Eugen Serea
Poetul
Poetul e-o minune, poetul e o taină,
Nu-i cântăriți valoarea, statutul, după haină!
Poetu-i veșnic liber, iar voi, din închisoare,
Vă întrebați: „- Există, ca petele din Soare?”
Poetul are aripi, cu ele-n ceruri zboară
Și-aduce, prometeic, un Foc ce nu omoară;
Nu osândiți poetul de nu-i puteți pătrunde
Meandrele ființei mai în adânc de unde!
Poetul e un fluviu ce are și vârtejuri;
Ades, pe Axis Mundi, el suie gânduri-vrejuri,
Din Arborele Vieții v-aruncă fructe coapte
Și-aprinde licuricii, târziu, în miez de noapte…
Când totu-i întuneric, poetul e Lumină,
El numai la icoana Cuvântului se-nchină
Și va aduce-n Templu, pe toți, ca pe ofrande:
Din sacre orhidee a împletit ghirlande!
Privitu-i-ați genunchii, poetului, în treacăt?
Pe-ncheietura dreptei văzut-ați că e lacăt
Și-o urmă de cătușă pe-ncheietura stângii?
Mai judecați și-acuma, poetul, ca nătângii?
Ce bine-a zis Maestrul, sub umbra grea a pâinii:
„- Poete, nu mor caii atunci când vor toți câinii!”
Așa e, Bard mirabil: „- Cuvântul tău să tune!
Nu vorbe înșirate, din coadă ca să sune…”
Cam asta-i cu poeții: sunt vii, sunt conștiințe,
Nu-i înțeleg religii, filosofii, științe;
Extatic și agonic, când cerșetor, când rege,
Poetul e-o enigmă… Ce om să o dezlege?!
În Lumea asta oarbă, în Lumea asta surdă,
În care răutatea și ura cântă, zburdă,
Ne e lăsată, totuși, o ultimă speranță:
Poetul, răstignitul, pe lemn de ignoranță…
miercuri, 14 aprilie 2021


