Eugen Serea
Denia Tăcerii
O pasăre de pradă își întindea, tăcut,
Aripile de rouă sub pleoapa-mi trecătoare…
O, Rază de Albastru, ce rană mi-ai făcut
Când mi-ai străpuns privirea pe Crucea Ta de soare!
Ieșiseră din tină și viermi și ghiocei
La Glasul care cheamă la Cina cea de Taină,
Pe lunca rugăciunii zburdau în suflet miei,
Se îmbrăca pământul în Rai, ca într-o haină…
Slavosloveau prin aer, în vers îmbrățișat,
Cu bucuria vie-a-ntoarcerii acasă,
Plângând, risipitorii de Zbor înstrăinat,
În sfânta amintire din cuibul lor rămasă…
Și mă topeam de-atâta Lumină, fără glas,
În Denia Tăcerii, ce pogora, cuminte
Din inimă de clopot în tot ce mi-a rămas
În strana mea din stânga: odăjdii de cuvinte…
Lin, florile pe ramuri, în Alb se închinau
La Tronul Veșniciei, îngenunchind miresme;
Cerșit-am de la oameni ce n-au avut și n-au:
În inimă altare și-n duh catapetesme…
Ce bine-i, însă, Doamne, că mai adie blând,
Un vânticel de seară, senin ca o părere,
Și n-am băgat de seamă, doar m-am trezit umblând
Pe apele durerii, încet, spre Înviere…
( vol.Vecernie)

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..