Eugen Serea
Doar flacăra…
Doar flacăra mai știe, doar ea mai ține minte
Cum tremură văzduhul de-un vuiet ca de vânt,
Cum suspinau izvoare, cum aștepta pământul
Făgăduința Slavei, țâșnind acum fierbinte
Din Inima cât cerul a -‘Ntâiului Cuvânt
În inimi ca de piatră, Mângâietor, Preasfântul…
Doar flacăra mai cântă în candela din sânge
Un psalm de dor în noaptea ce lumea a cuprins
Și-a mistuit icoane, cioplindu-și chipuri multe…
În liniștea din Templu se-aude-ncet cum plânge
Un Ochi ce vede toate și-n ochiul ce s-a stins;
Dar cine are astăzi ureche să asculte?!
Doar flacăra mai crede Căderea peste fire
Ce Firea a adus-o în lutul nostru greu
Umplându-l de-nțelesuri uitate și de Soare;
În alb înveșmântată și așteptând pe Mire,
Fecioara înțeleaptă, visând la Dumnezeu,
Mai ține-n mâna dreaptă a îngerilor floare…
(vol.Ninsoare în august)

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..