Tudor Mihai aproape că nu putea să creadă că mai avea doar o săptămână și trebuia să părăsească pentru totdeauna apartamentul în care trăise o viață. Iar la cei cinzeci și șapte de ani ai săi nu știa încotr-o să apuce, deși lucrase ani buni ca strungar de ceva timp nu mai avea de muncă fusese dat afară din cauza faptului că bea foarte mult în ultima vreme și absenta nemotivat de la serviciu. Soția îi era de mult casnică iar mai rău de atât căzuse și ea în ultimii ani în patima băuturii, fizionomiile lor suferiseră o uriașă transformare arătau ca niște persoane dependente de alcool.
Căutaseră amândoi câte ceva de muncă dar erau respinși de peste tot, ba mai mult un patron mai temerar ce avea o fabrică de încălțăminte le zise pe un ton tăios: ,,Nu vă pot angaja că îmi fac firma de râs și dau faliment, cu fețele astea de alcoolici ce le aveți nu-mi inspirați nici o încredere și chiar dacă prin absurd să spunem că vă angajez voi stați liniștiți și vă vedeți de treabă până luați primii bani după aceea valea la cârciumă și o țineți zile în șir în băutură. Parcă eu nu cunosc oameni ca voi știu bine de ce sunteți în stare, așa că vă rog pe la mine să nu mai călcați dacă nu mă înșel e a treia oară de când veniți pe aici, așa că nu vreau să vă mai vadă lumea pe la fabrica mea.”
Mihai își încordă maxilarul ca să se abțină să nu îl înjure pe acel om, ba mai mult simți o furnicare prin tot corpul și o furie groaznică îl cuprinse s-ar fi năpustit asupra acelui individ să-l zdrobească în bătaie să-și reverse tot amarul adunat în ultimul timp însă se abținu îi întoarse spatele și plecă împreună cu Sofia așa o chema pe soția lui. În ultimul timp se certau tot mai des își reproșau unul altuia că ar fi vinovat pentru situația în care se găseau. Mai ales diminețile erau cele mai grele pentru Mihai pentru că se scula și începea treaz fiind să-și facă unele procese de conștiință pur și simplu stătea în fața realității și nu îi venea să creadă că așa arăta viața lui.
,,Cum eram eu odinioară un om de bine în acest minunat oraș de lângă Dunăre, lucram ca strungar aveam cea mai mare categorie, făceam atâtea piese cu iscusință și plăcere iar oamenii mă respectau pe când acum îmi tremură mâinile și nu aș mai putea face la strung nici cea mai simplă piesă. Sofia era o doamnă în societate, e adevărat că mai mergeam seara cu colegii pe la cârciumă însă toți mă respectau eram mereu în centrul atenției când începeam eu să vorbesc se opreau și mă ascultau apoi după ce eu terminam continuau ei și acum în ce situație am ajuns și mai rău e faptul că în curând voi fi în stradă.”
Așa gândea Mihai când se pleca în sine pentru a se cerceta pe el însuși și situația în care se găsea. Viața lor fusese minunată până ce începuseră să decadă din cauza faptului că făceau prea multe petreceri în casa lor și ușor, deveniseră prea dependenți de alcool. De asemenea neavând de lucru în ultimul timp vânduseră aproape toată mobila de prin casă și toate lucrurile de valoare, iar ce era și mai dramatic era faptul că pierdeau apartamentul datorită faptului că fuseseră înșelați de un așa zis prieten pe nume Rică ce era în vremurile bune nelipsit de la ei din casă și căruia îi mergea vestea de om foarte descurcăreț care știe să tragă sforile în societate și să facă afaceri scoțând profit din cele mai nepromițătoare circumstanțe.
Rică reușise ajutat fiind și de faptul că îi îmbătase pe Mihai și Sofia să îi determine să garanteze cu apartamentul pentru ca el să scoată o sumă mare din bancă pe care să o investească într-o afacere ce după spusele lui Rică avea să-i îmbogățească pe toți. Rică după ce luă acel împrumut de la bancă investise o parte din bani în construcții însă lucrurile nu ieșiseră așa cum el le plănuise afacerea lui falimentă, ba ajunsese să datoreze bani muncitorilor care lucraseră pentru el și dădu bir cu fugiții peste noapte dispăru din oraș. După ceva timp îi dădu lui Mihai un telefon spunându-i că este în Germania unde are o mică firmă de construcții și va da lovitura cumpărându-le două apartamente asigurându-l să nu-și facă griji că totul va ieși foarte bine. Cu toate că Mihai îi spusese la disperare că s-ar mulțumi doar ca Rică să plătească rata la bancă însă Rică scurtă convorbirea și de atunci nu îi mai sună iar de câte ori ei îl căutau la telefon niciodată nu le mai răspundea.
Uneori așa din senin izbucnea cearta între ei, Mihai se enerva și dorea să-și reverse tot amarul pe Sofia atunci îi reproșa în mod dur spunându-i: ,,Nu îți e rușine de tine din ce erai odată iată în ce te-ai transformat acum, eu măcar sunt bărbat beau dar îmi port capul pe umeri.” ,,Nerușinatule uite-te în oglindă în ce hal ai ajuns ai să dormi în stradă poate așa te vei lecui de orgoliul tău,” îi răspundea isteric Sofia.
Apoi începeau să se înfierbânte amândoi la ceartă jignindu-se reciproc până ce Sofia tremurând de furie se dezlănțuia în așa hal asupra lui încât Mihai trebuia să-i spună hotărât: ,,Taci din gură că atât îți trebuie,” însă nici așa nu o mai putea opri și era nevoit să plece el din cameră ca să nu o mai audă. Nu era un om violent în cei treizeci de ani de căsnicie nu îi dăduse decât două palme însă acum simțea că își pierde controlul pentru că era prea stresat iar faptul că peste câteva zile trebuia să predea apartamentul la bancă îl umplea de amărăciune, își simțea capul strâns ca într-o menghină și mai mult ca oricând avea nevoie să bea însă nu mai avea bani iar când era treaz totul în viața lui era foarte dureros.
Întru-un astfel de moment după o ceartă intră în baie numai ca să nu o mai audă pe Sofia și se privi în oglindă, da, era el cu fața buhăită de alcool ba chiar deformată, ochii roșii, cute adânci peste tot, pielea de pe gât și corp începuse să i se zbârcească, dar cel mai mult îl durea faptul că pe drept cuvânt oamenii îl puteau numi un bețiv. ,,Da, sunt un bețiv m-am prăbușit prea jos și poate că tot eu sunt vinovatul principal de căderea Sofiei dar cea mai mare prostie am făcut-o atunci când am avut acea oarbă încredere în Rică. Acum beau să uit ca să nu mai stau față în față cu mine însumi, cred că beau doar să nu mai aud glasul conștiinței ce mă îndurerează am nevoie de băutură ca să îl opresc e teribil acum pentru mine să mai stau fără băutură. Totul s-a sfârșit pentru mine în dezastru măcar dacă nu pierdeam casa mai era un firicel de speranță însă acum totul e pierdut uf, ce tristă e viața mea și cât de frumoasă era odată dar n-am știut să mă comport ca un adevărat om de treabă. Deși mă mândream că sunt cineva în realitate m-am distrus singur iar acum unde ne vom duce, ce vom face la cine să mai apelez pentru că am cerut ajutorul la toți prietenii noștri din vremurile bune și toți se fac nevăzuți atunci când e vorba să ne ajute. Dar cel mai trist este faptul că îmi place alcoolul așa cum de mic copil îmi plăceau prăjiturile acum îmi plac băuturile tari. Certurile cu Sofia nu vor soluționa nimic trebuie să fac ceva să găsesc pe cineva care să ne găzduiască pentru un timp,” în momentele sale de luciditate așa monologa Mihai.
Când mai aveau doar două zile ca să părăsească apartamentul Mihai găsi pe cineva care să-i găzduiască pentru un timp nedeterminat. Era un fost coleg de serviciu pe nume Viorel ce era mai tânăr cu doisprezece ani ca Mihai lucraseră un timp împreună Viorel ca ucenic, iar Mihai îl luase sub ocrotirea lui ajutându-l și învățându-l meserie. Acesta fusese foarte supus și ascultător nu îl contrazise pe Mihai niciodată îl respectase foarte mult fusese de câteva ori și la ei acasă. Unii oameni îl avertizaseră pe Mihai să aibă grijă cu Viorel pentru că este un om periculos însă el îi înfruntase pe toți spunându-le să-și vadă de treaba lor pentru că ucenicul său e un om de treabă.
Viorel locuia în casa părintească ce nu era prea mare avea doar o sală și două camere în una locuia doar el singur fusese cândva căsătorit apoi divorțase. Avea o fetiță care locuia cu fosta sa soție ce se recăsătorise de asemenea avusese câteva relații cu alte femei trăind în concubinaj însă se terminaseră mai toate relațiile sale la fel în violență pentru că Viorel bea mult în ultimul timp după ce îi muriseră părinții nu prea mai avea cine să-l mai dojenească, să-l mai supravegheze și el își alesese un anturaj rău famat din cartier, de lucrat nu mai lucra decât zilier și nimic mai mult doar ca să se întrețină. La început îi arătă un respect deosebit lui Mihai și bineînțeles Sofiei, câte odată mergeau cu ziua toți trei la muncă pe unde de obicei Viorel mai lucra în mod special în agricultură pe la anumiți vecini mai înstăriți scoteau doar cât să aibă de mâncare și băutură. Viorel se purta aproape ca la fabrică săritor și supus îi ajuta pe Mihai și Sofia când aveau ceva mai greu de lucrat.
Însă pe măsură ce timpul trecea și Viorel înțelegea tot mai bine că cei doi sunt tot mai dependenți de camera ce el o oferise pentru ei și nu mai aveau unde trage, începu să devină cinic iar mai mult atunci când era pe jumătate beat să-i facă unele avansuri Sofiei ce era mai tânără cu cinci ani ca bărbatul ei. Începu să-l privească pe Mihai așa cum era în realitate ca pe un ratat ce căzuse de pe treapta înaltă de unde cândva își desfășura viața în societate și să facă unele glume proaste pe seama lor iar la băutură să-i înjure spunându-le că el este binefăcătorul lor și merită mulțumiri și atenții speciale din partea lor.
Apoi recurse la un alt joc crud și meschin, începu cu nerușinare în absența lui Mihai să-i ceară Sofiei să devină amanta lui iar cum aceasta se împotrivi amenință că îi va da în stradă. După ce Sofia se împotrivi un timp de frică și fiind sub efectul alcoolului îi cedă așa că deveniră amanți. Iar Viorel începu să-l trateze cu și mai mare dispreț pe Mihai care răbda cu stoicism toate umilințele la care era supus nebănuind ce era de fapt între Sofia și Viorel, îi surprindea uneori vorbind prin colțurile curții ca și cum ar fi avut secrete, apoi uneori se trezea noaptea și vedea că Sofia nu era în pat cu el, însă adormea repede gândind că e pe afară.
Îl suporta tot mai greu pe Viorel ce devenise un fel de despot în comportamentul său cu Mihai numai gândul că de moment nu avea unde să se ducă îl făcea pe Mihai să îndure totul crezând că în curând va ieși din acea situație ce i se părea extrem de umilitoare însă își îneca tot mai mult amarul în băutură atunci când avea prilejul. Într-o după amiază se întorcea din oraș și în momentul când intră în casă văzu că nu era nimeni în sală pătrunse în camera sa și constată că Sofia nu era însă auzi glasul ei în camera lui Viorel așa că se decise și intră și spre consternarea lui îi surprinse pe amândoi îmbrățișați atunci tună cu glas de fulger:
,,Cum ai putut femeie nerușinată să-mi faci una ca asta, iar tu șarpe ce cândva te-am încălzit la sânul meu și acum mă muști cu otrava ta zi de zi să adaugi la toate blestemățiile tale și aceasta de pe urmă,” se opri puțin și trase aer simțea că se sufocă. Viorel se ridică de pe pat cu un zâmbet cinic înaintă spre el și spuse sarcastic: ,,Ratatule numai iești în stare de nimic, ai ajuns ca un vierme ce se târâie pe jos ești la mila mea dacă eu vreau te arunc în stradă cel puțin Sofia a înțeles situația în care vă aflați…” urmă apoi un întreg șir de înjurături și vorbe grosolane.
La un moment dat Mihai simți că nu mai poate că a ajuns la culme simți că își pierde controlul înaintă cu pumnii strânși spre Viorel deși era conștient că avea puține șanse pentru că Viorel era mai tânăr și mai puternic ca el. ,,Canalie nenorocită,” apucă să mai spună Mihai. Apoi în următoarele momente simți lovituri grele de pumni ce îi cădeau în cap, în față, în piept se rostogoli pe jos sângele îi curgea din nas încercă să se târască spre ieșire însă Viorel începu să-l lovească cu picioarele înjurându-l, la un moment dat apăru Sofia între ei strigând:
,,Lasă-l în pace că-l omori, dacă nu îl lași în pace chem poliția.” În momentul când auzi menționându-se de poliție Viorel ca prin minune se calmă, nici măcar nu mai înjură ba mai mult se strecură printre cei doi și ieși în stradă pornind la voia întâmplării prin cartier avusese probleme în trecut cu poliția și se temea ca nu cumva vecinii să anunțe poliția și astfel el să intre în probleme era decis să nu se întoarcă decât târziu în noapte acasă. Mihai se târă puțin prin casă apoi ajutat de Sofia se ridică în picioare tremurând din tot corpul iar când se văzu în picioare o îmbrânci pe Sofia apoi se duse cu pași înceți la robinetul cu apă din curte unde se spălă cu apă rece apoi se așeză jos pe prispa casei se simțea ca un om adânc umilit iar în același timp atât de neputincios îi sunau în cap mai ales toate jignirile lui Viorel și modul batjocoritor prin care îi spuse: ,,Să pleci de la mine aici nu este azil pentru alcoolici.”
Mihai lăsă capul în jos îi curgeau lacrimi se simțea umilit așa cum nu fusese niciodată în viața lui mai presus de orice simțea o durere adâncă în suflet avea impresia că se prăbușise jos de tot în abis. ,,O Doamne ce umilință și rușine, ” spuse apoi își șterse lacrimile după care se hotărî în sinea lui să înfrunte totul cu bărbăție însă se simțea distrus sufletește se ridică cu greu și porni spre casă să-și ia lucrurile în prag o întâlni pe Sofia care îi spuse ceva dar el nu o mai auzi și nu o mai băgă în seamă Sofia repetă aceleași cuvinte din nou: ,,Unde te duci ce vei face? Înțelege-mă nu am avut încotr-o m-a presionat atât de mult.” ,,Măcar taci nu mai vorbi e mai bine,” spuse Mihai.
Își luă lucrurile într-o geantă de voiaj și ieși din casă apoi din curte îl stăpânea un puternic îndemn de a merge pe malul Dunării. ,,O Doamne, ce zile am ajuns sunt terminat și încotr-o mă voi duce nu știu, iar pe Sofia nu cumva eu am împins-o în acest abis în care ne zvârcolim acum amândoi, da un lucru e sigur suntem în abis. Ce fericit am fost cândva cu Sofia chiar dacă nu am avut copii ne-am înțeles bine până la pierderea locuinței of, și acel moment când am predat locuința ce dureros și umilitor a fost,” gândi Mihai.
Mergea greoi printre trecătorii de pe stradă până ce ajunsese pe faleză unde se așeză pe o bancă. Avea dureri peste tot în corp îl dureau coastele, capul, maxilarul de asemenea în piept simțea o durere puternică își așeză geanta sub cap și se întinse pe o bancă, auzea plescăitul valurilor Dunării apoi pescărușii croncănind îi vedea zburând în cercuri pe deasupra sa iar dincolo de pescărușii care zburau cerul albastru nesfârșit. Întoarse puțin capul și privi spre Dunăre cum plutea lin parcă alunecând un vas de pescuit apoi oftă prelung închise puțin ochii dorea să rămână așa nemișcat liniștit însă nu putu decât câteva momente simțea nevoia să se miște mereu din cauza durerii din coaste ofta mereu, adânc ca un om profund îndurerat.
Începând cu acel sfârșit de vară Mihai pentru prima dată în viața lui începu să trăiască printre oamenii străzii, învăță să se strecoare noaptea cu ei în anumite subsoluri pentru a dormi apoi cum să strângă sticle ca să facă rost de bani de băutură de asemenea mergea împreună cu alții la o cantină unde primeau o masă gratuită o dată pe zi. Deși îi era rușine întregul său orgoliu se simțea rănit înțelesese că nu avea încotr-o trebuia să supraviețuiască reuși să-și facă chiar și un prieten un om pe nume Vladimir un lipovean ce din cauza băuturii pierduse totul în viață familie, casă, iar la divorț soția și copii rămăseseră cu casa iar el pe drumuri, ba mai mult făcuse și ceva pușcărie pentru că nu plătise pensie alimentară celor trei copii ai săi.
Vladimir era tovarășul său de suferință mergeau amândoi peste tot îl învăța de care oameni ai străzii să se ferească pentru că erau periculoși și bineînțeles beau amândoi plângându-și soarta și depănându-și amintirile de când erau ei niște oameni de treabă în societate. Veni și toamna iar timpul începu să se răcească, era tot mai greu de supraviețuit în stradă Vladimir însă îi spuse că au o mare oportunitate, așa că îl luă pe Mihai și împreună cu alți vagabonzi trecură cu bacul Dunărea pentru a căuta de muncă la cules de porumb. Pentru că începea campania și aveau mari șanse să găsească de lucru mai ales că pe Vladimir ce era un om puternic și robust îl cunoștea multă lume iar mai mult de atât el mai lucrase și în alți ani la diferiți proprietari la cules de porumb.
Găsiră repede de lucru primeau și mâncare iar pentru puțini bani Vladimir aranjă cu un vagabond ce locuia într-o casă părăsită să doarmă acolo se strângeau mai mulți vagabonzi acolo noaptea chiar și unele femei. Uneori Mihai privind acei oameni și stând în anturajul lor simțea o durere în suflet iar în acele momente simțea nevoia să bea, de asemenea Vladimir când se îmbăta începea să cânte pe rusește și îi curgeau lacrimi din ochii să-i albaștrii iar întreaga sa fizionomie exprima o durere adâncă cei cel cunoșteau știau că în astfel de momente nu era bine să îl deranjezi pentru că plângea spuneau ei după soția lui o lipoveancă frumoasă ce se recăsătorise cu un funcționar de bancă. Iar într-adevăr Vladimir suferea enorm în interiorul său și de aceea apela mereu la băutură ca să uite însă straniu uneori reușea să uite dacă se îmbăta iar alteori pur și simplu suferea mai tare.
Într-o după amiază Mihai era în oraș cu Vladimir făcuseră niște cumpărături și se grăbeau să prindă bacul ca să ajungă în acel sat unde lucrau și locuiau când în dreptul unei vitrine se întâlni cu Sofia față în față, Mihai păli ceva în el se cutremură mai ales că Sofia era foarte schimbată și puțin palidă, era îmbrăcată curat se vedea după fizionomia ei că nu mai consumase alcool de mult, iar ceva din frumusețea ei de altădată se oglindea pe fața ei. În primul moment Mihai se bucură că o văzu de fapt în adâncul ființei îi dusese dorul în tot acest timp, simțea uneori că se sufocă și că viața fără ea nu poate avea nici un sens fusese mereu pentru el nu numai o soție ci ca o mamă cei purtase de grijă, se opriră privindu-se apoi ea foarte emoționată de întâlnirea lor întrebă: ,,Ce faci Mihai?”
,,Bine,” spuse el, iar Vladimir intuind într-o clipă totul o salută pe Sofia și îi spuse lui Mihai că îl așteaptă la locul de unde pornea bacul, știa toată povestea lor de la Mihai. ,,Vreau să știi Mihai că nu mai am de-a face cu Viorel cam din perioada când ai plecat tu, am rupt cu el la scurt timp după ce ai plecat m-am îmbolnăvit am avut mari probleme cu ficatul din cauza alcoolului, acum nu mai beau. Am stat mult în spital acolo în salon am întâlnit o doamnă tare de treabă care m-a ajutat să mă reabilitez iar după ce am ieșit din spital m-a angajat să am grijă de mama ei și de o casă bătrânească, am vorbit și pentru tine să vii cu mine acolo să locuim din nou împreună au grădină, vie mare te vor plăti să îngrijești de tot pe afară prin curte sunt oameni de treabă m-au ajutat mult Mihai, dar să știi mi-a fost dor de tine,” spuse Sofia.
Deși Mihai se bucură mult, pentru că îi făcea plăcere să se uite la Sofia să îi audă glasul mai ales că acum era din nou curată îngrijită îi amintea de tinerețea lor, de toate clipele frumoase petrecute împreună, însă în același timp orgoliul său teribil îl chinuia. Auzea două voci în interiorul său ca și cum în el s-ar fi luptat doi oameni unul îi spunea: ,,Oprește-te din viața ta de vagabond și întoarce-te la Sofia doar ai tânjit după ea în tot acest timp nu vezi că și ea se topește de dorul tău e doar tovarășa ta de viață.”
Însă cea de-a doua voce îi spunea: ,,Nu știi ce ți-a făcut a fost amanta lui Viorel nu o crede și acum se întâlnesc pe ascuns te-a făcut de rușine cum poți să ierți tu așa ceva scuip-o în față și pleacă.” În acele momente în Mihai se dădu o luptă și birui cel de-al doilea om cel plin de mândrie și de faptul că el cel puțin fusese cândva cineva și nu putea ierta așa ceva spuse pe un ton aspru: ,,Mai bine pleacă din fața mea nu am uitat ce mi-ai făcut, de fapt cine știe câți ai mai avut în tot acest timp.” Sofia se înroși puțin la față Mihai cunoștea acea expresie a feței ei era mai frumoasă atunci când se enerva apoi ea spuse:
,,Cum poți să-mi vorbești așa Mihai cine crezi că ești ia spune-mi de două ori în toată viața noastră de căsnicie m-ai înșelat ai venit mi-ai mărturisit totul și te-am iertat. Am înțeles că ai băut și că într-un moment de nebunie ai făcut tot ce ai făcut iar eu gândește-te la toate circumstanțele în care eram când am păcătuit cu Viorel m-a afectat mult faptul că am pierdut casa o femeie să știi suferă mult mai mult atunci când își pierde locul ei. Iar faptul că noi ne-am transformat în niște oameni dependenți de băuturi alcoolice e vina noastră doar știi că noi nu am fost așa și nu am gândit vreodată că vom ajunge așa, te-am căutat Mihai în tot acest timp cunoștințe comune îmi tot spuneau că te-au văzut prost îmbrăcat cu oameni rău famați am suferit mult pentru tine m-am rugat lui Dumnezeu să fim iar împreună și m-am temut să nu ți se întâmple ceva rău. Vino te rog cu mine acum avem nevoie unul de altul.”
,,Destul, nu mai continua vezi-ți de drumul tău și lasă-mă în pace nu pot să trec cu vederea peste tot ce mi-ai făcut,” spuse Mihai și îi întoarse spatele pornind cu pași apăsați spre bac. Auzi în urma sa vocea Sofiei: ,,Nu-mi fă asta Mihai ai nevoie de ajutor te vei prăpădi trăind așa, dacă te răzgândești vino pe strada Dianei numărul 127.” Deși îi părea rău pentru că îi întorsese spatele Mihai porni spre bac, mai ales îl durea faptul că simțise în glasul Sofiei ultima dată când el îi întorsese spatele iar ea îl strigase cu o grijă duioasă ca a unei mame și își aduse aminte de mama lui și de momentele când în copilărie era bătut la joacă de băieți sau chiar de tatăl lui, iar în momentele când era zdrobit cel mai tare mama sa îl căuta și îl mângâia spunându-i să nu fie supărat că aceste probleme sunt mici iar într-o zi el va fi mare și va trăi cu onoare între oameni, ea doar pentru așa ceva îl educă, chipul soției sale în acele clipe îi amintea mult de mama sa.
Mihai îi simțea pe cei doi oameni din el luptându-se teribil o voce îi spunea: ,,Du-te repede caută și mergi pe strada Dianei numărul 127 începe o viață nouă încă e posibil doar ști că și tu i-ai fost necredincios iar ea niciodată până la incidentul cu Viorel, iartă așa cum și tu ai fost iertat de altfel este șansa ta de a ieși din stradă acum e timpul vine în curând iarna va fi tot mai greu de supraviețuit.” Însă cealaltă voce suna necruțător: ,,Tu ești bărbat nu ceda în fața ei nu vezi că vrea de fapt ca tu să îi cazi în genunchi tu poți cuceri alte femei nu te lăsa înduioșat.”
Și de moment în Mihai birui acel om teribil de orgolios ce era de fapt o latură întunecată a caracterului său, se întâlni cu Vladimir în fața bacului, acesta nu îi spuse nimic ci doar îl privi, Mihai tăcu și el era vădit frământat în depărtare se auzi un vapor ce-și făcea anunțată intrarea în port, pescărușii croncăneau pe lângă ei zburând când aproape de apă sau așezându-se pe balustrada bacului la orizont se vedea celălalt mal al Dunării și parte din sat iar dincolo deasupra satului cerul infinit albastru ce atrăgea spre visare. Erau amândoi cufundați în tăcere întâlnirea cu Sofia stârnise și în Vladimir amintiri nostalgice de demult, bacul porni lin spre celălalt mal.
Pe la jumătatea Dunării Vladimir rupse tăcerea spunând: ,,Te văd tare abătut Mihai.” ,,Închipuie-ți că după tot ce mi-a făcut vrea să ne împăcăm,” îi răspunse Mihai. ,,Asta înseamnă că te iubește mult,” spuse surâzând Vladimir. ,,Îți arde de glume, i-aș fi dat niște palme acolo în stradă,” zise Mihai vrând să apară cât mai bărbat în fața lui Vladimir.
Vladimir privi puțin Dunărea la orizont apoi spuse: ,,Mihai e o femeie frumoasă lipoveancă ca și mine tu ești român însă să știi că noi care avem ceva sânge rusesc trăim totul intens, voi românii deși sunteți minunați în unele aspecte ale vieții sunteți diferiți față de noi. Eu în locul tău aș cumpăni mai bine situația of, dacă ai știi tu cum e Valeria fosta mea soție dură, rece, fără pic de duioșie atunci când se raportează la mine numai ce o auzi că zice: ,,Ai mers câțiva ani bine în căsnicie apoi m-ai făcut de râs așa că valea am de crescut copii ți-ai cerut viață de vagabond atunci trăiește ca atare.” Dar pe tine te cheamă înapoi iar tu refuzi e adevărat ți-a greșit dar tu ai împins lucrurile până acolo administrând prost totul mă refer la faptul că ai garantat cu apartamentul, apoi căderea ta în patima băuturii.
Mihai îl întrerupse furios spunând: ,,Asta-i bună, acum mă scoți tot pe mine vinovat nu mai lipsește decât să mă duc eu să-i cer iertare, și mai lasă-mă în pace cu simțirile voastre rusești că m-am săturat de așa ceva.” Vladimir continuă: ,,Tu ești un om cu calități însă ai și unele mari defecte, mă refer în mod special la orgoliul tău ce e foarte mare, eu doar ți-am dat un sfat prietenesc mai bine tăceam însă am considerat ca un tovarăș de suferință îmi pot permite. Am avut grijă de tine în tot acest timp de când te-am întâlnit în stradă și te-am învățat unele reguli ale supraviețuirii, iar acum îți spun împacăte cu Sofia și treci peste orgoliul tău e spre binele tău.”
Însă Mihai izbucni din nou: ,,Asta-i bună acum îmi ești și dădacă și sfătuitor ia te uită ce binefăcător mi-am găsit eu. Lasă-mă mai bine în pace nu știu ce mă face să îți spun toate aceste lucruri, iar tu care văd că ești un mare filozof te întreb te-ai fi împăcat cu ea dacă ți-ar fi făcut ce mi-a făcut mie, haide să te văd acum ce zici?” Vladimir tăcu puțin privind cu ochii săi albaștri în zare unde Dunărea părea că se unește cu cerul, fața sa în acele momente avea o expresie foarte suferindă și serioasă după un timp spuse:
,, Am cinci ani de când m-am despărțit de familie iar doi ani de când trăiesc mai mult în stradă. La început am avut o gazdă însă nu a fost zi să nu-mi plângă inima în mine după locul meu și casa care cu mâinile mele am făcut-o și am pierdut-o la proces în favoarea nevestei și a copiilor deși puteam să fac recurs poate mi-ar fi dat și mie o cameră însă dintr-un impuls de generozitate am lăsat totul copiilor. Însă sufăr cumplit mie dor de familia mea, acum mă ascund de ei să nu mă vadă în ce hal am ajuns și beau ca să uit de toată nenorocirea mea. Iar la tine vine femeia asta a ta și vrea să se împace cu tine iar tu îmi spui că ești jignit și nu poți ierta și mă întrebi ce aș face eu categoric m-aș împăca, însă îți spun coboară de pe cataligele orgoliului tău, de altfel ce motive mai ai acum să-ți menții orgoliul ăsta atât de distrugător al tău.” Se așternu tăcerea între ei bacul se apropia de mal iar când ajunsese la mal, porniră spre acea casă în care se adăposteau împreună cu alți vagabonzi.
Zilele treceau cu repeziciune una după alta se termină și campania porumbului era tot mai rece afară se apropia iarna erau deja în luna noiembrie. Într-o seară Vladimir veni puțin amețit de băutură fusese toată ziua plecat în oraș îl chemă pe Mihai deoparte și îi spuse: ,,Îmi pare rău dar vestea ce am să ți-o dau e cam tristă pentru tine eu am intrat într-o echipă de docheri plec la Constanța voi munci cu contract însă să nu crezi că te-am uitat am insistat și pentru tine însă nu am putut să te introduc în grup deși le-am promis bani nu mai aveau nevoie decât de un om iar cel ce organizează grupul mă cunoaște și știe cum muncesc și pe mine m-a luat greu a trebuit să promit că voi bea moderat ca să nu îl fac de râs, venind încoace m-am tot gândit la tine și la ce tu mi-ai povestit după ce ne-am certat puțin în timp ce traversam Dunărea cu bacul, că ar fi posibilitatea ca să locuiești acolo la bătrâna aceea cu Sofia mi-am zis doar Dumnezeu rânduiește în așa fel lucrurile pentru ca tu să te împaci cu Sofia. Înțelege ce-ți spun du-te pentru că vine iarna și va fi tot mai greu de trăit așa ca noi.” Mihai îi răspunse: ,,Nu mă întorc eu la ea nicidecum.” Văzându-l așa de hotărât Vladimir îl lăsă în pace.
A doua zi Vladimir își luă rămas bun de la Mihai și de la ceilalți vagabonzi și plecă. Iar pentru Mihai începu calvarul pentru că frigul se întețea bani nu mai avea decât puțini iar iarna numai găsea cu ziua de muncă. Într-o seară se întâmplă un incident neplăcut doi vagabonzi ce locuiau în acea casă după o ceartă înverșunată unul scoase un cuțit și îl înjunghie pe celălalt din cauza strigătelor celui înjunghiat vecinii chemară poliția. Iar Mihai fu luat de poliție se făcu o anchetă însă după două zile fu eliberat interzicându-i să se mai întoarcă în acea casă.
Zilele erau tot mai grele pentru el era frig și mai mult de atât căzu și zăpada luna noiembrie se apropia de sfârșit iar lui îi era tot mai greu să supraviețuiască și să se strecoare noaptea prin anumite subsoluri ca să poată dormi printre oamenii străzii. Într-o seară ajunsese dărâmat de tot de vicisitudinile vieții pe care el o ducea ca om al străzii avea de câteva zile febră, era răcit terminase toți banii simțea că nu mai putea, înainta în acea seară printre trecătorii de pe stradă cu sentimentul că i-a venit sfârșitul avea frisoane când de friguri intense când valuri de febră îi inundau corpul aproape că nici geanta de voiaj nu și-o mai putea ține în spate se clătina la tot pasul ningea cu fulgi mari iar zăpada se așternea din abundență peste tot. Atunci îi veniră în minte cuvintele lui Vladimir ce i le spuse cu o seară înainte de plecarea acestuia spre Constanța și avu convingerea interioară că dacă nu se duce la Sofia va muri în acea noapte.
Înțelesese că era ultima lui șansă de a mai rămâne în viață, porni spre acea adresă ce nici el nu își explica cum de-i rămăsese atât de bine imprimată în memorie. Mergea greoi însă ajunse într-un târziu la adresă se opri în fața casei, totul pe acea stradă era pustiu nici un trecător, nici măcar un câine, din hornurile caselor ieșea fum iar după luminile de la geamuri se vedea că oamenii erau în case la gura sobei. Privi stelele ce străluceau pălind a ger, stând în fața porții cumpănii puțin încă odată dacă să intre sau nu însă instinctul său de supraviețuire unit cu dorul său după Sofia învinse tot acel orgoliu monstruos din adâncul ființei lui.
Deschise poarta. Un câine legat în lanț ieși din cușcă lătrând răgușit de câteva ori apoi se retrase înapoi în cușcă. El înaintă spre ușa casei la unul din geamurile luminate prin perdea desluși silueta Sofiei trebăluind prin casă nu auzise câinele lătrând și atunci Mihai se opri din nou în loc și acolo înțelese un lucru ce până atunci nu îl înțelesese niciodată atât de clar și anume faptul că era foarte legat de Sofia prin faptul că îi fusese tovarășă de viață atâția ani mai mult de atât îi fusese ca o mamă ce avusese grijă de el în toți acești ani de căsnicie și bineînțeles soție alături de care se simțise ca un bărbat împlinit până ce începuse alunecușul la vale pe panta băuturii. Avea impresia că toată viața lui era întrețesută cu a ei și era imposibil să rupă acele legături ale lui cu Sofia și se hotărî cu bucurie chiar uitând în acele momente și de gripa ce îl chinuia teribil să bată în ușă și bătu cu putere de câteva ori, câteva clipe se făcu tăcere apoi se aprinse un bec în fața casei și ușa de la intrare se deschise iar în prag apăru Sofia îmbrăcată într-un halat gros de casă albastru.
Mihai o privi și fulgerător își aduse aminte de ziua când era mireasă în biserică era mult de atunci o revăzu cu ochii minții înaltă, blondă, îmbrăcată în alb strălucind de frumusețe cu acei ochi albaștri frumoși, cu acel zâmbet al unei femei tinere ce începea să descopere dragostea, toată acea scurtă amintire a lui Mihai fu întreruptă de vocea Sofiei: ,,Mihai cum e posibil cei cu tine cum de ai ajuns în halul ăsta haide intră repede în casă?” ,,Sofia am nevoie de tine de ajutorul tău altfel mă prăpădesc în noaptea asta,” nu erau cuvintele pe care ar fi vrut să le spună însă nu putu rosti altceva și atunci simți că undeva în ființa lui dăduse o lovitură de moarte acelui eu plin de orgoliu al său.
Intră în casă Sofia îi luă de pe umăr geanta sa de voiaj în cameră focul ardea în sobă și se simțea miros de supă de pasăre. ,,Bătrâna doarme acum, mâine am să te prezint acum stai jos să-ți aduc mâncare, dar tremuri tot ai febră îți fac un ceai apoi să-ți aduc niște paracetamol.” Mihai avea impresia lângă acel foc alături de Sofia că ajunsese acasă înțelegea că pentru el locul unde era ea însemna de fapt acasă în acele clipe îi dădea dreptate în mod absolut lui Vladimir. ,,A trebuit să străbat tot acest drum prin viață printre oamenii străzii ca să înțeleg cât sunt de legat de Sofia iar Vladimir dacă Dumnezeu nu mi l-ar fi scos în cale adevărul este că nu supraviețuiam el a fost ca o călăuză pentru mine ba mai mult m-a ocrotit,” gândi Mihai.
Sofia aduse pâine, ceai pusese de asemenea o oală mare cu apă pe sobă pentru ca Mihai să se poată bărbieri și să facă baie. Iar în momentul când îi aduse o farfurie cu supă de pasăre Mihai stătea puțin aplecat deasupra mesei tremurând din cauza valurilor de friguri ce le simțea prin corp sorbind câte puțin ceai din cană se întoarse spre Sofia iar după ce ea puse farfuria pe masă îi prinse mâna dreaptă și o sărută făcându-i o plecăciune. ,,Mulțumesc sărut mâna,” spuse el. Prin acel gest Mihai se învinse pe el însuși acel teribil orgoliu al său simțea că a reușit să-l calce în picioare și în ciuda boli și a vicisitudinilor vieții pe care le îndurase în ultima vreme se simțea în acea clipă liber și mai mult de atât înțelegea valoarea soției sale care deși avea și ea defectele ei de asemenea avusese parte și de căderi teribile cel puțin a avut valoarea de se ridica și a o lua de la capăt atunci când pierduse totul.
De fapt erau doi naufragiați pe marele ocean al vieții ce fuseseră aruncați în mijlocul valurilor nemiloase de furtunile teribile ale vieții. Iar acum găsiseră o mică insulă în care se puteau pentru un timp adăposti de furtunile puternice ce puteau face ravagii din viețile omenești. Și ce minunată era acea mică insulă Mihai îi simțea însemnătatea după ce locuise în condiții atât de precare printre oamenii străzii, mai ales acum înțelegea atât de bine valoarea unei farfurii calde de mâncare, a unei băi, a unui pat curat în care putea să doarmă și mai presus de orice altceva înțelegea că toată acea experiență tristă prin care trecuse îl preschimbase într-un alt om. Iar acum era decis să nu mai facă greșeli și să calculeze orice mișcare în viață ca la un joc de șah pentru că înțelesese că o mișcare greșită putea aduce consecințe nefaste. Două vieți se reuniseră din nou pentru a înfrunta împreună furtunile vieții hotărâți fiind să nu se mai prăbușească atât de jos cum o făcuseră în trecut.

by

Referinţă Bibliografică

EUGEN ONISCU: PAȘI SPRE ABIS/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 10 martie 2016