Peste două zile îi făcu o vizită surorii sale ce locuia într-un sat ce pe vremuri fusese unul din principalele sale puncte de lucru. În drumul spre casa surorii lui, pe ulițele satului se întâlni cu unii săteni pe care îi cunoștea și stătu câte puțin de vorbă aproape cu fiecare. Contemplând toată acea lume a satului ce îi era atât de cunoscută, și unde altădată se simțise atât de bine în mijlocul acelor oameni cărora pe vremuri le tratase animalele, și admirând primăvara în tot acel cadru al vieții de la țară. Sandu simți din nou cum inima sa pulsează de speranță, și îl cuprinse bucuria reîntâlnirii cu acei oameni cunoscuți, și cu toate acele locuri ce îi erau dragi. De la unii dintre acei oameni, primi o veste tristă pentru el și anume, află că în satul lor și în cele vecine pe unde el pe vremuri trata animalele oamenilor, acum preluase totul un medic veterinar ce avea doi asistenți ca ajutoare. Pentru el era o veste destul de tristă pentru că își făcuse planul să-și reia activitatea în mijlocul țăranilor ce îl cunoscuseră în trecut, și gândea el, îi va veni așa mult mai ușor să se reabiliteze în societate. Deși unii dintre foștii lui clienți îi promiseră că pe viitor când li se vor îmbolnăvi vitele îl vor chema doar pe el. Însă știa că nu putea să se întrețină doar cu atât și apoi curând avea să intre în conflict cu medicul veterinar care lucra în zonă cu cele două ajutoare ale sale plătind taxe la stat, iar el de moment nu putea lucra legal.
Pe sora lui ce se numea Vera, o găsi plină de preocupări și foarte ocupată cu gospodăria ei, și cu cei trei copii pe care îi avea. Bărbatul ei ce se numea Vasile, lucra ca tractorist și nu era în acel moment acasă. Vera îl rugă să se uite puțin la una din cele două vaci ale ei, care i se părea ei bolnavă. Sandu după ce examină cu atenție acea vacă îi spuse că în opinia lui vaca nu are nimic, doar o simplă umflătură la burtă cauzată de nutreț sau de apă, însă credea el că în câteva zile îi va trece. După ce ii servi o gustare, Vera privindu-l cu compătimire îi spuse: „Ce ai de gând să faci acum Sandule din ce vei trăi?” „Am să caut de lucru ca asistent veterinar pe la ferme, iar dacă nu se poate găsi nimic în acest domeniu, atunci ca muncitor necalificat nu mi-a fost niciodată rușine să muncesc cu brațele. Nu vreau să cerșesc nimic de la nimeni, și deocamdată voi depune actele pentru șomaj, am înțeles ca și fost deținut am dreptul la șomaj cel puțin o perioadă până mă reabilitez,” îi răspunse el.
Iar Vera după ce îl privi un timp îngândurată îi spuse: „Cum te-au nenorocit Sandule, ticăloșii, cum nu le-a fost rușine să-ți facă așa ceva?” „Lasă, nu are rost acum să mai vorbim despre asta la ce să te mai încarci și tu cu problemele mele, dar te fapt te-am implicat destul de mult în drama vieții mele. De altfel țin mult să-ți mulțumesc pentru pachetele ce mereu mi le-ai trimis la pușcărie, și de asemenea pentru banii pe care mi ia-i împrumutat pe parcursul detenției mele. Doresc ca în timp să-ți pot înapoia totul înapoi. Doream să te întreb, Vasile nu s-a supărat pe tine pentru că ai fost atât de generoasă cu mine, îi spuse Sandu?” „Ce spui, cum poți să gândești așa doar și tu ne-ai ajutat la început pe noi. Iar mai mult de atât Vasile îmi spunea mereu nu îl lăsa pe Sandu, du-te la el cu pachet, dă-i și bani, bietul om cum l-au năpăstuit la lovit nenorocirea, iar noi nu putem să stăm așa deoparte ca și cum n-am fi oameni. Iar mai mult de atât doar vezi am două vaci, curtea îmi e plină de păsări, avem și stupi, grădina e plină vara cu de toate, gândește-te și tu cum puteam eu să te las acolo știind că ai nevoie și eu să stau cu mâinile încrucișate. Doar știi Vasile cu tractorul câștigă foarte bine, iar acum e tractorul nostru am reușit să-l cumpărăm, și eu pe lângă cei trei copii ai mei mai am în grijă o fetiță de la stat, pe care o îngrijesc ca pe copilul meu, acum este la școală ai să o vezi când se întoarce. Sunt angajată cu carte de muncă și primesc un salariu așa că nici vorbă să ne restitui tu ceva, să nu cumva să faci economii ca să ne dai înapoi bani. Noi nu vom primi nimic înapoi de la tine să știi asta foarte bine,” spuse Vera în a cărui ochi se aprinse o flacără de milă pentru fratele ei. „Mulțumesc atunci, și sper că poate în viață voi ajunge în situația să mă pot recompensa cumva,” îi răspunse Sandu.
Apoi se despărți de sora lui și se întoarse acasă. Unde se așeză gânditor la masa din sufragerie, fumând și gândindu-se: „Ce voi face? Trebuie să chibzuiesc totul cu mare atenție, am să încerc cu șomajul apoi dacă nu merge să-mi caut ceva de muncă. Cum văd eu situația în România este destul de tulbure, iar de emigrat la patruzeci și șapte de ani nu vreau, de fapt niciodată nu mi-a plăcut idea emigrării. Am trăit tot timpul în România și aici doresc să-mi sfârșesc viața ca un bun cetățean al acestei țări. Nu pot să mă dau bătut, cu ajutorul bunului Dumnezeu voi găsi o ieșire. Este adevărat acum am cazier, și de aceea îmi va fi ceva mai greu de răzbătut, pentru că oamenii gândesc rău despre foștii pușcăriași au mari rezerve se tem să nu se apropie de noi, ca și cum am avea râie. Până la urmă am ispășit o pedeapsă atât de mare fiind complet nevinovat de moartea acelui om. Însă prea puțin îi va interesa pe patronii la care eu mă voi prezenta să caut de muncă nevinovăția mea, în ochii lor eu voi fi doar un fost pușcăriaș, un criminal, un om foarte periculos. Iată în ce m-a transformat acel judecător ce cu siguranță după ce m-a condamnat pe mine s-a dus acasă la nevastă, și-a reluat viața cu aerul cel mai firesc din lume. Și cine știe câte alte cazuri asemănătoare le-a încheiat prin sentințe nedrepte datorită mitei pe care a luat-o, ca în cazul meu. Sau poate că exagerez și eu, sunt doar un caz izolat și nimic mai mult. Dar nici prin gând nu-mi trece a mă răzbuna, deși au fost momente acolo în pușcărie când credeam că voi ieși și mă voi răzbuna însă acum nu, judecătorul Dragomir m-a aruncat în nenorocire eu însă gata nu vreau să-mi termin viața ca un blestemat, eu vreau să trăiesc altfel, fără ură și gând de răzbunare ca un om liber și voi încerca să mă apropii de Dumnezeu, așa cum m-am decis acolo în acele nopți de nesomn la pușcărie. Voi demonstra tuturor că chiar dacă mi s-a făcut o nedreptate eu știu să rămân la statutul de om, și să las judecata pricinii mele în mâna lui Dumnezeu, pentru că El este singurul cei judecă pe oameni cu nepărtinire. Și de asemenea să ajut în continuare așa cum am făcut până să fiu închis la clădirea unei societăți care să aibă la bază munca și cinstea. Am fost aruncat odată în mizerie, acum doresc să trăiesc o viață care să mă înalțe deasupra mizeriei umane ce te poate contamina dacă nu ești îndeajuns de vigilent.”
Va urma…

by

Referinţă Bibliografică

EUGEN ONISCU: REÎNTORS ÎN LIBERTATE (2)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 20 martie 2017