În drum dinspre Moldova spre București (sau dinspre București spre Moldova), aproape de Râmnicu Sărat, la Tâmboiești e un loc de popas pentru drumeți în care ospitalitatea pur tradițională și preferințele deservirii moderne sunt în armonioasă confluență. Merită chiar și numai spre a-i trece pragul să străbați lunga șosea (eu nu sunt convins pentru o denumire mai pretențioasă, cum ar fi autostradă, să zicem cinstit…!) croită ca legătură rutieră pe dâra cărărilor pe care strămoșii mergeau pe cal, demult. Noroc bun pentru drumeți că din loc în loc întâlnesc așezăminte pentru răgaz, ospătare, udarea gâtului și sufletului – prăzi secetei și zbuciumului –, tihna gândului și ruperea pentru oricât de scurt timp de cine știe ce munci ale minții, ce-l mână pe om la drum…!
De fapt, la Tâmboiești poate că este cel mai căutat popas de către drumeți, din regiune, o dată pentru că e pe la jumătatea distanței dintre Bacău și București, Bacăul fiind la rându-i localitate ce-ntretaie importante direcții în perimetrul Moldovei centrale și, cel mai important, pentru că deservirea și personalul sunt la Tâmboiești cu prisosință agreabile: în farfurie gustos, în pahar înveselitor, în ochi luminos…!
Vorbim acum, cu admirație și respect, despre Simona, doamnă tânără, elegantă, manierată care servește la masă drumeții poposiți la restaurant, dar în aceleași cuvinte și cu aceeași prețuire nu e greșit a se vorbi despre oricine altcineva din echipa sa, care îți preia comanda elegant, cu deferență profesională.
Personal, ca unul ce-am fost și cred că voi mai fi cât voi mai putea, aproape navetist pe ruta Bacău București și înapoi, locuitor al Bacăului fiind, dar slujitor al unui trust de presă cu sediul în București, poate că sunt subiectiv întrucâtva spunând că Simona are un ceva prin care se desprinde de întregul personal: o excepțională bună cuviință, operativitate și finețe în servire, vorbire inteligentă, decentă, amabilă…! N-ai spune, datorită ei, că te afli într-un mic restaurant de popas la o margine de șosea națională, prin care circulă zilnic sute de clienți, unde opresc autoturisme, microbuze și autocare venind din ambele direcții, plecând în ambele direcții…!
Popasul Tâmboiești pot spune că ușurează oboseala drumului lung, ba chiar e odihnitor corporal și sufletește. Restaurantul, oamenii care îl deservesc, oamenii care vin și pleacă, pleacă și vin, compun o ambianță familiară, ospitalieră, prietenoasă, agreabilă. Tot aici, merită remarcat înainte de a încheia, se află un iaz pitoresc încărcat cu pești ce se văd de la suprafață lunecând prin apă ca niște raze de lună. Pe maluri, în umbrărișul sălciilor și arinilor cântă păsărelele frumos și plăcut ca într-un ungher de rai lacustru anume aflat în calea drumeților…!
Galeria foto reprezintă: Popasul Tâmboiești; Iazul de la popas; Simona și familia sa frumoasă…!; Aurel V. Zgheran cu Simona la Popasul Tâmboiești în toamna anului 2016
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..
Bun venit, stimate domnule Aurel V. Zgheran, în familia autorilor revistei Armonii Culturale! Prezența dvs în paginile revistei noastre ne onorează. Sunteți un jurnalist, cronicar, cu talent, vigoare și erudiție. Vă mulțumim că ați ales să fiți cu noi! Împreună dorim să fim mai buni, mai puternici, să luptăm împreună oe baricadele culturii, pentru pace și armonie. Felicitări sincere!…
Sunteți generos, domnule redactor șef. Grigore Vieru spune așa: „Am întâlnit niște cuvinte și am stat și eu de vorbă cu ele”. Parcă a vorbit în locul meu, răspunzându-vă la ce mi-ați adresat mai sus. Dar vă mulțumesc. Uneori îmi împlinesc datoria față de niște oameni și de aceea eu trebuie să vă mulțumesc pentru că îmi dați ocazia acordându-mi un spațiu în revistă. Aurel V. Zgheran
Sufletele tari, pe lângă noblețea luminii care le caracterizează, sunt pătrunse de harul modestiei, care nu înseamnă umilință, ci putere și binecuvântare divină. Și eu, și dvs, am întâlnit niște cuvinte. Și stăm mereu de vorbă cu ele. Important este să reușim să întâlnim undeva, cândva… Cuvântul! Mult succes!