Eugen Serea
Rara Avis
Când cântă cocoșul de tablă pe casă
Și noaptea-i adâncă, și frica apasă
Pe inima rece, în miezul de beznă,
Iar solzii de șarpe înlănțuie gleznă,
Înalță o cruce din gânduri de teamă,
Că, iată: afară, fantasme te cheamă…
A doua strigare cocoșul de cântă,
În duh te-nfioară și te înspăimântă,
A fost lepădarea, de trei ori făcută,
Acum e căința, cu lacrimi, tăcută,
Că iadul din carne te frige, te strânge,
Blestemul cel veșnic te soarbe, te frânge…
Și face cocoșul a treia cântare,
Și groaza te urcă pe trepte de sare
Din sângele negru în Sânge Albastru,
Cu milă și rugă și dor de sihastru,
Și fâlfâie îngeri prin cuiburi, sub pleoape,
Palpită Lumina: sunt zorile-aproape…
Când ziua se-arată, solemnă, senină,
Cocoșul de tablă e plin de rugină
Și scârțâie, jalnic, că vântul îl bate,
Prin găuri, spre ceruri, privirea străbate,
Nu-i strigăt în juru-i, nu-i urlet, nu-s șoapte;
Dar mult nu mai este: se face iar noapte…
marți, 21 iunie 2022

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..