„Salut, ce surpriză nu mă așteptam să te găsesc aici. Am trecut puțin pe aici în grabă, pentru că am în seara asta niște invitați, și nu pot să stau mult. Am trecut și pe la tine pe acasă, doream să-ți comunic în legătură cu postul de paznic că nu se poate, singurul inconvenient este faptul că ai cazier. Dar fi pe pace, în scurt timp găsesc eu altceva, nu îmi las un prieten la nevoie. Nicolae este acasă, doresc să-i vorbesc câteva minute?” Zise cu ironie Silviu. De fapt de câte ori vorbea cu cineva afișa un aer de superioritate și ironie încât cu greu discerneau oamenii care vorbeau cu el dacă într-adevăr vorbea serios sau doar glumea. „Intră te rog Nicolae este în sufragerie”, îi spuse Sandu.
Intrând în sufragerie și dând cu ochii de Nicolae, fața lui Silviu arăta și mai mult dispreț, pe când Nicolae se încruntă ca omul ce vede deodată un lucru ce îi produce indignare. „Te salut Domnu Nicolae”, spuse Silviu cu batjocură în glas. Nicolae îi replică: „Să ne lăsăm de conveniențe între noi doi sunt inutile, mai bine spune-mi ce vânt te aduce pe la mine?” „Ceea ce voiam să-ți spun ar fi trebuit să fie doar între noi doi, de fapt aș fi dorit să am o explicație cu tine în urma neînțelegerilor care sau produs din cauza faptului că te-ai băgat ca girant cu apartamentul tău pentru familia Marinescu. Cred că pot vorbi de față cu Sandu”, îi răspunse Silviu. „Da desigur, nu am secrete față de Sandu. Eu am înțeles că au trimis banii din Anglia și totul s-a încheiat, și de la bancă mi-au confirmat prin telefon, nu înțeleg acum ce mai urmărești”, îi spuse pe un ton dur Nicolae.
Silviu privindu-l cu un dispreț pe care nici măcar nu căuta să și-l ascundă, se întoarse spre Sandu și îi spuse: „Uite despre ce este vorba, familia Marinescu a solicitat un împrumut de la banca unde lucrez eu, și având nevoie de un girant l-au adus pe Nicolae, ce a pus gaj apartamentul său. Apoi familia Marinescu timp de șase luni, nu a plătit nici o rată la bancă, dobânzile au crescut, banca a fost pe punctul de ai lua apartamentul lui Nicolae. Eu ca funcționar al băncii a trebuit să mă implic. Am vorbit dur cu familia Marinescu și cu Nicolae amenințând de față cu colegii mei, dar stăruind pe lângă șeful meu să li se mai acorde o șansă, pentru ca nimeni să nu rămână în stradă. Între timp tatăl și fiul din familia Marinescu, lucrând în Anglia au trimis întreaga sumă și totul s-a încheiat. Însă Nicolae cu trăncăneala lui obișnuită mă calomniază în stânga și în dreapta pe aici prin vecini, și mai ales cu lumea selectă ce se strânge în ultimul timp la el în casă, mă tot bârfește, și toate aceste bârfe au ajuns până la mine. Și de aceea consider că trebuie să am o explicație cu el, sunt sigur că și ți-e ți-a umplut capul vorbindu-ți urât despre mine, hai fi sincer și recunoaște.”
„Nu s-a discutat absolut nimic despre tine aici în prezența mea dacă vrei să mă crezi”, îi spuse Sandu. Nicolae nu se mai putu abține și izbucni: „Știi ce Silviu, uite care este treaba mie nu îmi e frică de tine, și nici de aerele tale de mare gentleman pe care le afișezi tu, pentru că în realitate deși ai o soție minunată, și niște copii bine educați, de asemenea ai un bun loc de muncă nu ești decât un ticălos, nenorocit. Cel mai mult în toată această afacere, nu mi-a plăcut că veneai pe aici însoțit de anumiți funcționari, amenințându-mă că îmi vei lua apartamentul cu atitudinea unui mare șef, asta m-a deranjat cel mai mult la tine. De aceea nu îmi face plăcere să am de-a face cu tine.” Silviu se supără și spuse: „Nu poți să folosești un limbaj educat, și de ce continui să mă jicnești când eu îți vorbesc politicos? Păstrează-ți acest limbaj pentru anturajul tău, doar între cei de teapa ta te simți tu cu adevărat mare, cu mintea înfierbântată de vin și așa da-i drumul la fel și fel de calomnii la adresa mea. Nu uita calomnia se pedepsește conform legii, eu puteam să te chem în fața instanței însă ținând cont de situația ta m-am abținut, însă ai grijă cu ceea ce vei vorbi pe viitor despre mine.”
Sandu uimit întrebă: „Chiar așa de grave sunt lucrurile între voi? Pe vremuri, în tinerețe, ieșeam toți trei în oraș, ne leagă totuși niște amintiri frumoase!” Silviu îi răspunse foarte prompt: „Să înceteze a mă calomnia și să își ceară scuze pentru jicnirile pe care acum în fața ta mi le-a adus.” Nicolae plin te indignare spuse: „Mă împiedică boala să mă ridic și să te iau la palme, nu fă pe diplomatul cu mine, pentru că noi doi ne cunoaștem bine, eu știu că te parale valorezi. Nu îți este rușine că având o soție precum doamna Mihaela să ai și alte amante? Și apoi tranzacțiile necinstite de la bancă ce le faci cu șeful tău, și trageți profit de pe spinarea oamenilor? Hei, uite că nu am să tac, dă-mă în judecată nenorocitu-le am să mor în pușcărie, dar cel puțin nu am să ajung ca tine să nu am nimic sfânt pe lumea asta, sau dacă mă gândesc eu bine da, banii că doar te ploconești până la pământ în fața lui Mamona și de aceea te degradezi.”
„Uite-te la el că nici nu se poate ține bine pe picioare și a și început să vorbească de femei, ba mai mult de atât să-mi și țină mie socoteală”, spuse râzând disprețuitor Silviu. Sandu adresându-se lui Silviu spuse: „Lasă-l în pace nu îl jicni chiar așa de tare, nu se cade.” Nicolae continuă și mai indignat: „Ai văzut mă care este diferența între un om și tine, Sandu știe că nici când te cerți cu cineva nu trebuie să depășești anumite limite. Pe când tu trântești la vorbe fără să chibzuiești ce spui.” Silviu îi răspunse: „În primul rând să știi că eu știu să fiu om cu cine merită. Iar în al doilea rând, ca să îți dau o replică la calomniile pe care în ultimul timp mi le aduci să știi că eu nu am mințit niciodată și mai mult de atât am dobândit totul prin muncă cinstită.” Sandu surâse, așa cum un om matur surâde atunci când un copil face o poznă. Silviu îl surprinse și întorcându-se spre el îi spuse: „Cel puțin de la tine nu m-am așteptat la așa ceva!” „Cred că ai depășit puțin măsura spunând că nu ai mințit niciodată”, îi răspunse Sandu. „Mă, termină cu prostiile, că mi se face lehamite numai să te aud”, spuse Nicolae.
Silviu se întoarse spre Nicolae, și intră într-o cumplită ceartă cu el, renunțând la acel aer de om educat cu care venise și îl făcu pe Nicolae în tot felul. Sandu dând dovadă de multă răbdare și tact, apelând la vremurile tinereții lor, reuși să-i împace cât de cât pe cei doi. Nicolae spuse că el se va împăca cu Silviu doar cu o singură condiție, și anume, dacă Silviu acceptă să vină la el în casă peste două săptămâni pentru a vedea că are și el un invitat deosebit și că la el în casă vin și oameni de treabă. De asemenea, și Sandu fu invitat. Deși Nicolae avea o reținere în al prezenta pe Emil prietenilor săi, ba mai mult uneori îi era chiar rușine pentru a nu fi ridiculizat că se interesează de lucrurile sfinte. În momentul când Silviu îi spuse că la el în casă vin doar bețivi și ratați, dorise să demonstreze că și lui îi calcă pragul oameni deosebiți. Se despărțiră toți trei cel puțin cu acea împăcare de suprafață pe care Sandu o reușise.
Silviu se îndreptă spre locuința lui cu gândul că cel puțin îl batjocorise și el pe Nicolae, și știa că dacă va veni la acea întâlnire, Nicolae va înceta să-l mai bârfească pentru că îl știa om de cuvânt. Pe măsură ce se apropia de casă, Silviu începu să-și schimbe tot mai mult atitudinea trecând de la acea atitudine de ceartă la acel rol al său pe care îi plăcea să-l joace în societate de om manierat, însă nerenunțând niciodată de tot la acel aer al său de dispreț pentru cei din jurul său. „Cum mai trebuie uneori să te cobori în viață, am petrecut mai bine de un ceas în compania unui bețivan notoriu, și a unui pușcăriaș, și toată această lume bună ce mă așteaptă la mine acasă, ca să vezi cum trebuie să te mai cobori în viață până la ce adâncimi. Oare ce invitat o fi având Nicolae de avea așa un aer de mândrie când vorbea despre el, de parcă ar fi avut o comoară ascunsă pe undeva prin casă. Iar Sandu deși îl apreciez, dar în același timp îl și detest, ce a crezut că împacă doi din pușcăriașii pe unde a fost el șef de cameră. Dar mi-a convenit această aparentă împăcare pentru că cel puțin Nicolae nu va mai bârfi. Pe de altă parte cel puțin am satisfacția că am putut să-l împroșc și eu pe Nicolae cu tot felul de vorbe batjocoritoare, puțin tot m-am răcorit”, așa gândea Silviu în timp ce intra pe ușa blocului său, salutând cu respect o bătrână ce stătea la balcon, la un apartament de la parter.
Între timp Emil îl sună pe Nicolae spunându-i că va lipsi trei luni din oraș, și după ce află de la Nicolae că are câțiva invitați importanți pentru următoarea lor întâlnire, îi spuse că atunci când se va întoarce în oraș primul pe care îl va vizita va fi el. În acea perioadă Sandu, începu să meargă în unele seri în vizită la o femeie pe nume Rodica, ce era divorțată de mai mulți ani și lucra ca și contabilă la o firmă de construcții. Se cunoșteau de mult, pe vremuri Rodica îl ajutase făcându-i contabilitatea la facturile ce el ca asistent veterinar le avea. Ea avea o fată pe nume Cecilia de douăzeci și cinci de ani, care era divorțată și avea o fetiță de un an. Cecilia nu avea de lucru nimic, locuia cu mama ei. În acea perioadă când Sandu începuse a le vizita ea se simțea foarte distrusă sufletește și căuta ca undeva cumva să găsească alinare și vindecare de rănile ce i le pricinuise fostul ei bărbat ce se purtase rău cu ea. Pe Sandu îl privea ca pe un om ce suferise și care avea o bogată experiență de viață, îi plăcea să discute cu el, și o îndemna pe mama ei să își unească viața cu el.
La început, Rodica îl primi cu multă căldură pe Sandu în casa ei. Cu experiența ei de femeie ce se apropia de cinzeci de ani, știa să evalueze bărbații și avea ferma convingere că Sandu era un om de treabă, exact ceea ce ei îi trebuia în acele momente, însă ezita în a se căsători cu el. Avusese și ea în trecut câteva relații cu alți bărbați, și toate se terminară rău pentru ea. Dorea foarte mult în acele momente ale vieții ei să se căsătorească, să trăiască o viață de familie onorabilă, se săturase de relații instabile ce mereu îi lăsau doar răni adânci în suflet. Așa că începu să iasă cu Sandu în public, mergeau pe la prietene de al ei, la câte un restaurant, dar cel mai mult se întâlneau seara la ea acasă.
În inima lui Sandu începu să se nască un sentiment de iubire pentru Rodica, era ceva nou pentru el să se îndrăgostească de o altă femeie, după ce atât de mult timp o iubise doar pe Irina și avea imprimat în inima sa chipul ei. Prin relația cu Rodica avea impresia că acel tablou al Irinei se ștergea, și ușor, ușor, se imprima în inima sa chipul unei alte femei. Uneori el avea o teamă în suflet, că totul se putea termina rău și că de moment nu trebuia să se entuziasmeze prea mult. Ba mai mult de atât îl întristase faptul că la propunerea lui ca să se cunune civil, Rodica îi spuse că era bine să mai aibă puțină răbdare. El gândea că poate motivul principal al acelei amânări era situația sa materială, nu reușise să-și găsească ceva de muncă, primea șomaj și rareori mai mergea la câte cineva pentru a trata animalele bolnave. Avea o promisiune pentru a începe munca la o fermă ca asistent veterinar. Cumnatul său vorbise cu proprietarul acelei ferme, și îl asigurase că va obține acel post de muncă, să nu aibă nici o grijă, de moment era conștient că trebuia să aștepte. Pe Rodica nu o înțelegea într-u totul pentru că uneori se purta foarte frumos cu el, ca apoi alteori să o găsească rece, distantă, parcă chiar nepăsătoare, așa că nu știa ce să creadă în privința sentimentelor ei față de el. De altfel atunci când urmărea comportamentul unui bărbat îi era mult mai ușor să intuiască filozofia de viață și modul de a fi al acestuia, decât atunci când avea de a face cu o femeie, avea impresia că cel puțin unele femei știu să se ascundă mult mai bine decât bărbații atunci când urmăresc ceva în viață.
Față de Cecilia, Sandu avea un sentiment de milă, mai ales atunci când o vedea mereu singură și îndurerată îngrijind de fetița ei. Își dădea seama că nu era normal ca o femeie tânără, frumoasă, ca Cecilia să sufere atât de mult, o vedea uneori în serile când le vizita cum stătea câteodată dusă pe gânduri, tânjind în adâncul ei după un soț cu care să ducă împreună cele bune și rele ale vieții. Sandu se simțea atât de neputincios în acele momente încât nu știa cum ar fi putut să o ajute pe Cecilia. Avea mereu același sentimente de compasiune atunci când în unele seri o vedea pe Cecilia tristă. Ba mai mult, gândea că dacă ar fi fost pictor ar fi fost încântat să picteze un tablou în care să o înfățișeze pe Cecilia așa cum arăta în acele momente. Așezată înaintea pătuțului fetiței ce dormea, gânditoare, cu capul puțin aplecat, părul ei negru lung îi cădea pe spate, fruntea puțin încruntată de gânduri îngrijorătoare, ochii ei albaștrii, în acele momente exprimau multă durere interioară. În momentele când o vedea așa, Sandu căuta să o încurajeze, să aducă în discuție subiecte comice pentru a o scoate din starea ei de deznădejde, și el se bucura foarte mult atunci când vedea pe fața ei un zâmbet ce venea în urma discuției în care el o antrena, căuta să-i ridice cu tact moralul, asigurând-o că o așteaptă un viitor minunat. El credea că ea în curând se va căsători, și va duce o viață frumoasă reușind să învingă problemele ce o apăsau. Încercă să discute în particular cu Rodica, aceasta îi spuse că totul se va regla de la sine, Cecilia va întâlni un bărbat, și totul se va schimba. Iar dacă de moment suferea, era doar datorită faptului că nu o ascultase pe ea, și se căsătorise cu acel bărbat ce apoi o părăsise.

Va urma…

by

Referinţă Bibliografică

EUGEN ONISCU: REÎNTORS ÎN LIBERTATE (7)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 24 mai 2017