Eugen Serea
Poveste neuitată
A fost cândva, odată,
A fost ca niciodată,
Că dacă nu ar fi
Nici nu s-ar povesti…
La margine de lume
În noaptea fără nume,
Fecioara naște Fiu
Din Duhul Celui Viu…
Măicuța plâns alungă
Ca somnul să-L ajungă
Pe Cel făr-de-nceput
Ce-n lut ne-a încăput…
Iar Iosif îi veghează
Și îi îmbrățișează:
A cunoscut acum
Al Mântuirii Drum!
Trei magi se pierd în zare
Și-n suflete au Soare,
În urma lor o Stea
S-apună nu mai vrea…
Adusu-I-au tezaur:
Că-i Rege, I-au dat aur,
Tămâie că e Om
Și smirnă că e Domn!
Păstorii-n închinare
Și îngerii-n cântare
Toți slavă I-au adus
Micuțului Iisus…
Stau vitele-adunate
La iesle-ngenuncheate
Și-L încălzesc, suflând,
Pe Pruncul cel plăpând…
E-n toate-o sfântă pace,
Cuvântu-n vis Își tace
O rugă-n efemer
Spre Tatăl Său din Cer:
,,Părinte, fă să fie
De-acum în Veșnicie
Povestea mea de Dor
În ochii tuturor!”
Hristos coboară pe pământ
Și-n toate arde Duhul Sfânt,
Lumina-și face leagăn din mormânt!
Deschideți ușa inimii
Să-Și afle ieslea lacrimii
Umil culcuș sub Crucea Patimii!
*****
Florile dalbe
Se scutură toți crinii-n cer
Și cad petale albe,
E noaptea sfântă, leru-i ler
Și florile sunt dalbe…
Îmi place zborul să le-ascult
Șoptindu-mi la ureche
Făgăduința de demult
Cu Taina ei străveche…
Când vremurile s-au plinit
Cu ură peste poate
Pământu-n brațe L-a primit
Pe Făcătoru-a-Toate…
El a venit precum un Miel
Fără cusur sau vină
Ca să aducă-n Israel
Iertare și Lumină…
Vestit-au proorocii-n veac
Minunea ce-nfioară
Că Se va naște-al lumii Leac
Din Duh și din Fecioară…
Îl aștepta cu mare drag
Oștirea nevăzută
Să treacă-al Veșniciei Prag
Creația căzută…
Și stelele L-au arătat
Ca domn și peste ele
Când magii Lui s-au închinat
Nu uneia din ele…
Păstorii L-au recunoscut
Cu lacrimi pe Mesia
Când legănat-a Nou-Născut
La pieptul ei, Maria…
Acum văzduhu-i liniștit
Și-n toate e Văpaie,
Cuvântul doarme, Nerostit,
În peșteră, pe paie…
Strâng îngeri stelele din cer
Să-I împletească salbe,
E noaptea sfântă, leru-i ler
Și florile sunt dalbe…