Eugen Serea
Patimi

Te-apropii iar de Patimi, Iisuse, prea curând…
Cioplită-n negre inimi de gândurile noastre
Te-așteaptă Crucea , Doamne, să scrii Tu rând cu rând
Cu Preacuratu-Ți Sânge, iertările albastre…

Puțini mai știm a plânge cu lacrimi care ard
Tăcerile fricoase ori vorbele nebune,
Vom regreta fățarnic, vărsatul Mir de nard
Și Te-om slăvi cu teamă: ,,Ah, Domnul, cât de bun e!”

Îți vom cânta ,,Osana!” ca unui Împărat
Fiindcă nu știm că biciul ne va goni din Templu,
Dar ura noastră-adâncă n-o vei fi stâmpărat
Nici când mai marii noștri Te-or da de rău exemplu..

Ți-om vinde-apoi Iubirea pe 30 de arginți,
Puterii lumii noastre striga-vom:
,,Răstignește-L!
Și Sângele Lui cadă (căci le suntem
părinți)
Peste copiii noștri! De slavă odihnește-L!”

Ca pe-un tâlhar, în cuie Te-om spânzura pe lemn
După scuipări și palme și vorbe de ocară,
Crunt, lovituri de bice lăsa-vor veșnic semn
Pe spatele ce Crucea întregii lumi o cară…

Între pământ și ceruri blestem când ai să fii
Îți vom urla, Iisuse, să faci înc-o minune:
,,Pogoară-Te acuma, cât ești între cei vii,
Că doar n-oi fi Tu puntea pe-a Iadului genune!”

De pe Altar de Taină Te-om coborî apoi
Și-om astupa cu grijă mormântul cu o piatră,
Apoi ne vom întoarce privirile spre noi
Zvârlind spre conștiință vreun os, de ne mai latră.

Iar Trupul Învierii celei de-a treia zi
Vom spune că furat-e în zori de ucenicii
Ce-au vrut proorocia să nască erezii
Și Ți-om ucide, Doamne, apoi și mucenicii .

Dar mai târziu cu lacrimi i-om decreta drept sfinți,
Pe urmele de ruguri vom ridica altare,
Ne-om lăuda prin veacuri cu nor de Sfinți Părinți
Și vom crea noi reguli de ,,sfântă ascultare”…

Tu vei privi, Iisuse, dintr-un Abis de Cer.
La lumea Ta pierdută în ritualuri sacre,
Crezând că mântuirii prea multe i se cer
Sfințindu-se-n atingeri de moaștele din racle…

Și-n inimile goale, de piatră, mii de ani
Vei aștepta zadarnic să Te-ntrupezi, Lumină!
Ți-om cumpăra iertarea cu fapte sau cu bani,
Iar după moarte, Slujbe, să fim fără de vină…

Când în trufașa goană trupească de-a avea
S-o mai ivi vreun suflet cu dor de închinare
Va fi dușmanul lumii cu tot ce ea slăvea
Și l-om întoarce iarăși în neagra întinare…

Cât clipa nu-i târzie, o, Doamne, să ne-oprești!
Revino-n inimi Însuți și față către Față:
Cel ce ne-ai dat odată cinci pâini și cei doi pești,
Ne dă Cuvântul Vieții, ca hrană și povață!

Din patimile morții, Iisuse, Cel-ce-ești,
Învie-ne-n Iubire, să fim Izvor de Viață!

( vol.Călărețul Ultimei Umbre)

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Serea – Patimi/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 20 aprilie 2022