Eugen Serea
Ennoia
Prieteni, nu mai tot dezbateți, nu vă certați precum copiii,
Ca morții să-și îngroape morții, lăsați mergând viii cu viii,
Ne-am dezbinat din orice pricini, polarizați pe interese,
Succesului pierzându-i cheia prin pauzele lungi și dese.
Tot schimbă piesa interpreții? Ei intră, doar, sau ies din rol;
Sintetizând, e-un biet scenariu despre Putere și Control.
Vă rog să-mi dați orice legendă, de-acum sau dintr-un Ev de Piatră,
Din grajd, birou, academie, din templu sfânt, palat ori șatră
Și-am să v-o decriptez îndată, în amănunt, cu ușurință;
Nu am o tehnică ocultă, inițieri peste putință,
Ci, străvezie ca o poantă a unui banc făcut rasol,
Pot rezuma povestea astfel: despre Putere și Control.
Oricare om, mărunt, magnific, întemnițat, în libertate,
Cu neștiute sume-n conturi, cu buzunare deșertate,
Cu idealuri generoase ori interese mercantile,
Având matură chibzuință sau cugetări cam infantile,
Nu face altceva în viață decât să-și dea umil obol
Fermecătoarelor iluzii despre Putere și Control.
Te crezi, cumva, imun la asta, în turn de fildeș al gândirii,
Ori proaspăt evadat din Matrix, ori înălțat deasupra Firii?
Greșești amarnic! Pretutindeni, tentacule de întuneric
Se-ntind în margini, dinspre centru, stăpân e Visul Luciferic;
El doar planează, la răstimpuri, dând Lumii câte un survol,
Înger căzut din strălucire pentru Putere și Control.
Religie, Știință, Artă, Politică, Filosofie
În Sala cu Oglinzi a minții, bal de cristal dau, sindrofie
Menită să consolideze în termeni clari, puri, matematici,
Penuria de simț al fricii, inflația de Sri extatici;
Din jongleria de concepte, din naftalină sau formol,
Urbane mituri, consacrate, despre Putere și Control.
Se-ntoarce-n ultima clipită, din lut în Cer, clepsidra vie,
Din stânci se aruncă porcii-n mare, asceții luptă prin pustie,
Particule elementare frâng reactoarele lui Fermi,
Naivi, poeții frâng Cuvântul, îngenunchind focul și viermii,
Balanța pare-n echilibru, neutrul cântă-n turnesol:
– Prieteni, toate urlă, luptă, pentru Putere și Control!
vineri, 28 mai 2021

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..