Ne desfășurăm viața pe acest pământ cu tot mai mult stres. Totul este într-o continuă alergare, suntem prinși ca într-o mare cursă pentru a ne câștiga existența. Trăim zgomotos, cu viteză, și luptăm pentru a nu fi acoperiți de valurile furioase ale vieții. Inimile noastre obosesc; dorim puțină liniște sufletească și, mai presus de orice, în această lume a însingurării omului, căutăm iubire. Spunea cineva că cea mai mare nevoie a omului modern este să fie iubit și să ofere iubire; doar așa mai poate fi fericit. Dar oare mai este posibil acest lucru în vâltoarea vieții de astăzi, când suntem bombardați cu vești despre războaie, tragedii în care se pierd vieți omenești, boli care decimează populații și drame ce ne apasă la nivel individual, pe fiecare, în mod diferit?
Privesc acest tablou al vieții în care mă aflu și îmi dau seama tot mai clar că trăiesc în centrul marii controverse dintre Hristos și Satana. Fie că suntem conștienți sau nu, marea luptă dintre bine și rău se desfășoară aici, pe pământ, iar noi suntem prinși în vâltoarea acestei încrâncenate confruntări. Totuși, dincolo de orice circumstanță sumbră a existenței noastre, există speranță: inimile noastre pot fi atinse de iubirea divină, și numai astfel putem primi odihnă spirituală, după cum este scris în Evanghelia după Matei 11:28:
„Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.”
În acest eseu doresc să aprofundez un pasaj din Vechiul Testament, pentru a scoate în relief minunata purtare de grijă a lui Dumnezeu față de noi, chiar și în cele mai grele circumstanțe. Îi rog pe cititori să parcurgă în întregime capitolul 19 din cartea 1 Împărați, pentru a putea pătrunde cu ochii minții în centrul acelei minunate întâlniri dintre un om înfricoșat, cuprins de descurajare și depresie, care nu mai dorea nici măcar să trăiască, și Dumnezeu.
Pasajul vorbește despre profetul Ilie care, după o mare lucrare făcută pe muntele Carmel, în fața întregului popor, și după ce iese învingător în confruntarea cu profeții lui Baal și Astarteei, află în acea noapte despre amenințarea de moarte primită din partea Izabelei. Îngrozit, fuge să-și scape viața. Aș dori să subliniez câteva idei interesante din acest pasaj și apoi să aprofundez dialogul pe care Ilie îl are cu Dumnezeu, pentru a trage câteva concluzii și a actualiza câteva lecții practice pentru noi, ca să înțelegem cum putem trece prin marile crize ale vieții care ne inundă existența.
Una dintre întrebările ce se desprind este: oare mai este posibil astăzi, în societatea postmodernă, să mai simțim prezența lui Dumnezeu în viețile noastre și iubirea Sa tainică, duioasă, atingându-ne inimile împovărate de durere? Înainte de a răspunde, merg pe firul pasajului. În 1 Împărați 19:4, Ilie strigă deznădăjduit către Dumnezeu să-i ia viața, dar înainte de aceasta spune: „Destul!” Oare de câte ori oameni apăsați de necazuri nu rostesc același cuvânt: destul?
Îmi amintesc că, în urmă cu ani, am văzut un tablou ce înfățișa un țăran român din 1907, acea perioadă grea de luptă și sărăcie din România, descrisă magistral de Panait Istrati în Ciulinii Bărăganului. Țăranul era zugrăvit cu mâinile și privirea ridicate spre cer; din fizionomia și gesturile lui reieșea același strigăt al lui Ilie: „Destul, e prea greu, nu mai pot înainta pe drumul vieții.” Cine poate cântări durerile tainice, ascunse în străfundurile ființelor ce trec prin crize? Crizele pot lua multe forme: violență domestică, boli, greutăți financiare. Sau, poate, partenerul de viață, pe care te-ai bazat ani întregi, deodată te abandonează și îți întoarce spatele, iar viața devine amară, grea, iar acel „destul” al lui Ilie devine nota dominantă a existenței.
Dar există speranță pentru toți cei apăsați de necazuri. Vestea bună a pasajului biblic din 1 Împărați 19 este că Ilie a coborât alt om de pe munte, după întâlnirea cu Dumnezeu: plin de pace și speranță, după ce a ascultat vocea divină. Aici este marea diferență: în mijlocul crizei, Ilie s-a apropiat de Dumnezeu și I-a ascultat glasul, sau mai degrabă Dumnezeu i-a ieșit în întâmpinare, iar iubirea divină l-a transformat.
Pasajul descrie câțiva pași simpli prin care Dumnezeu l-a condus pe Ilie: mai întâi mâncare și odihnă. Apoi, ocrotirea îngerilor, deși fugise departe de planul divin pentru el. O altă lecție este importanța mișcării: pe lângă hrană și odihnă avem nevoie de exercițiu fizic. Animat de puterea lui Dumnezeu, Ilie merge mult pe jos până la muntele Horeb, unde, probabil, a intrat chiar în aceeași peșteră în care altădată stătuse Moise pentru a comunica cu Domnul. Ca un elev în clasă, aștepta marea lecție. Încă revoltat și descurajat, aude întrebarea divină:
„Ce faci tu aici, Ilie?”
El răspunde enumerând istoria suferințelor sale. În 1 Împărați 19:11-12 ni se redau câteva manifestări ale puterii lui Dumnezeu, iar la urmă vine un susur blând și subțire – semnul inconfundabil al prezenței divine. Era același mesaj transmis și lui Moise:
„Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul…” (Exod 34:6-7)
Acel susur al iubirii, ce descoperă adevărata natură a lui Dumnezeu, l-a atins pe Ilie și l-a transformat. Toată descurajarea și amărăciunea au dispărut, iar el a învățat o mare lecție: ce înseamnă ca, în momentele grele, să te încrezi în Dumnezeu și să lași iubirea Sa să te cucerească. Apoi Ilie primește o nouă misiune, iar în scurt timp este luat la cer. Cât de diferite sunt lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu, față de ceea ce vedem noi atunci când traversăm crizele vieții și la orizont ni se arată doar dezastrul!
Pe paginile Noului Testament descoperim și mai limpede acel susur blând și subțire, prin persoana și lucrarea lui Mesia. Iisus a propovăduit și a trăit mesajul imensei iubiri divine. El i-a căutat pe oamenii păcătoși și suferinzi, iar cei care au răspuns pozitiv acestui susur blând au fost transformați: mari păcătoși au devenit oameni noi, bolnavii fără speranță au fost vindecați, iar prin Hristos li s-au deschis orizonturi noi.
Și astăzi, acest susur al iubirii ne poate atinge inimile, vindecându-ne spiritual și fizic. Aceasta este marea veste bună a Evangheliei. Răscumpărătorul nostru are putere să ne scoată din cele mai grele crize, iar inimile atinse de acest susur al iubirii vor dori tot mai mult iubirea agape. Hristos este dispus să se întâlnească și astăzi cu orice om apăsat de păcate sau de suferință, folosind metode potrivite fiecăruia. Rezultatele sunt aceleași: când ne abandonăm în mâinile Sale, trăim atingerea iubirii care ne transformă în oameni noi. În fața noastră se deschid orizonturi frumoase ale cunoașterii, pe care simțim plăcerea de a le explora, dorind tot mai mult să traversăm aceste vremuri grele animați de minunatul susur al iubirii divine.
„Domnul mi se arată de departe: «Te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea îți păstrez bunătatea Mea.»” (Ieremia 31:3)
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..