Într-o dimineață destul de rece de iarnă în Valencia, trecând pe lângă Plaza de Toros înainta Claudiu cu pași repezi pentru a se încălzi. De fapt el alesese partea de pe trotuar ce era la acea oră a dimineții mai luminată și încălzită de razele soarelui, celălalt trotuar era umbrit de marile clădiri ce erau pe acolo. Erau timpuri de criză în Spania, peste tot nu se vorbea decât de firme ce dăduseră faliment, de muncitori rămași în șomaj, mai ales emigranții erau foarte afectați, și lipsa unei perspective îi afecta pe cei mai mulți. Mai lucrau femeile prin casele spaniolilor mai înstăriți, iar bărbații mai beneficiau de șomaj așa că multe familii doar mai supraviețuiau prin Spania, convinși fiind că în România dacă se întorceau avea să le fie mult mai rău. Așa era și viața lui Claudiu, el era în șomaj, iar soția lui lucra la curățenie prin case, de asemenea aveau doi copii ce mergeau la școală, așa că și ei încă mai supraviețuiau.
El își găsise o pasiune pe care o avea demult însă, acum datorită timpului liber o putea practica cu plăcere, și anume îi plăcea să citească foarte mult. În acea dimineață se îndrepta spre cea mai mare bibliotecă a orașului, având în geantă câteva cărți pe care trebuia să le înapoieze ca apoi să poată lua altele în schimb. Vorbea destul de bine spaniola, și de asemenea putea citi cu ușurință în limba spaniolă, rar întâlnea câte un cuvânt pe care să nu-l înțeleagă. Mergând înainte printre trecătorii grăbiți de la acea oră a dimineții, el se gândea la cărți, la ce anume va alege, îl interesau câțiva autori pe care cu nerăbdare spera să îi citească.
Deodată în timp ce el mergea adâncit în propriile gânduri auzi cum o voce de femeie îl strigă: ,,Hola, scuză-mă am o întrebare pentru tine.” Era o voce plăcută, melodioasă, el întoarse capul și văzu o tânără ce părea a fi din Europa de est, ce avea în jur de treizeci de ani înaltă, frumoasă, cu părul șaten, tuns scurt, îmbrăcată cu o haină de blană de culoare maro, cei ajungea doar până la șolduri, având o fustă scurtă care lăsa să i se vadă picioarele, lungi, frumoase, ce păreau ca sculptate de un iubitor de frumos. Claudiu o privi și rămase surprins de ochii ei verzi, ce erau frumoși, sclipitori. ,,Ce dorești?” o întrebă el puțin surprins de faptul că acea tânără îl oprise din mulțimea trecătorilor, nu era obișnuit ca persoane necunoscute să îl oprească așa deodată pe stradă. ,,Îmi poți spune unde este magazinul Cort Englez?”, continuă ea. ,,Da cu plăcere, imediat după colț la numai cinci minute de mers sunt trei magazine înșirate la distanțe mici între ele,” îi răspunse Claudiu. ,,Nu ai putea să îmi spui la care din aceste magazine aș putea cumpăra un cadou pentru cineva, care din ele este mai indicat pentru a alege ceva mai frumos?”, îl întrebă acea tânără. ,,Cred că primul ce îl găsești imediat după colț, îi răspunse el. ,,Nu ai putea să mă acompaniezi, și să mă ajuți să aleg un cadou pentru cineva,” spuse acea tânără privindu-l pe Claudiu cu o privire plină de farmec feminin.
Claudiu într-o clipă înțelese totul, avea în fața lui o prostituată ce își căuta clienți folosind o metodă a ei personală pentru a atrage bărbații. O privi din nou cercetător pe acea tânără, și dincolo de frumusețea și dorința ei de al avea ca client în acea dimineață, intui în acei ochi verzi frumoși, multă durere și sfărmare a frumuseții feminine. Avu convingerea că nu era normal ca acea tânără să treacă prin mâinile bărbaților de toate vârstele, ca o marfă pe care aceștia o luau ca de la piață, plătind câțiva euro în schimb. ,,Îmi pare rău dar nu pot, trebuie să fiu în altă parte, spuse el cu glas aspru de această dată,” deși nu ar fi vrut să se comporte așa. Apoi, se simți stingher stând față în față cu acea tânără, pe trotuarul scăldat în razele aurii ale soarelui. Un autobuz arhiplin se oprii la semafor și el observă cum oamenii prin geamul autobuzului îi priveau probabil gândind că ei sunt doi tineri ce au o întâlnire, Claudiu o salută pe acea tânără și îi întoarse spatele, plecând din fața ei spre bibliotecă.
El avea treizeci și nouă de ani, era timpul când pășea spre vârsta maturității și observa în interiorul său că parcurgea un proces al maturizării lui ca și om. Vedea lucrurile altfel acum, gândea mult mai matur de cât o făcuse cu ani în urmă, cântărea lucrurile în mod diferit, îi plăcea tot acel proces al maturizării sale. Ce îl făcea să vadă și să înțeleagă viața într-o formă atât de diferită ca în trecut. Pășind la acea oră a dimineții, printre rafturile mari pline cu cărți din biblioteca aproape goală, Claudiu nu putea să alunge din mintea lui imaginea acelor ochi verzi, frumoși, plini de farmec feminin, ce dincolo de frumusețea lor reflectau pentru cel ce știa să discearnă în ei o durere adâncă, o înțelegere a faptului că viața trăită astfel nu înseamnă decât un drum ce duce spre pierzare și nenorocire. Ce îl uimea cel mai mult pe el era faptul că acea tânără era conștientă că pe zi ce trece ea se prăbușește și mai mult. ,,Oare de ce nu încearcă să se ridice, să lucreze ceva, să încerce să ducă o viață decentă? Sunt vremuri grele dar, nu este totuși imposibil să îți schimbi direcția în viață, dacă vrei. Ori poate că anumiți indivizi periculoși din umbră o șantajează și o constrâng să ducă o astfel de viață? Dar eu, nu cred că este imposibil pentru ea dacă vrea să o rupă cu o astfel de viață,” monologa el în acea dimineață.
În drumul spre casă Claudiu trecu exact prin acel loc unde se întâlnise cu acea tânără, nu mai era nici urmă de ea. Trecătorii treceau fiecare absorbiți în propriile lor probleme, iar soarele îi îmbrățișa cu razele sale pe toți încălzindu-i. Privind tot acel tablou cu cerul însorit și oamenii scăldați în razele soarelui, cu mașinile ce treceau vuind pe bulevardul Colon, el avea convingerea că viața este un dar minunat pe care oamenii l-au primit, nu pentru a trăi într-un mod care să-i facă nefericiți și în final să-i prăbușească în abis. Viața trebuie trăită în așa fel încât chiar și în circumstanțe grele oamenii trebuiau să guste licăriri de fericire. Asta era convingerea lui în acea dimineață când se îndrepta spre casă, fiind pe deplin convins că oamenii nu au fost creați pentru nefericire și suferință.
Privi un grup de copii pe care îi întâlni în cale, erau copii între nouă și unsprezece ani ce mergeau cu profesorii într-o excursie școlară, și văzu atâta inocență și voioșie imprimate pe fețele acelor copii. De asemenea admiră voioșia și inocența unor fetițe ce vorbeau și râdeau între ele, și gândi că odată poate și acea tânără a fost o fetiță inocentă, voioasă. Își dădea seama că ei ca adulți pierdeau tot mai mult acele caracteristici specifice copiilor, ce ar fi trebuit să îl însoțească pe om până la adânci bătrâneți, pentru că în simplitatea și inocența copiilor se ascunde fericirea neamului omenesc. El respiră cu plăcere aerul rece de iarnă, îi făcea plăcere faptul că putea gândi în acel fel, de asemenea îl umplea de bucurie faptul că era viu, sănătos, se putea mișca și gândi liber trăgând concluzii sănătoase din viață. ,,Ce minunat dar este viața, și ce păcat că acea tânără își prăpădește cei mai frumoși ani ai tinereții căzând atât de jos,” gândi Claudiu. Apoi silueta lui înaltă se pierdu printre trecătorii ce în acea dimineață de iarnă valenciană se avântau pe drumurile uneori de neînțeles ale vieții.
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..