Unii din acea comunitate creștină, hispanică, din Berlin au spus că Vicente nu a fost sincer cu ei, și a venit doar să profite de pe urma lor urmărind doar să fie ajutat. Eu i-am contrazis spunându-le că Vicente nu era în realitate așa cum ei îl credeau. Însă, înainte de a urma firul acestei relatări cred că ar trebui să clarific, de ce i-am luat apărarea lui Vicente și mai ales cine era acest om pe care l-am cunoscut îndeaproape, și am avut și unele discuții interesante cu el. În perioada când îmi începeam viața de emigrant în Berlin, căutând un nou început precum mulți alții, am locuit un timp la o femeie pe nume Carmen în gazdă, ea făcea parte din acea comunitate neoprotestantă hispanică în care venise Vicente, prezentându-se ca un misionar ce se întreținea singur, prestând diverse munci, și făcând în același timp lucrare misionară.

Carmen era o femeie cu o inimă mare, plină de dorința de ai ajuta pe noii sosiți, mi-a închiriat și mie o cameră în casa ei, iar Vicente de asemenea locuia la ea în casă. Seara ne reuneam cu toții în salonul acelei case și discutam despre statutul nostru de noi sosiți în lumea berlineză pe care pe atunci nu reușeam să o înțeleg decât foarte puțin, eram foarte uimit de multe lucruri pe care le vedeam la tot pasul și o asaltam pe Carmen cu tot soiul de întrebări. De asemenea aveam cu Vicente niște discuții foarte interesante axate pe teme biblice, eram uimit de profunzimea gândirii lui. El era un adevărat călător prin viață, pentrucă deși era din Cuba locuise un timp în Mexic datorită faptului că soția lui era mexicancă, aveau o fetiță împreună a cărui poză de pe telefonul mobil el mi-o arăta mai tot timpul, spera din tot sufletul ca într-o zi să închirieze o locuință propie și să-și aducă familia din Mexic în Berlin. De asemenea locuise cu familia sa, nouă ani în America de nord, de altfel vorbea foarte bine limba engleză, locuise un timp și în Italia unde era mama și sora lui. Aveam impresia în timp ce discutam cu el că văzuse multe în viață și trăise intens, experimentând și bune și rele.

Discutând mai mult cu el, aveam impresia că deși exista acea parte luminoasă în ființa lui, exista în el și o parte teribil de întunecată pe care el se străduia să o ascundă pe cât posibil putea. Aveam convingerea în timp ce el îmi povestea doar părți din viața lui, că fugea de trecutul său și de marile eșecuri ce le suferise în viață, și mai târziu s-a dovedit că nu m-am înșelat. Era interesant de urmărit la el setea lui de viață, sociabilitatea și optimismul lui, dorința sa de a propovădui Evanghelia, de acea el îmi stârnea interesul pe atunci și doream să-l cunosc mai bine. Vicente era un bărbat de treizeci și nouă de ani, cu fruntea lată, părul negru, dat peste cap, ochii negri, mari, ce exprimau bucuria sa de a trăi,de altfel întreaga expresie a feței lui exprima bărbăție și entuziasm creștin. De altfel el știa să scoată destul de bine în relief partea luminoasă a ființei lui, și era sincer într-o anumită măsură, începeam să înțeleg pe atunci că o parte a ființei lui era plină de credință și speranță.

Vicente își găsi repede de lucru. În acea perioadă era foarte implicat în activitățile acelei comunități religioase. Însă locul lui de muncă nu era tocmai ideal pentru un creștin. Datorită faptului că era situat într-un cartier de la periferia Berlinului foarte rău famat, unde puteai întâlni vânzători de droguri și oameni ce consumau droguri, de asemenea prostituatele își căutau clienții prin acele locuri. Iar mai mult de atât el trebuia să facă anumite lucrări de zidărie la un magazin, pe care și eu l-am vizitat și am constatat că avea sus un etaj unde se vindeau tot felul de haine iar jos coborai pe o scară la subsol și acolo se vindeau diferite instrumente pentru cei ce fumau diferite ierburi. Așa că clientela acelui magazin nu era una prea strălucită veneau acolo tot felul de indivizi dubioși pentru a cumpăra câte ceva de acolo. Iar Vicente datorită faptului că vorbea bine limba engleză începu să converseze cu acei oameni și să lege chiar unele prietenii.

Îmi aduc aminte că într-o seară venind de la lucru îmi spuse: ,,Berlinul nu este un oraș ideal pentru un creștin, pentrucă aici sunt mulți homosexuali ce beneficiază de niște libertăți pe care în altă parte nu le au. De asemenea lesbiencele și cei ce consumă droguri exercită o influență rea. Apoi toate aceste cluburi de noapte și toată nebunia vieții de aici ce poate pierde suflete.” Avea mare dreptate, o parte a Berlinului este așa, însă acest segment întunecat nu reprezintă în totalitate acest oraș, ce are și atâtea lucruri frumoase și oameni deosebiți. De altfel sunt cartiere în Berlin unde poți vedea ce înseamnă civilizația și prosperitatea, însă trist este faptul că este un oraș al contrastelor de aceea pot spune că Vicente în parte avea dreptate.

Dar acel cartier în care lucra Vicente, era într-adevăr rău famat și plin de tot soiul de oameni ce îți dădeau impresia atunci când le priveai fizonomiile că își pierduseră orice reper moral și numai aveau nici o direcție în viață. M-am plimbat de câteva ori la orele seri prin acel cartier, pe lângă acele clădiri vechi unele chiar deteriorate destul de rău, și printre acei oameni ce mișunau pe acolo, și totul îmi strecura în suflet sentimentul că mă aflu într-o junglă urbană în care oamenii sunt înfășuranți în întuneric moral și trăiesc ca niște sălbatici ce se dedau într-u totul fără nici o urmă de opreliște viciului. Tot acel cadru îmi strecura durere în suflet, aveam impresia că pășeam pe teritorul lumii celor pierduți. Și ce era mai dramatic era faptul că acei oameni nu erau pierduți datorită faptului că Dumnezeu își întorsese fața de la ei ci pentrucă nu doreau să-L caute pe Dumnezeu. Cred și acum cu toată convingerea ființei mele că și pentru acești oameni există mari posibilități pentru a fi salvați.

Trecu ceva timp și discursul lui Vicente despre Berlin începu să se schimbe dintr-o dată, vedea toate posibilitățile pentru un emigrant în acest oraș. Iar tot ce spusese mai înainte începu să contrazică, susținând sus și tare că acum a făcut noi prieteni și el este foarte încântat de toată viața berlineză și nu are de ce să mai fie nemulțumit așa cum fusese în trecut.

Va urma…

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Oniscu: PORTRETE DE EMIGRANȚI (2)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 13 septembrie 2018