată sta mai comod, apoi Mișu simți dulceața somnului învăluindu-l nu-i era frig șuba groasă și efectul alcoolului îi țineau cald adormi îndată sforăind puțin. Ciprian însă se mișca continuu îi era frig nu era obișnuit să doarmă afara. ,,Oare cum pot acei oameni ai străzii noapte de noapte sa doarmă afară pe cartoane este atât de inuman,” gândi el nu știa că viitorul avea să-i mai rezerve astfel de nopți chinuitoare. Deodată o mașină se opri la intrarea șantierului era poliția coborâră trei polițiști din mașină cu lanternele în mâini, paznicul ieși în întâmpinarea lor, schimbară câteva cuvinte unul din polițiști se apropie puțin de subsolul unde erau cei doi însă lumină cu lanterna în direcția opusă. Ciprian îl ghionti pe Mișu ce se trezi brusc, iar în câteva clipe își dădu seama de situație apoi îi făcu semn lui Ciprian să rămână pe loc. În noapte Mișu părea ca un animal încolțit ce trebuia sa fugă să se ascundă pentru a scăpa de moment aștepta să vadă ce mișcări vor face polițiștii. Ochii săi negrii priveau cu îngrijorare spre locul de unde venea zgomotul și luminile lanternelor. Însă după ce schimbară câteva vorbe cu paznicul polițiștii se urcară în mașină și se pierdură în noapte.

Mișu aproape că era treaz, aburii alcoolului se risipiseră, dormise puțin apoi tot acel șoc al fricii îl trezise simțea că trebuia să iasă din acel loc. Așteptară un sfert de ora până ce tăcerea se așternu peste șantier și ieșiră din nou în stradă, Mișu răsuflă ușurat acum dacă îi oprea poliția putea spune tot ce voia însă dacă îi găsea în subsol era groaznic, se liniștise puțin mergând în tăcere, Ciprian spuse ceva dar el nu-i răspunse era pe gânduri într-un târziu spuse: ,,Unde am putea merge, este abia unu noaptea ar trebui sa încercăm la scara blocului din piața nouă mai rămâne deschisă și sus e cald sunt caloriferele de pe scară, să încercăm, mai lasă câte unul ușa deschisă noaptea. Mergem la blocul turn ne urcăm până la ultimul apartament apoi o scară mai sus unde nu ai nimic și acolo o sa ne fie cald, dar atenție dacă ne simt locatarii anunță poliția și atât ne trebuie,” zise Mișu.

Găsiră ușa scării întredeschisă, urcară cu liftul apoi pe scări fără zgomot până la ultimele trepte de lângă scara metalică ce ducea pe acoperișul blocului. Mișu se întinse pe jos înfășurat în șuba sa cenușie și curând adormi. Ciprian însă se mișca de colo, colo negăsindu-și locul frigul îi pătrundea tot mai mult corpul tânăr aflat în creștere, nu putea dormi ațipea puțin apoi se trezea brusc. ,,Ce greșeală am făcut, că l-am ascultat pe Mișu și am căzut în plasa lui trebuia să mă duc la mătușa mea la țară așa cum m-a trimis mama, însă Mișu m-a păcălit luându-mi alimentele ce trebuia să le duc mătușii apoi mi-a promis că vom merge amândoi pe un ponton dormitor și până la urma iată-mă unde sunt dormind pe scări. De nu m-aș îmbolnăvi, însă mâine mă duc acasă și spun că am venit mai repede poate pleacă cei din Galați și se termină cu băutura și distracția,” gândi Ciprian în timp ce simțea tot mai mult frigul nopții de iarnă pătrunzându-l, într-un târziu adormi pentru mai mult timp. Când se trezi îi era foarte frig partea stângă a spatelui pe care se sprijinise pe ciment o simțea amorțită îl durea, de asemenea îi înghețaseră picioarele se scula în picioare încercând să-și miște corpul amorțit de frig, îl privi pe Mișu ce dormea adânc întins pe jos. Chiar dacă era o iarnă goală și nu prea geroasă era decembrie iar nopțile erau destul de friguroase în acel orășel de lângă Dunăre.

După un timp Mișu se trezi, privi puțin speriat în jur îl recunoscu pe Ciprian și deodată ca un fulger își aduse aminte de situația în care se găsea, începu să-și frece genunchii spunând: ,,Mi-au înghețat genunchii am amorțit cu toate că la spate șuba mi-a ținut cald nu mai pot continua așa, am sa mă duc pe la Nea Traian cu o sticlă de vodcă și o geantă de cărbuni din combinat și stau și o săptămâna așa nu se mai poate mă prăpădesc iar tu du-te acasă.” ,,Da dar daca nu mă amăgeai nu ajungeam în halul ăsta,” îi replică Ciprian. ,,Gata lasă asta acum, ce sa-i faci daca nu l-am găsit pe Vasile, dormeam la pontonul dormitor.” Se așternu tăcerea între ei, Mișu privi prin geamul scării stelele ce începeau să pălească se apropia dimineața închise puțin ochi încercând să doarmă dar nereușind îi spuse lui Ciprian. ,,La douăzeci de ani eram însurat, ce timpuri frumoase lucram ca zidar soția îmi era frumoasa și cum ne mai iubeam, însă cei drept întotdeauna pe ascuns am înșelat-o până la urmă am ajuns la divorț ea a rămas cu copiii, iar terenul si casa ni le-au luat moștenitorii acelui bătrân de la care am cumpărat pământul pe care am făcut acea căsuță, însă doar cu un act de mână pentru că la scurt timp bătrânul s-a îmbolnăvit și a murit iar moștenitorii nici nu au vrut să audă doar mi-au spus dărâmă-ți casa pe care ai făcut-o ia-ți materialele și pleacă de pe pământul nostru. Cel puțin am amenajat ceva acolo la socrii unde îmi locuiesc copiii cu fosta nevastă.”

Se așternu tăcerea între ei Mișu fusese toată viața un aventurier pe care nu se putea baza nimeni, ca acele obiecte ușoare ce uneori le vezi plutind pe apa Dunării, împinse de valuri așa fusese și viața sa, doar căutând plăcerea în alcool și senzualitate. Încerca să-l folosească pe Ciprian pentru tot felul de treburi murdare. Odată erau amândoi la o coadă la băuturi alcoolice de fapt nu aveau bani sa cumpere nimic, însă Mișu avea planurile lui și atunci când văzu un om cu o raniță mare ce se așezase la coadă intră în vorbă cu el apoi îl convinse să lase ranița jos unde era el cu Ciprian și să stea liniștit la coadă, stând și el cu acel om vorbindu-i cu tonul cel mai familiar, spunând că așteaptă un prieten ce trebuia să vină din clipă în clipă, iar el de moment nu se putea hotărî ce băuturi să aleagă. De fapt urmarea ca rândul să înainteze în așa fel încât acel om care uneori se mai întorcea să se uite la Ciprian și la raniță să ajungă în poziția ca să nu mai poată vedea ranița din cauza faptului că rândul înainta iar el atunci îi putea spune lui Ciprian să ia ranița și să plece. Momentul sosi Mișu se făcu a vedea pe presupusul său prieten cel aștepta se apropie de Ciprian și îi șopti să ia ranița însă Ciprian de teamă se negă nu avea curajul să facă în acel moment așa ceva. Mișu îi spuse din nou mai apăsat însă Ciprian rămase ca încremenit lângă raniță în ciuda gesturilor poruncitoare a lui Mișu. Ocazia de a fura trecu iar omul se întoarse privindu-l ciudat pe Ciprian parcă înțelegând ceva se despărți de Mișu își puse sticla de vin în raniță și plecă. La scurt timp Mișu ieși furios cu Ciprian afară reproșându-i: ,,Ți-am spus să ei ranița n-ai fost nici de atât măcar în stare.” ,,Nu am putut unde o luam cu ranița?” Încercă să se apere Ciprian. Însă Mișu continuă furios: ,,Coborai pe scări și eu imediat eram lângă tine, dar n-ai vrut.” ,,Dacă știam așa o luam și până la urma ce avere crezi că avea în raniță,” spuse Ciprian. ,,Ce avere când te mai aud cum vorbești, omul pleacă în baltă la muncă avea mâncare pe mai multe zile, băutură, haide acum du-te acasă lasă-mă în pace căci mă încurci de pomană.”

Într-o altă zi umblau amândoi prin piață , iar de la o tarabă un țigan bătrân ce vindea diferite mărunțișuri strigă la Mișu: ,,Nu degeaba porți tu băiatul ăsta după tine îl înveți la furat altfel nu ai umbla tu cu el.” Însă Mișu nu-i răspunse doar mormăi ceva în barbă și punând capul în jos gânditor porni mai departe cu atitudinea unui om ce a fost descoperit făcând un lucru rușinos.

,,Este timpul să ieșim, mai plimbă-te puțin prin oraș, apoi du-te acasă și le spui că ai venit cu primul autobuz,” spuse Mișu. ,,Bine voi încerca să fac așa,” răspunse Ciprian și se despărțiră. Cam la zece luni de la acea noapte Ciprian din cauza problemelor din familie și a mediului dur în care trăia ajunsese să doarmă din nou în stradă. Uneori mai apela la câte un prieten, la niște bătrâne care îl mai lăsau să doarmă câte o noapte la ele însă erau și nopți când trebuia să le doarmă în stradă, ajunsese să înțeleagă ce înseamnă să lupte cu nopțile reci de toamnă să simtă acea istovire provocată de nesomn în tot corpul, cu toate că se mai dezvoltase între timp pentru că mergea la o sală de sport unde făcea exerciții cu halterele, însă corpul său avea nevoie de odihnă, odată fiind foarte obosit intrase într-un tren de pasageri și se culcase acolo. Viața devenea o luptă tot mai grea pentru el nu mai avea de ales trebuia să lupte pentru a supraviețui, uneori când era istovit și făcea eforturi mari să se mențină în picioare la orele târzii din noapte se gândea mereu la un pat confortabil în care să se acopere cu o plapumă groasă și să doarmă la nesfârșit.

Totuși perioada șederii lui în stradă fu scurtă pentru că veniră acele ocazii ale vieții și el se agăță ca înecatul de orice ocazie cel putea scoate din acele nopți chinuitoare, și reuși să nu mai doarmă în stradă. Acea experiență tristă din tinerețea lui îl făcu ca mereu în viață, să încerce să înțeleagă suferința oamenilor străzii, iar în măsura posibilităților sale să încerce să facă ceva pentru ei. Iar viața sa luă cu totul alt curs decât cel pe care Mișu și cei cel cunoșteau credeau că va lua. Unii îl vedeau un mare alcoolic deși el datorită sportului ajunsese să nu mai consume alcool de asemenea văzuse efectele teribile ale alcoolului în viețile celor ce consumau, alții un hoț șmecher ca Mișu, iar Mișu îl povățuia și-l îndrepta pe un drum în care Ciprian trebuia să devină un fel de înger al răzbunării pentru toți acei ce îi făcuseră rău. Iar acest rol îl atrăgea cel mai tare și pe Ciprian, inspirat fiind și de unele filme axate pe răzbunare. Însă nimeni nu conta că el va păși pe căile cinstei și ale moralității, însă minunea se petrecu pentru că lui Ciprian îi plăcea să citească iar odată intrat în lumea fascinantă a cărților nici el nu și-a imaginat în ce fel de om aveau să-l transforme cărțile.

Iar atunci când prin intermediul cărților i se deschise un orizont frumos opus acelui mediu sufocant din care venea luă hotărârea de a fi diferit de cei din mediul sau, de a trăi altfel de a umbla prin viață călăuzit fiind de principii morale. La început cei care îl cunoșteau crezură că joacă teatru și că urmărește ceva anume însă când înțeleseră că devenise un om nou, nu îl mai puteau înțelege. O ce bogăție spirituală imensă au cărțile cele foarte bune. Nu contează mediul în care tinerii se zbat nici densitatea întunericului moral cei înconjoară ci să înceapă să citească cărți bune și cărți foarte bune iar rezultatele dezvoltării intelectuale și spirituale vor fi mari. Acele nopți chinuitoare îl determinară pe Ciprian ca de a lungul anilor să fie frământat de o problemă pe care nu reușea să o dezlege și anume: ,,Oare de ce societatea nu face mai mult pentru oamenii străzii? Mai ales milionarii ce au bani ce nici măcar nu vor reuși să-i cheltuie în anii de viață ce le mai rămân de trăit, și poate că nici copii lor nu vor putea să cheltuie atâtea milioane, sau daca îi vor cheltui o vor face numai pe lux, vicii, capricii ce până la urmă îi vor distruge. De ce nu s-ar face mau multe azile, cantine, programe pentru reeducarea oamenilor străzii într-un cuvânt ajutându-i pe acești oameni să devină utili în societate și să nu mai aibă parte de nopți chinuitoare?”

Pentru Ciprian acea problemă era un mister pe care nu îl putea dezlega atunci când își punea problema la modul general, însă înțelesese că din punct de vedere personal putea face câte ceva, iar acel puțin pe care el îl făcea putea influența și pe alții să facă ceva. Viața pentru el începu să se desfășoare într-o dimensiune nouă cei producea bucurie. Procesul schimbării într-un om nou din cel ce era înainte îl încânta, devenise un autodidact ce își însușea lecții frumoase din cărți, și dorea să cunoască mai mult prin intermediul cărților cum putea deveni un om educat, cult ce avea menirea ca între semenii săi să promoveze valori umane atât de necesare într-o societate ce ușor, ușor se dezumaniza. Mai toți din mediul său înțelegând că Ciprian și-a ales un drum nou si diferit pentru ei i-au întors spatele însă în noua dimensiune pe care el începea sa o trăiască găsi alți prieteni și chiar dacă ar fi rămas singur era decis să continue pana la sfârșitul zilelor sale cu acel minunat proces autodidactic al transformării cel umplea de entuziasm. Întâmpina și dificultăți uneori pentru că nu înțelegea tot ceea ce citea însă căuta explicații, comentarii a diferitelor teme pe care nu le înțelegea. Apoi discuta cu noii săi prieteni ce erau ca și el interesați de aceleași teme și ușor pe drumul său în viață se făcea lumină, începea să înțeleagă scopul existenței sale, datoria sa față de semenii săi.

Îi vedea pe cei din mediul de unde el provenea ca pe niște bieți oameni ce se zbăteau în beznă spirituală dorea să-i ajute dar ei de moment refuzau cu încăpățânare. Uneori providența lucrează în așa fel în viețile oamenilor că atunci când între doi prieteni se întâmplă ca unul să-l ducă la pierzare pe celălalt lucrarea providenței îi desparte. Așa se întâmplă și cu Mișu și Ciprian porniră pe drumuri diferite în viață. Lecturile sale îi produceau uneori bucurii alteori dureri pentru că unele lucruri descoperite din cărți îl făceau să se vadă într-o stare jalnică în unele privințe, alteori cărțile îl făceau să vadă vârful muntelui Everest al cunoașterii și dezvoltării la care el trebuia să ajungă. Își dădea seama că abia începuse să urce de la poalele muntelui spre vârf și mai avea atâta drum de parcurs, trebuia să urce neîncetat pentru că simțea o chemare tainică din partea Divinității să nu se oprească ci să înainteze în ciuda tuturor piedicilor și a descurajărilor ce uneori îl cuprindeau. Cărțile începură sa fie pentru el ca niște tovarăși de viață, ca un fel de sfătuitori și îndrumători spre acel minunat vârf al muntelui spre care aspira să ajungă ce pentru Ciprian însemna un nivel matur de gândire și o dezvoltare a caracterului din punct de vedere spiritual.

Trăia printre oameni ca unul care a descoperit o mare taină a vieții această urcare zi de zi pe treptele cunoașterii îi fascina întreaga ființă. După orele de lucru se retrăgea în camera sa și citea ore în șir pentru a descoperi tot ce era mai frumos de pe paginile cărților, își dădea seama că cărțile ascund în ele comori tainice nebănuite de ordin spiritual ce trebuiau descoperite și scoase la lumină. Iar tot acel efort al aprofundării îi producea un sentiment nobil. Apoi într-o zi îi apăru gândul măreț de a scrie, una din cărțile care îl ajutară foarte mult pe Ciprian sa se hotărască a scrie a fost cartea lui Panait Istrati intitulată ,,Cum am devenit scriitor” pe care o citi pe când avea douăzeci si unu de ani. Înțelesese câte ceva prin prisma acelei cărți despre datoria de a promova prin intermediul scrisului valori umane, însă își dădea seama că trebuia să parcurgă un drum al împlinirii ca om și scriitor ce nu se putea face dintr-o data pentru că avea atât de multe lipsuri în educația sa încât avea nevoie să învețe din cărți atât de multe lucruri care îl puteau ajuta în împlinirea visului său de a fi scriitor.

,,Ce minunat ar fi daca aș începe să scriu despre tot ce am descoperit din cărți, despre tot drumul meu prin viață poate că va folosi cuiva pentru a păși pe calea cea bună. Am întâlnit atâția oameni cu mentalități diferite în viață oare ce ar fi daca aș începe să-i creionez pe hârtie, pe unii bineînțeles schimbându-le numele dar așezând caracterele lor ca o pildă, pentru ca toți să învățam că alegerile greșite aduc consecințe ce uneori se suportă greu. Iar dacă toată această experiență de viață aș putea să o împletesc cu elementul literar artistic,” gândea Ciprian. Iar actul frumos al scrisului îi producea un sentiment înălțător cel conducea în procesul urcării pe o treaptă superioară în existența sa, începu să înțeleagă de ce uneori în circumstanțe grele unii scriitori au continuat să scrie, de asemenea înțelese ceea ce Tolstoi a spus că înțelege prin arta de a scrie utilitate și plăcere.

Monologa tot mai mult: ,,Da asta înseamnă să scrii, în primul rând plăcerea de a așterne pe hârtie tot ce ai mai bun din experiența ta de viață, apoi să simți că ceea ce scrii este util și înnobilează propria ta ființă și bineînțeles scrierile vor influenta pe toți cei ce caută orizonturi mărețe în viață pe care să le exploreze. Încep să simt tot mai mult că pentru mine este o datorie morală de a scrie, de a împărtăși tot ceea ce eu cunosc despre adevăr și natura omului. Acest proces al scrisului înainte de ai ajuta pe alții, în primul rând mă înalță pe mine mă face să trăiesc ceea ce Denzel Washington în filmul ,,The Hurricane” a expresat atât de frumos, el interpreta un personaj de culoare ce pe nedrept făcuse ani grei de pușcărie, iar la închisoare începe să-și scrie propria viață. Iar atunci când scrie prin intermediul actului creației el începe să înțeleagă ce au simțit unii scriitori în momentele lor de creație și asta îl uimește. Acest lucru eu l-am experimentat cu mintea și ființa mea și pot să spun că este atât de frumos să scrii, să promovezi valori spirituale și umane!”

Viața pentru Ciprian începu să aibă un farmec aparte, pricepu că nu era încă un scriitor profesionist ci doar unul amator iar pentru a ajunge să poată fi un scriitor experimentat și creativ înțelesese că asta însemna muncă, studiu și mereu trebuia să nu se oprească de la minunatul exercițiu al scrisului de la care de altfel îi era imposibil să se mai oprească. Înțelese că era misiunea sa între oameni, iar dacă scrierile sale nu vor deveni populare sau nu va căpăta glorie literară nu era nici o problema pentru că nu acesta era motivul de căpetenie pentru care el scria. Scopul sau primordial era să împărtășească oamenilor experiența sa în descoperirea adevărului. Ridiculizat de unii pentru unele greșeli pe care orice autodidact le face atunci când începe să scrie, Ciprian nu își pierdea curajul încerca să învețe să corecteze acele greșeli și să ofere tot ce avea mai bun cititorilor săi. De asemenea era conștient că nu va putea să scrie pe placul tuturor, însă sub nici o forma el nu putea să mai renunțe la actul creației pentru că devenise o parte a vieții sale. Ceea ce dorea era să se perfecționeze tot mai mult în arta de a scrie depășindu-se și lăsând la o parte stângăciile ce îl opreau uneori să exprime în scris tot ce avea în mintea sa.

Gogol în ,,Spovedania mea de scriitor” a spus: ,,Am reușit numai acolo unde m-am inspirat din realitate…fantezia nu mi-a dezvăluit până astăzi nici un caracter remarcabil, nimic din ceea ce ochii mei să nu fi observat mai întâi în natură,” și așa se întâmpla și cu Ciprian ceea ce îi ieșea cel mai bine era descrierea a ceea ce el observase din viață. Iar viața lui Ciprian își urma cursul ei cu monologuri interioare, cu momente de entuziasm și cu momente când se lovea de unele obstacole ce necesitau un anumit efort pentru a fi depășite și bineînțeles Ciprian nu pierdea ocazia de aș însuși lecții prețioase din circumstanțele mai grele ale vieții. Înțelesese că viața era o școală din care trebuia să învețe, iar oamenii întâlniți puteau fi adevărați profesori pentru cel ce știe să-i analizeze și să extragă de la ei lecții practice. Iar chiar daca unii îți fac rău de fapt ei îți oferă posibilitatea de a da un test și anume acela de a răsplăti răul cu bine.

Ciprian începu să înțeleagă tot mai mult că viața este o serie de examene și teste pe care trebuia să le treacă cu bine pentru ca apoi la final să poată beneficia de o existență mult mai superioară celei actuale. Iar contemplarea unei existențe superioare îi umplea întreaga ființă cu speranță deși avea și momente de descurajare însă în urma acelor clipe de iluminare din partea Divinității avea tot mai mult îndemnul de a propovădui prin scris adevăruri mântuitoare de care oamenii aveau atâta nevoie și mai ales dorea ca ceea ce scria să transmită speranță într-un viitor mai luminos așezat în frumosul chenar al eternității.

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Oniscu: NOPȚI CHINUITOARE/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 25 ianuarie 2024