Eugen Serea
Golgota
Văzut-am, Tată, Fiul Tău luându-Și
Peste Lumină, haina mea de tină,
Când eu eram doar umbră, furișându-și
Prin întuneric, spaima de lumină…
Păcatul meu L-a-nsângerat, arzându-L
Și m-a-ntrupat pe mine, decăzutul,
Născându-se, L-am cunoscut, văzându-L:
Cel Nenăscut, Cel Tainic, Nevăzutul..
De unde, oare, Doamne-atâta milă
Pentru-o feștilă fumegândă încă,
În Cartea Vieții de-ai mai scris o filă
Nu pe nisip, Părinte, ci pe stâncă?
Ce s-a-ntâmplat, atunci, demult, Părinte,
De-a trebuit ca El, Dumnezeu-Omul,
Să-mbrățișeze Crucea, o, Preasfinte,
Ca-n ziua-ntâi, când a sfințit atomul?
Din Jertfa Sa, a lumii primenire,
Oriunde vrea, suflând-o precum vântul,
Am înțeles, cu lacrimi de uimire,
Că la-nceput a fost doar El, Cuvântul…
De la-nceputuri, între rău și bine,
Pe Golgota stai răstignit, Iisus…
A treia zi, din morți, vino la mine
Și-nvie-mă, spre a-Ți fi pe veci supus!
( vol.Călărețul Ultimei Umbre)


