Eugen Serea
Crepusculară

E-un timp aparte când percepi (ceva, ceva mai bine)
Pe cel ce ești cu-adevărat, pe cel de lângă tine,
Între apus și noapte e, ciudată, tremurândă,
O stare de pe alt tărâm, cu lupi ce stau la pândă
Să te vâneze ca pe-un miel, slab, rătăcit de turmă,
Nebănuind flămânde guri ce zilele îi curmă…

Cum nu se poate povesti în vorbe seci, banale,
Un loc ce n-are amintiri, cum n-are catedrale,
Am să încerc s-aproximez cu-ngenuncherea minții
Din plus în minus infinit, cum au urcat Părinții,
Cum fac copiii-n joaca lor (nu toți, ci numai unii)
Și cum se-agață strâns de Rai, pentru Hristos, nebunii…

E un „ceva” ce parcă-l știi, un deja-vu cathartic,
Ca o mireasă pe-un cal alb într-un deșert antarctic
Și ca un vis pe care-l uiți, privind printr-o fereastră
Cum ar scruta printr-un Portal, un Lord în Lumea noastră
Spre aurul unei tăceri, când stai în Gest Iconic,
În închinare, nemișcat, să scapi de-un duh pitonic…

E-o Zonă cu capcane mii și fără Călăuze,
Nasc piramidele eoni, dar nu vor fi lăuze,
Cascada suie spre izvor și aș cădea în ceruri
De nu m-aș ține de copaci, de îngeri și de geruri
Deși, decembrie e blând, în august e ninsoare
Și umbrele se-ndrăgostesc de petele din Soare…

E-un râu în care să mă scald, ferice, fără teamă,
Când sălciile de pe mal, pe nume, blând, mă cheamă;
Da, înțeleg fără efort ce-ntreabă licuriciul
Și iarba fiarelor îi spun unde-o ascunse-ariciul,
Că greierii îmi cântă, lin, o operă astrală
Pe un libret de stele verzi din Sferă ancestrală…

E locul meu și n-am să-l schimb pe-un sac de diamante,
Nici pe castele-n Aragon și nici pentru infante,
Lumina-mi dăruie, cu drag, enigma portocalei,
Ce-mi trebuie să descifrez misterele Shambalei?
În mijloc e cireșul sfânt, de început de vară:
Copilărie, Zona mea, etern Crepusculară!

luni, 22 februarie 2021

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Serea – Crepusculară/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 25 februarie 2022