Cer de toamnă

Sub cerul greu ca plumbul, înnegurat și rece,
Doar vântul, ca o umbră, cutreieră castani
Și toamna-i tot mai toamnă și vara trece, trece,
Iar eu culeg, ca roade, dezamăgiri prin ani…

Stau fructele să cadă, belșugul lor e darul
Făcut de Creatorul  Atoateiubitor,
E templu cerul nopții și Luna e altarul
Pe care Echinocțiul jertfește orbitor.

Și cad, uscate frunze, vechi amintiri în mine,
Cu zboruri spiralate, elice de arțar
Îmi sublimează doruri, speranțe și suspine,
Trecutul reînvie, năucitor de clar.

La vremea cuvenită mi-au înflorit magnolii
Și  meri au nins petale pe mieii blânzi, tăcuți,
Apoi m-au frânt ambiții, m-au săgetat orgolii
Din vipere slujindu-și varanii prefăcuți…

Nu, n-au avut regrete nici lacrimă de ceară
Icoanei remușcării… Și nici nu au aprins
O candelă în cuget la ceas târziu, de seară,
Ca-n rugă de iertare să zboare-n Necuprins!

Dar toate-s trecătoare… M-am resemnat, prin vreme,
Cum nu am noi prieteni, n-am nici de ce să plâng;
Las altora, mai tineri, războaie, teoreme,
Comori, enigme, taine… De ce să le mai strâng?

M-a otrăvit pelinul cu aparența mierii,
Am dat bucăți de suflet, ca preț corect, la schimb,
M-au amuzat bufonii, m-au înmuiat truverii,
Hienele flămânde m-au despuiat de nimb

Și m-am trezit în toamna aceasta nemiloasă,
Subtila ei capcană m-a prins fără de greș,
Pământul este reavăn și zarea e cețoasă,
Nestinsul Rug sfințește tufișul de măceș,

Eu văd și mă cutremur și nu strivesc  misterul,
Doar gust Lumina toamnei în toate câte sunt,
Deși mă suie lutul și mă coboară cerul:
Un prunc, pe zi ce trece, mai singur, mai cărunt…

vineri, 4 septembrie 2021

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Serea – Cer de toamnă/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 30 octombrie 2021