Viața unor oameni privită din afară pare frumoasă și ai impresia datorită faptului că unii păstrează aparențele să crezi că acei oameni sunt și fericiți, și cum ar putea să fie altfel dacă îi vezi sclipitori în societate, împliniți în dimensiunea materială a vieții. Însă unii din acești oameni poartă în adâncul ființei lor dureri adânci neștiute de cei din jurul lor și uneori nici chiar de cei apropiați lor. Un astfel de om era și Tănase Alexandru la cei șaizeci de ani ai săi avea totul o vilă frumoasă, o mașină scumpă, un magazin mare unde găseai de toate de la mâncare și haine până la mobilă, ba mai mult de atât avea și o bună clientelă la acel magazin totul îi mergea foarte bine.
Era căsătorit cu o femeie frumoasă pe nume Silvia ce era cu câțiva ani mai mică ca el. Mulți îl invidiau pentru tot ce el reușise în viață. Ba mai mult, era un patron corect cu muncitorii, le plătea la timp salariile și ceea ce el promitea împlinea, de obicei el totdeauna plătise mai mult decât ceilalți patroni. Însă partea dureroasă era că suferea în sufletul său, iar pentru al face pe cititor să înțeleagă drama din viața acestui om, am să încerc în linii mari să descriu puțin etapele vieții sale.
Se născuse într-un oraș frumos din nordul României într-o familie de creștini neoprotestanți. Părinții lui fuseseră niște oameni foarte simpli temători de Dumnezeu, oameni harnici ce munciseră toată viața lor pentru a-i crește și educa pe cei șapte copii ai lor patru băieți și trei fete, Alexandru era al treilea între cei șapte ca vârstă, de mic copil învățase de la părinții săi că este foarte important în viață să ai credință în Dumnezeu. Iar aproape toată copilăria sa împreună cu ceilalți frați ai săi participaseră la acea biserică neoprotestantă unde părinții săi mergeau regulat la sfârșitul fiecărei săptămâni, copilăria sa fusese foarte legată de acea comunitate creștină. Acolo își făcuse prieteni cu care se jucase, acolo luase parte de atâtea ori la învățăturile pentru copii prezentate de un instructor al școlii biblice.
Încă din copilărie simțise o plăcere pentru lucrurile sfinte mai ales pentru povestirile biblice și unele personaje din Vechiul Testament pe care le îndrăgea pe atunci. În familia sa văzuse mereu dragoste creștină și armonie împletite cu disciplină pentru că tatăl lui știa să fie și dur atunci când ei depășeau anumite limite pedepsindu-i cu nuiaua, iar el nu concepea viața de familie decât așa cum el o înțelesese din casa părintească. De asemenea, fusese și el ca și alți copii plin de neastâmpăr și pus pe șotii la care uneori lua parte împreună cu frații săi, însă părinții lui deși erau oameni simpli știau cum să-i tempereze și cum să-i educe pentru a nu folosi violența decât numai atunci când întreceau măsura.
Apoi urmă adolescența perioadă în care el începu să fie mult mai conștient că există în jurul lui o lume ostilă învățăturilor biblice pe care el le învățase la biserică, ba mai mult la școală și la liceu trebuia să sufere batjocurile celorlalți pentru că el nu era ca ceilalți băieți, era prea diferit și asta ieșea în evidență datorită faptului că urma în viață standardele descoperite în Biblie. Uneori avea probleme și cu profesorii pentru că pe atunci erau comuniștii la putere, iar aceștia doreau cu orice preț să-L excludă pe Dumnezeu din viețile oamenilor ca și cum viața ar mai putea să aibă sens fără Cel ce a creat viața.
Însă în ciuda acelei societăți ostile el reuși să-și păstreze credința și idealurile sale iar comunitatea creștină în care copilărise și crescuse era ca o oază în care se simțea înviorat în deșertul lumii datorită faptului că acolo se întâlnea cu tineri ce aveau aceleași idealuri ca ale lui și asculta cântări sublime și predici inspirate pe care unii predicatori le rosteau de la amvon. Deși știau că securitatea supraveghea totul și avea spioni infiltrați și acolo în acea biserică erau și multe lucruri frumoase cel atrăgeau să meargă mai departe pe calea credinței.
De asemenea avusese și el parte de acea criză a adolescenței specifică vârstei iar uneori oscilase între idealurile biblice sau să trăiască ca și tinerii din cartier și liceu ce nu aveau nimic în comun cu idealurile pe care el le iubea, ba chiar probase în adolescență o țigară puțină băutură însă imediat revenea înapoi la lumea ce pe el îl fascina cea din comunitatea creștină unde se simțea ca într-o cetate. Acolo îi plăcea mult mai mult decât atracțiile și plăcerile despre care unii colegi de liceu îi vorbeau și se hotărî în inima lui să urmeze drumul părinților săi prin viață.
Sosi și timpul ca el să plece în armată departe la Arad și trecu prin armată suportând cu stoicism totul, suferi mult din cauza credinței lui însă nu cedă se întoarse înapoi acasă ca un adevărat bărbat. La scurt timp se căsători cu Sefora o fată inteligentă, credincioasă, ce nu excela printr-o frumusețe deosebită, însă avea o frumusețe interioară ce o făcea deosebită și împărtășea cu el aceleași idealuri iar mai mult de atât se cunoșteau de mici copii crescuseră împreună se jucaseră împreună se cunoșteau foarte bine. În câteva luni după ce se căsătorise Alexandru își deschise o secție de tricotaje și croitorie și dovedi un spirit foarte practic, reuși foarte bine în afaceri. Sefora îi născu doi copii minunați un băiat și o fată iar el era în culmea fericirii ajunsese să fie respectat acum nu numai în comunitatea creștină ci și în societate acolo unde oamenii își bătuseră altădată joc de el și de standardele sale.
În acele timpuri mulți îl căutau pentru sfaturi sau pentru muncă. Anii treceau veni și anul 1989 iar în România căzu regimul comunist veniră alte vremuri pe care el știu să le fructifice și să facă bani, se extinse, avea trei mari secții de tricotaje și croitorie, era fericit se simțea tot mai împlinit în viața sa, iar oamenii îi arătau respect peste tot în orașul său natal unde altădată trăise în condiții umile privit straniu de cei din jur și ironizat. Pe când era în plină ascensiune avu loc o întâmplare care îi schimbă cu totul viața, avea pe atunci treizeci și nouă de ani și un prieten pe nume Nicolae îl rugă ca să o angajeze pe o verișoară de a sa la una din secțiile lui Alexandru spunându-i că acea femeie era despărțită de bărbatul ei ce plecase în străinătate abandonând-o cu o fetiță și numai aveau practic mijloace de trai. El acceptă mai ales că simțea o plăcere deosebită atunci când putea să facă un bine și așa o cunoscu pe Silvia despre care Nicolae îi spusese că fostul ei bărbat o bătea.
Atunci când Silvia veni pentru prima oară în biroul său rămase pe deplin impresionat datorită faptului că era foarte frumoasă cu niște ochi căprui atrăgători, în care se oglindea ceva suferință pe care el gândea că o putea alina oferindu-i acel loc de muncă de altfel o angajă imediat oferindu-i un salariu destul de mare. Însă rămase foarte tulburat de frumusețea acelei femei înalte brunete cu acel păr negru lăsat pe spate, era ca vrăjit de ea și de corpul ei frumos cu forme atât de feminine ca sculptate de un mare artist. Din acea zi numai avu liniște în sufletul său se trezi în el o pasiune enormă de a fi cu acea femeie. Însă la început tot acel foc nebun din interiorul său se lovi de educația sa religioasă și un timp rezistă luptând încercând să biruie, însă acea femeie îl atrăgea ca într-o vrajă simțea tot mai mult că nu va putea rezista mai ales că Silvia observase că Alexandru o place și că o urmărește insistent cu privirea și atunci își făcu în mintea ei planul de a pune mâna pe el, atrasă fiind de situația lui materială.
La început Alexandru crezu că dacă Silvia era o femeie frumoasă avea și un suflet frumos însă în realitate Silvia era vicleană și oportunistă, interiorul ei era într-un vădit contrast cu exteriorul ei.
Într-o ocazie când se întâlni cu Nicolae acesta îl întrebă:
– Cum este cu Silvia ești mulțumit de ea muncește bine s-a integrat bine, nu doresc să-ți cauzez probleme mai ales că ne cunoaștem de atâta timp și mereu mai ajutat când am avut nevoie de ceva.
– Da muncește foarte bine e o femeie harnică se vede că a suferit mult mă bucură faptul că o pot ajuta, îi răspunse Alexandru.
Timpul trecea, iar el devenea tot mai captivat de Silvia ce făcea totul în așa fel doar ca să își împlinească planul ei. Nu trecu mult și deveniră amanți. La început, lui Alexandru îi fu rușine, renunță chiar de câteva ori la întâlnirile lor secrete, însă mereu o căuta din nou, și atunci se hotărî să facă pasul să rupă legământul căsătoriei cu Sefora. Prinse un moment și îi destăinui totul Seforei iar la urmă îi spuse:
– Vreau să divorțăm…
Sefora îl privi ca trezită dintr-un vis al fericirii vieții de familie, îl văzuse schimbat în ultimul timp însă ea era ocupată cu educația copiilor, cu casa, încât crezuse că el era prea obosit de toată munca sa, însă în acele momente înțelesese toată realitatea pe care nu o putea de moment asimila apoi spuse:
– Alexandru e posibil așa ceva avem doi copii ne vom face de râs și apoi este păcat ce ai tu de gând să faci. Dar dacă tu ai ajuns până la acest punct, bănuiesc că te-ai gândit bine la ceea ce vei face, tu ai decis eu îți voi respecta alegerea deși mă doare enorm, ceea ce tu îmi faci în aceste momente, nici prin minte nu mi-a trecut de așa ceva iar copii vor suferi cel mai mult.
El rămase fără cuvinte și plecă din fața ei așa cum cineva pleacă din fața unui martir sau a unei persoane în fața căreia te simți inferior.
Atitudinea ei îi produse acea durere din suflet ce o purta de ani buni se adăugă apoi faptul că își călcase în picioare idealurile sale, rupsese legământul căsătoriei dar mai presus de orice știa că Dumnezeu nu aproba o astfel de faptă. Iar între el și frații săi se întinse o prăpastie, între el și comunitatea creștină de fapt acea prăpastie o vedea peste tot în jurul său chiar și între el și copii săi. Dintr-o dată simți cum oamenii nu îl mai respectau ca înainte, deși divorță legal și se recăsători doar civil cu Silvia aceasta îi propuse să ia și cununia religioasă însă el nu dori pentru că știa că înaintea lui Dumnezeu doar Sefora era soția lui iar relația cu Silvia era doar rodul păcatului și al slăbiciunii sale.
La scurt timp vându secțiile sale și lăsă casa Seforei și copiilor apoi se mută într-un oraș apropiat unde își construi o vilă frumoasă și un magazin mare făcu totul pentru că îi era rușine de oameni. Iar apoi credea că în alt loc va putea începe cu Silvia, așa cum începuse odată cu Sefora și își va găsi liniștea, însă nu reuși să-și găsească acel echilibru interior al său și buna sa dispoziție de odinioară cel făcea altădată să răzbată cu ușurință în viață. Ba din contră era mereu frământat iar uneori avea impresia că totul nu era decât un coșmar care va trece iar el își va relua viața sa de altădată. Uneori cu greu își putea înăbuși dorința de a se întoarce la Sefora și la copii săi, însă se temea de gura lumii apoi îi era și rușine fiind conștient de faptul că mersese prea departe ca să se mai întoarcă.
În acea perioadă a vieții sale, pe când era teribil de frământat, avu o discuție cu Silvia care îl făcu să înțeleagă că oamenii nu-i vor înțelege niciodată zbuciumul său sufletesc și ar face mult mai bine dacă ar păstra toată drama sa doar pentru el în străfundurile ființei lui. Acea discuție decurse în felul următor, Silvia văzându-l foarte tulburat îl întrebă:
– Ce ai Alexandru, pentru ce ești atât de trist?
Iar el îi răspunse:
– Mă simt împovărat de vinovăție, pentru faptul că mi-am abandonat familia și datorită faptului că mi-am călcat în picioare idealurile după care îmi ghidam viața.
– Cum e posibil așa ceva? Dar privește lumea în care trăim, oamenii se divorțează și se recăsătoresc iar apoi tu nu ți-ai abandonat familia le-ai oferit atât de mult și acum ești generos cu ei le trimiți mereu bani. Iar în domeniu religios, cum poți să te torturezi atât de mult, câte fețe bisericești nu au și amante? Însă tu te-ai recăsătorit, hai să luăm cununia religioasă doar ți-am mai spus, de ce nu vrei?
– Ținând cont de mediul în care ai trăit, de educația pe care ai avut-o e normal să gândești așa. Însă eu nu pot lua lucrurile sfinte cu ușurință, pentru simplu motiv că toată lumea o face, îmi dau seama că e greu pentru tine să mă înțelegi, răspunsul său o stârni pe Silvia care izbucni:
– Da, ai dreptate nu toată lumea a trăit în acel ghetou religios ca tine, ca să aibă niște idei atât de fixe și stranii mă mir cum de te-ai deschis spre oameni și ai reușit să prosperi în societate, însă dacă de mic te-au îndoctrinat acolo așa nu poți gândi mai mult și nu vrei să te uiți puțin în jur la oameni la cum este adevărata viață ești un perfecționist care a căzut de pe piedestalul unde se cocoțase și acum plânge îngreunând și viața altora.
– Nu vorbi despre lucruri pe care nu le înțelegi iar mai mult de atât nu îți permit să vorbești despre trecutul meu cu atâta ușurință. Iar tu crezi că ce vezi la tot pasul în societate reprezintă adevărata viață, o nu, te asigur că calea pentru regăsirea fericirii pierdute în eden de Adam și Eva este cu totul alta decât cea pe care astăzi o bătătoresc destul de mulți, o cât de mult vă înșelați voi toți în această privință și să știi că va veni o zi când veți plânge amarnic și mai trist este faptul că e posibil ca și eu să plâng împreună cu voi.
După ce spuse aceste cuvinte Alexandru ieși din cameră furios și din ziua acea nu mai discută cu nimeni despre drama lui interioară. Viața lui cu Silvia era marcată de nefericire, însă pe măsură ce anii treceau Silvia începu să se mai maturizeze și să înceapă să se mai armonizeze amândoi în cea ce privește conviețuirea lor laolaltă mai ales că el îi oferea totul ei și fiicei ei. Alexandru însă avea impresia că între el și Silvia rămânea o distanță enorm de mare pe care amândoi atunci când apăreau în societate căutau să-i facă pe oameni să creadă că nu ar exista așa ceva între ei.
El nu putea să stea departe de biserica copilăriei sale, așa că atunci când avea timp participa la unele servicii divine apărea când programul era început și pleca aproape de terminare. Nu dorea discuții cu oamenii mai ales că era conștient de faptul că unii din acea biserică cunoșteau istoria lui. De asemenea, făcea mult bine oferind bani la biserică și pentru ajutorarea săracilor, dar o făcea discret implicându-se indirect nu mai dorea multă zarvă în jurul său, cel mai mult dorea în adâncul ființei sale să se împace cu Dumnezeu însă îi stăruia în minte ideea că Dumnezeu e supărat pe el din cauza păcatelor sale. Dar, în același timp, păstra în mod tainic în adâncul ființei lui gândul că Dumnezeu este bun și îl iubește, însă nu îndrăznea să facă acei pași spre împăcare cu Dumnezeu pe care el îi știa pentru că se socotea prea păcătos.
Viața lui Alexandru se derula între imaginea pe care el o oferea în societate de om realizat și suferința din adâncul ființei sale uneori gândea în felul următor: ,,Dacă eu aș fi rămas cu Sefora cât de mult bine aș fi putut să fac în societate însă acum doar agonizez și mai ofer câte puțin celor nevoiași. Am rupt cele două legăminte ce mă făceau puternic cel cu Dumnezeu și cel cu Sefora, și cât de fericit eram odată încât acum mi se pare că totul nu a fost decât un vis o închipuire a minții mele. Of, ce clipe de fericire se pot trăi alături de Dumnezeu păcat că atât de mulți oameni nu înțeleg acest lucru.”
Va urma…

by

Referinţă Bibliografică

EUGEN ONISCU: REGĂSIREA FERICIRII/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 21 martie 2016