Soarele strălucea cu putere pe cerul senin de vară. Sub razele sale dogoritoare, mai mulți copii ce aveau între zece și paisprezece ani jucau fotbal pe o stradă asfaltată, într-un cartier mărginaș ce era situat într-un oraș din România vremurilor comuniste. Acel cartier era populat în cea mai mare parte din muncitori ce munceau pe șantierele în construcție din acel oraș, sau în fabrici. Marea majoritate dintre ei locuiau în niște case modeste, ce se învecinau cu câteva șiruri de blocuri în care de asemenea locuiau tot cei din clasa muncitoare, după cum erau numiți în acele vremuri.
Deodată jocul copiilor fu întrerupt de apariția unui bărbat voinic de înălțime mijlocie, a cărui față reflecta foarte multă autoritate. El se opri în dreptul copiilor și spuse: ,,Virgil iar la joacă, ai terminat tot ce ți-am dat de făcut pentru azi, de te joci acum?” Copiii se opriră din jocul lor, unii surâdeau. Virgil îl privi pe tatăl său, pe care îl ura cu toată puterea celor doisprezece ani ai săi. Ochii săi verzi, cu care până atunci urmărise mingea cu bucurie, în momentul când auzi vocea tatălui său deveniră dintr-o dată triști și plini de panică. ,,Haide treci acasă, vreau să te trimit până la alimentară să-mi cumperi ceva,” spuse tatăl său, pe care îl chema Toader. De fapt toți de pe șantier îi spuneau nea Toader. Era un bun zidar și era foarte respectat de colegii de muncă și de șefi.
Virgil se desprinse dintre băieți și porni spre tatăl său. Auzi în spatele lui râsetele unor băieți și pe unul spunând: ,,Pe ăsta iar nu-l lasă taică-su să joace fotbal.” Un alt băiat spuse: ,,Stai să vezi dacă nu a făcut ce trebuie acasă, să vezi bătaie, iar dacă reușește să scape din mâinile lui taică-su să vezi fugă pe străzi și cum stă pe la colțuri până ce adoarme taică-su, ca să poată intra în casă.” Iar ceilalți băieți râseră. Virgil se simți umilit mergând în urma tatălui său. Se gândea că într-o zi va fi mare, și atunci se va răzbuna pe Toader care îl pedepsea pe el, pe mama lui, și surorile sale. Erau patru copii, avea o soră mai mică cu doi ani ca el, iar celelalte două surori erau una cu câțiva ani mai mare ca el, iar cealaltă avea optsprezece ani.
Tatăl lui avea în jur de patruzeci și șapte de ani, era mai mare cu zece ani ca mama lui. Însă tot ce el acumulase în mintea lui despre tatăl său, era violența verbală și fizică cu care Toader îi trata pe toți membrii familiei. Toader impunea reguli foarte stricte pentru toți membrii familiei, care dacă nu erau respectate urmau pedepse. Iar lozinca pe care o avea când îi pedepsea pe cei din familia sa, era că îi disciplinează, și îi formează pentru societate și viață. Considera ca cap al familiei, și ca susținător al acelei familii, pentru că el era singurul ce aducea bani în casă, avea acel drept. Pe Lenuța soția lui nu o lăsa să lucreze de teamă că fiind mai tânără ca el și-ar fi putut găsi un alt bărbat de vârsta ei și să-l abandoneze pe el.
La o bifurcare a câtorva străzi, Toader se opri, scoase o bancnotă de douăzeci și cinci de lei si spuse: ,,Du-te și ia-mi o sticlă de vin și când te întorci treci pe la nea Romică, spune-i să vină la mine cu tablele că îl aștept, și ai grijă cu restul.” Virgil luă banii tăcut și porni spre alimentară. Îi era greață de faptul că mereu trebuia să cumpere băutură, și apoi știa că după ce se îmbăta tatăl lui devenea foarte agresiv și căuta pricină cuiva din casă, și mai ales lui, iar dacă îi găsea cea mai mică neregulă, imediat scotea cureaua din piele și începea să-l croiască. Uneori Toader se purta și frumos cu cei din familia lui, acele perioade erau însă rare și imediat revenea la rolul său de dictator. Virgil observase că atunci când tatăl său îl pedepsea pe el sau pe surorile sale, sau mai rău o bătea pe mama lui, avea o satisfacție, o împlinire ce radia pe fața lui, părea ca într-un fel de extaz. ,,Lasă că mă voi face eu mare și atunci ai să vezi tu, nu o să mă mai poți bate, îți voi aplica atunci eu ție toate pedepsele din lumea asta. Cred că am să te leg și am să te torturez așa cum indienii își torturau prizonierii la stâlpul de tortură.” Așa gândea bietul băiat înfricoșat de imaginea furioasă a tatălui său când acesta se dezlănțuia asupra lui.
Anii trecură cu repeziciune. Virgil ajunse un adolescent ce avea o impresie despre viață foarte stranie, el înțelesese din acel cartier unde copilărise și se formase, într-un mediu foarte dur, cu acei băieți ce se înjurau și băteau între ei pe stradă și la școală că ceea ce contează cel mai mult este să știi să te bați, să fii șmecher, și să știi să-i tragi pe alții pe sfoară. De acasă trase concluzia că cel mai puternic avea dreptul și trebuia să-i pedepsească pe cei mai slabi. Iar aceștia trebuiau să se supună necondiționat, cel puțin asta era atitudinea mamei sale în fața violenței cu care tatăl lui o asedia. De fapt ea spunea că nu mai are încotr-o decât să suporte, cu patru copii unde să se mai ducă. Tot ce era în jurul său îi imprima și mai mult ideea că așa este croită viața și nicidecum altfel. Și cum ar fi putut să fie altfel dacă de la primele licăriri ale rațiunii nu pricepuse altceva în jurul său decât o lume ostilă cu care trebuia să lupte pentru a supraviețui.
În acea perioadă mergea cu tatăl lui la lucru. Toader în afara programului de lucru mai lua case de tencuit prin vecini sau cunoscuți pentru a mai face un ban în plus, și Virgil era salahorul lui. Îl punea la tot ce era mai greu, de asemenea căuta pe cât posibil să îl învețe meseria de zidar. ,,Ești bărbat în viață nu trebuie să depinzi de altcineva pentru a trăi, așa că muncește și învață o meserie. Ba mai mult de atât a sosit timpul să aduci și tu bani în casă,” îi spunea Toader în timp ce lucrau împreună. Virgil de la paisprezece ani mergea la lucru, uneori i se împleticeau picioarele și se răsturna cu roaba plină de mortar. Însă orice greșeală trebuia să o remedieze repede pentru că dacă Toader îl vedea, îl ocăra sau uneori chiar pedepsea. Bani de buzunar pentru el de pe urma acelor zile de muncă primea foarte puțini, totul mergea în casă pentru că acolo erau atâtea cheltuieli, mai ales cu surorile sale mai mari ce erau domnișoare și urmau să se mărite.
Virgil însă clocotea de mânie în inima sa și aștepta ziua și ceasul, ca să se poată răzbuna pentru tot ce îndurase. Sosi și timpul când el împlini optsprezece ani și Toader îl angajă cu el pe șantier, muncindu-l din greu, iar banii lui Virgil intrau la nevoile casei. Toader își conducea familia cu mână de fier, nimeni din cei ai casei nu îndrăznea să i se opună, nici măcar în cele mai mici amănunte. Cele două fete mai mari se măritară și plecară de acasă. Virgil văzu o satisfacție mare pe fețele surorilor lui datorită faptului că scăpaseră de dictatura din familie, iar pe el îl priveau cu compătimire ca pe un sclav înrolat la un jug nepotrivit pentru vârsta lui. El ar fi vrut să se ridice și să se răfuiască cu tatăl său însă nu îndrăznea.
În memoria lui toată duritatea pe care tatăl lui o exercitase de a lungul anilor asupra lui era bine imprimată, și îi era frică. Își aducea cu exactitate aminte cum odată când avea cincisprezece ani și fumase pe stradă, iar Toader aflase, când intrase în casă fu întâmpinat de o ploaie de pumni și picioare. Însă el reuși să se strecoare din casă și să fugă, iar în momentul când deschise poarta pentru a ieși în stradă auzi un vuiet pe lângă urechea sa dreaptă și apoi un trosnet puternic în poartă, întoarse capul și văzu o toporișcă înfiptă în poartă, iar pe tatăl său ce o aruncase înjurând și venind după el, în acea ocazie reuși să scape de furia bătrânului.
Va urma…

by

Referinţă Bibliografică

EUGEN ONISCU: POVESTEA UNUI ÎNVINS (1)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 29 august 2016