Eugen Serea
Rondelul poetului
Da, sunt poet! Vă place, nu vă place,
Eu n-am de gând deloc să mă mai schimb,
Sunt Flacără-n colibe reci, sărace,
Și nu-mi dau Harul pe al lumii nimb…
Mi-e lira Duh când lira voastră tace
Cât sufletul prin oase mi-l mai plimb…
Da, sunt poet! Vă place, nu vă place,
Eu n-am de gând deloc să mă mai schimb!
Da! Știu zbura spre cer din carapace
Deși sunt orb ca melcul pe-al său limb,
Dar Lacrima din Ochiul ce dă pace
Pe treizeci de arginți n-o dau la schimb…
Da, sunt poet! Vă place, nu vă place…
( vol. Ninsoare în august)

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..