Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » PE URMELE MÂNTUITORULUI

PE URMELE MÂNTUITORULUI

(PARTEA A DOUA)

24 iunie 2017 ( sâmbătă)  Ca şi în celelalte dimineţi, la ora 7, 30 suntem în autocar. Părintele Alin Balica, preotul grupului de pelerini care slujeşte în Buzău la Biserica Greci, citeşte, ca de fiecare dată, rugăciunile de dimineaţă. Spunem împreună rugăciunea Tatăl nostru şi astfel suntem pregătiţi pentru a străbate deşertul în descoperirea altor locuri sfinţite.

Prima mânăstire vizitată este cea a Sf. Teodosie cel Mare, cunoscut şi cu numele de „începătorul vieţii de obşte”. Această mânăstire se află pe drumul ce leagă Biserica Naşterii Mântuitorului de Mânăstirea Sf. Sava, la numai 12 km de oraşul  unde suntem cazaţi., Betleem. La început a fost locuită de călugări şi accesul femeilor era interzis, cum interzis le este şi până în ziua de azi în mânăstirile din Muntele Athos şi în cea pe care urmează s-o vizităm din Marea Lavra a Pustiului Iudeei. Astăzi este întreţinută de maici, puţine la număr, însă deosebit de ospitaliere şi calde. Printre ele se află şi câteva  din România.

Potrivit tradiţiei locului, Sf. Teodosie a fost călăuzit de Dumnezeu spre peştera aflată acum în curtea mânăstirii,  aceea în care s-au odihnit cei  Trei Magi de la Răsărit, după ce s-au închinat Pruncului Iisus ducându-I daruri: aur, smirnă şi tămâie. Ei s-au ascuns în această peşteră, spre a se întoarce în ţara lor  fără a mai trece pe la Irod, după  cum ne spune Biblia. Datorită vieţii sale de schimnic, sfântul adună în jurul lui mulţi ucenici dornici de viaţă duhovnicească şi ridică o mânăstire în jurul anului 500 lângă peştera în care vieţuia, punînd bazele vieţii monahale de obşte. În anul 526 trece la cele veşnice la vârsta de 105 ani, fiind înmormântat în peştera  în care a trăit atâţia ani. În  această peşteră coborâm şi noi pe treptele din piatră  care pornesc în jos din mica capelă., unde ne închinăm la racla moaştelor Sf. Teodosie şi la moaştele mamei  Sfinţilor Doctori fără de arginţi   Cosma şi Damian, Teodota. Sfinţii Cosma şi Damian, crescuţi de mama lor în dragoste faţă de Domnul şi de semenii lor,  după ce a rămas  văduvă de timpuriu după un soţ necredincios, nu luau niciodată plată pentru serviciile lor, respectând porunca Mântuitorului care a spus: „ În dar aţi luat, în dar să daţi!”

Aici sunt păstrate şi moaştele Sfinţilor Părinţi ucişi de perşi în anul 614, în urma invaziei persane. Fiecare dintre noi se închină, se reculege la raclele pe care le mângâie cu evlavie. Părintele Balica se retrage într-o strană şi citeşte în taină pomelnicile primite de la noi.

Explicaţia accesului femeilor în Mânăstirea Sf. Teodosie ne-o dă Amir povestindu-ne o istorioară din trecutul îndepărtat al acestor locuri. Într-o vreme, pe la poarta acestei mânăstiri, care arată ca o fortăreaţă, a trecut o femeie bogată, dar  foarte bolnavă, purtată în lectică de slujitorii ei, fără să se oprească. A avut o viziune: Maica Domnului i-a apărut dojenind-o că nu intră în lăcaşul sfânt. La îndemnul Sfintei Maria, femeia intră în mânăstire să se roage, fără să fie observată de călugării preocupaţi de rânduielile slujbei de seară. Descoperind-o, într-un târziu, şi aflând de viziunea  pe care  a avut-o, i-au permis femeii să rămână peste noapte în  incinta mânăstirii. Dimineaţa, când s-a trezit, a văzut că Maica Domnului  o vindecase de boala de care suferea. Din momentul acela, călugării acestei mânăstiri, martori ai minunii, au acceptat  prezenţa femeilor în sfântul lăcaş. Probabil că mulţi dintre cei care aud sau citesc astfel  de istorioare pun la îndoială veridicitatea lor. E dreptul lor, pentru că Dumnezeu ne-a acordat demnitate înzestrându-ne cu liberul arbitru, cu libertatea de a lua decizii. Eu de ce mă aflu azi în locurile acestea, departe de casă, , nu pentru că am avut libertatea de a alege dacă merg sau nu în pelerinaj?

La Mânăstirea Sf. Sava  Sfinţitul ajungem  mergând pe jos pe drumul în serpentine până la poartă, după ce-am coborât din cele două microbuze  cu care am călătorit  străbătând fâşia de asfalt turnat pe traseul tăiat în stânca deşertului. Autocarul pe care l-am lăsat  lângă zidul Mânăstirii Sf Teodosie n-ar fi făcut faţă acestui drum accidentat. La portalul drumului ce aparţine acestei mânăstiri, te îmbie, de la tarabe,  localnici cu fructe exotice  si sucuri preparate la comandă, iar pentru transport aşteaptă beduinii cu măgăruşii pregătiţi să-ţi ofere o călătorie contra 10 euro sau 50 de lei.

Pentru că, după cum spuneam mai sus, femeile n-au voie în această mânăstire,  conform rânduielii avatonului(avaton-neumblat), bărbaţii întră împreună cu Valentin, conducătorul grupului, pe poarta pe care o deschide călugărul ce se ocupă de  cele rămase afară. Ne împarte câte-o iconiţă şi ulei tămăduitor (pentru boli grave) de la candela Sfântului Sava. Femeilor care nu pot da naştere de prunci le dă frunze de finic şi agheasmă într-o sticlă, dar şi celelalte care nu sunt în situaţia asta iau cu gândul la rudele, cunoştinţele pe care le-ar putea ajuta, asta dacă au credinţă, cum spune Mântuitorul : “ Credinţa ta te-a mântuit.”

Frunzele de finic dăruite drept binecuvântare sunt însoţite de următorul text:  „ Iubiţi fraţi întru Hristos, nu uitaţi: condiţiile de bază pentru ca harul lui Dumnezeu să lucreze sunt credinţa neclintită, frica de Dumnezeu şi evlavia către Cuviosul Sava”. Se  cer: post-după puterea fiecăruia, înfrânare generală, rugăciune stăruitoare şi spovedania şi împărtăşania regulată, iar la urmă trebuie făcut un „ ceai” cu aceste frunze de finic.          Între timp, Amir ne dă unele explicaţii despre Mânăstirea Sf. Sava  cel Sfinţit. A luat fiinţă în sec. al V-lea şi s-a dezvoltat în jurul chiliei Sf. Sava, localizată  în peretele din piatră din partea stângă a Pârâlui Cedrilor-Chedron, cam la 15 km de Betleem.  Comunitatea monahală din jurul marelui nevoitor Sava trăia o viaţă de puternică rugăciune, călugării  vieţuind în chilii săpate în piatră. Chiliile ucenicilor se întindeau  pe o distanţă de 2 km, în jurul actualei mânăstiri. Mai târziu ei se vor uni într-o mânăstire cu viaţă de obşte cu sute de chilii şi aşezământul sihăstresc din Pustia Iudeei devine un puternic centru religios al  lumii ortodoxe. .

Din ceea ce povesteşte Amir, reţin că Sf. Sava, rămas orfan de ambii părinţi, la vârsta de 8 ani renunţă la averea părinţilor şi pleacă în Palestina unde se alătură marilor nevoitori Eftimie şi Teoctist. După mulţi ani de nevoinţe se săvârşeşte în ziua de 5 dec. 532, la vârsta de 94 de ani, lăsând în urmă Tipicul Sf. Sava-regulile şi rânduielile bisericeşti.

În timp ce aşteptăm să iasă bărbaţii, la poarta mânăstirii opreşte un autoturism din care coboară două tinere cu mai multe pachete pe care călugărul, cu care am stat de vorbă, le primeşte cu bucurie şi discută cu ele în limba greacă. Mânăstirea este greco-catolică şi se vede treaba că cele două grecoaice  vin regulat la mânăstire cu produse necesare monahilor. Privesc împrejurimile şi văd treptele ce urcă la Turnul Femeilor, dar nicuna dintre noi nu o porneşte într-acolo de unde se putea vedea o panoramă a mânăstirii. E prea târziu. Au ieşit bărbaţii şi trebuie să plecăm.

Ajungem la autocarul lăsat la poarta  Mânăstirii Sf. Teodosie suportând cu stoicism valul de căldură ce coboară din înaltul cerului peste  întinderea nesfârşită a deşertului, pentru că microbuzele nu au aer condiţionat. Trecem din nou pe lângă zidurile vechii cetăţi  a Ierusalimului, în drum spre Biserica Naşterii Mântuitorului, şi Amir ne  vorbeşte despre Poarta de Aur aflată în partea de răsărit a cetăţii pe care musulmanii au zidit-o în 1530.

Până să ajungem la intrarea în Biserica Naşterii Mântuitorului, străbatem o străduţă cu fel de fel de mărfuri expuse spre vânzare, trecem printr-o parcare, printr-un mall şi ne trezim în faţa unei uşi de mici dimensiuni încrustată în zidul gros al lăcaşului de cult. Amir ne spune că această uşă, a pocăinţei-aşa se numeşte-, a fost făcută şi amplasată în perioada otomană, cu scopul de a împiedica pe necredincioşi să intre înăuntru călare. Uşa pocăinţei, a smereniei, pe lângă faptul că obligă pe orcine să descalece de pe cal, obligă pe vizitator şi la o plecare a capului în semn de cinstire a locului. Această uşă a fost plasată în locul uneia mai vechi din perioada cruciaţilor, care era mult mai mare. Se văd şi marginile uşii pătrate pe care o desţinea biserica  în momentul zidirii ei de către Justinian, pe locul celei construite de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

Pătrunzând în interior, ne trezim într-un spaţiu imens în care pelerini de toate naţiile se aşează la coadă să străbată culoarul format de plăcile ce protejează coloanele înalte, semn că biserica este într-un proces de restaurare.  Avem timp să cercetăm cu privirea ceea ce ne oferă interiorul acestui măreţ edificiu pentru că înaintăm destul de încet spre intrarea în Grota Naşterii Mântuitorului.

Nava încăpătoare se păstrează intactă încă de pe vremea împăratului Justinian, sec al VI-lea. Cu toate că tavanul a fost supus unor restaurări de-a lungul vremii,  coloanele din piatră lustruită  au rezistat şi eu le admir şi încerc să le număr. Dar Amir ne dă detalii.  Dintre cele 44 coloane ale navei-biserica are forma unei nave-, 13 păstrează încă picturile de pe vremea cruciaţilor, înfăţişând mai mulţi sfinţi şi pe Maica Domnului cu Pruncul.

Biserica Naşterii Mântuitorului din Betleem este una dintre cele mai vechi din lume, fiind aşezată deasupra peşterii în care a fost născut Iisus Hristos. Lăcaşul are trei altare: unul central-chiar când înaintăm spre intrarea în grotă, în faţa acestui altar se săvârşeşte o slujbă de comemorare în limba arabă-, şi două mai mici aflate în absidele-încăperi semicirculare-, laterale. Din aceste abside se coboară în Peştera Naşterii Domnului, o mică grotă naturală, situată chiar sub altarul central.

Ajungând în locul unde se află uşa de intrare în grotă, ne-am cam amestecat cu pelerini din alte grupuri. Trebuie să coborâm nişte trepte din piatră pe care eu nu le văd din cauza aglomeraţiei, dar mă ţine de mână soţia medicului Ioniţă, o tânără cu câţiva ani mai mare decât fiica mea. de la Timişoara. Noroc că avem şepcile albastre după care ne recunoaştem. Ne închinăm la ieslea naşterii, sărutăm icoana Maicii Domnului, Steaua în 14 colţuri. Steaua de argint încrustată în piatră marchează chiar locul în care a fost aşezat Hristos. Inscripţia în limba latină de pe marginea stelei spune următoarele: „ Hic de Virgine Maria Jesus Christos natus est” ( Aici s-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria)-1717. Steaua de argint este străjuită de 15 candele care ard în permanenţă. Dintre acestea, 6 aparţin grecilor, 5 armenilor şi 4 latinilor.  Podeaua peşterii este din marmură.

Când reuşim să ne strângem toţi într-un spaţiu cu pereţii pavoazaţi cu icoane,  părintele Balica şi fetele Ana şi Andreea din corul Arhiepiscopiei încep să cânte un colind al Naşterii lui Iisus, şi glasurile celorlalţi li se alătură. E un moment impresionant pentru că pelerini din alte grupuri, de alte naţii, se opresc şi ne ascultă.

Ieşind în curtea bisericii Naşterii Domnului, facem poze la statuia Sf. Gheorghe şi la grupul statuar ce reprezintă momentul de acum  2000 de ani când păstorii şi magii au venit să se închine Pruncului Născut. Legenda spune că perşii au cruţat Biserica Naşterii Domnului în timpul invaziei din anul 614 deoarece au rămas profund impresionaţi de o reprezentare a magilor, care erau îmbrăcaţi în haine persane, semn că erau persani.

Înainte de a începe Drumul Crucii pentru a ajunge la Sfântul Mormânt, facem pauza de prânz. Amir  ne duce la un restaurant cu o terasă mare, acoperită, unde sunt multe mese lungi, special puse pentru grupuri de pelerini. Spun asta pentru că de la masa unde ne-am aşezat, eu şi Emilia privim toată sala şi vedem cum patroana localului discută cu cele două grupuri din apropierea noastră în vederea achitării consumaţiei. Curiozitatea mă împinge să abordez două femei din grupul care părăseşte sala şi aflu că una este din Florida ( sud-estul SUA) şi cealaltă din Belize( America Centrală)-pelerini din toată lumea vin în Ţara Sfântă!

În jurul orei 14, când căldura devine toridă, ajungem la poarta de intrare în vechea cetate a Ierusalimului numită Poarta Leilor sau Poarta Sf. Arhidiacon Ştefan. Drumul Crucii de aici începe traversând mai întâi  cartierul musulman. Strada e îngustă. De o parte şi de alta sunt magazine, mărfuri expuse spre vânzare. Încercăm să nu ne lăsăm ademeniţi  pentru a pierde timp ca să cumpărăm ceva. Oricum banii i-am cam terminat. Nu e tocmai plăcut traseul prin zona aceasta. Din cartierul musulman intrăm în cel creştin. După tradiţia Bisericii din Ierusalim,  Drumul Crucii este împărţit în 14 popasuri, opriri.. În timp ce parcurgem Drumul Crucii-Via Dolores-, suntem atenţi la explicaţiile ghidului legate de opririle relatate în Biblie. Fiecare dintre cele 14 opriri este însemnată cu o plăcuţă cu numărul ei, nu întotdeauna uşor de observat. Noi avem noroc că suntem un grup organizat şi Amir ştie unde să opreacă şi ce să ne povestească. Prima oprire a fost la reşedinţa lui Pilat, care, ieşind în faţa iudeilor, a spus „ Ecce Homo!”( Iată Omul.). Pe locul acesta s-a construit mânăstirea  Ecce Homo, în care intrăm şi ascultăm explicaţiile. La momentul acela Pilat încerca să spună mulţimii întărâtate că Iisus n-are vină pentru a fi răstignit, dar iudeei strigau : „ Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!”  Atunci soldaţii romani L-au batjocorit pe Iisus punându-I cunună de spini pe cap şi hlamidă roşie pe umeri, îngenunchind în faţa Lui în derâdere,  ca mai apoi să-L scuipe. După ce a fost judecat şi condamnat, în Pretoriu-a doua oprire-, Iisus Şi-a urmat drumul spre locul răstignirii cu partea orizontală a crucii pe umeri care cântărea 57 kg. A treia oprire se află la întretăierea  a două străzi care vin de la Poarta Leilor şi de la Poarta Damascului. În acest loc, tradiţia consemnează că Iisus, sub povara crucii, a căzut pentru prima dată. A patra oprire este locul unde Maica Domnului şi-a întâlnit Fiul îngenunchiat sub greutatea crucii. În acest loc sfânt se află o mică capelă armenească închinată mamelor îndurerate, iar într-un loc dosit, două urme de sandale despre care se spune că ar fi urmele Maicii Domnului. A cincea oprire este locul care marchează ajutorul primit de Iisus  de la Simon  Cirineul (din Cirene-nordul Africii) silit să care o bucată de drum crucea  în locul Lui. Întâlnirea  cu Veronica, care-I şterge chipul cu o năframă, reprezintă a şasea oprire. Potrivit tradiţiei, ea este tămăduită de Iisus de scurgerea de sânge care o chinuia de mulţi ani. Înainte de a purta acest nume ea se numea Faustina. La a şaptea oprire este marcată cea de-a doua cădere a lui Iisus. Momentul al optulea este cel în care Se întâlneşete cu femeile mironosiţe, care plângeau pentru El. Mângâindu-le, pe Maica Sa şi pe femeile credincioase, le-a spus să nu mai plângă pentru El, ci pentru ele şi copiii lor, adică pentru păcatele lumii.  A noua oprire este în locul unde Iisus cade pentru a treia oară sub greutatea crucii. Învăţătura ortodoxă arată că cele trei căderi ale Domnului reprezintă cele trei zile în care El a stat în mormânt

Toate acestea le înşiră Amir şi, la un moment dat, ne oprim într-o mare curte cu o biserică imensă ale cărei clopote scot sunete stridente, mai ascuţite decât cele  ale clopotelor din bisericile noastre.

Nici nu înţeleg, pentru început, ce se întâmplă. Nu mai înaintăm, aşteptăm în mulţimea care s-a dat de o parte şi de alta  a intrării în Biserica Sfântului Mormânt. Mă dumiresc  când văd venind  din stânga, cum stau eu, o coloană răsfirată de preoţi în frunte cu ierarhul locului-după insemnele pe care le poartă-, pentru slujba de vecernie. Intrăm şi noi  în Rotonda- construcţia are forma rotundă-, care adăposteşte Sfântul Mormânt, grăbindu-ne să ne aşezăm la coadă pentru că mai sunt şi alte grupuri de pelerni. Mi-amintesc de cozile din vremea comuniştilor pentru procurarea hranei trupului. Aici stăm la  coadă pentru hrana sufletului. Ultimele opriri din cele 14 sunt apropiate ca locaţie: a zecea-dezbrăcarea de haine şi pregătirea pentru răstignire; a unsprezecea-pironirea pe cruce; a douăsprezecea- moartea lui Iisus; a treisprezecea-coborârea de pe cruce pe piatra ungerii; a patrusprezecea-depunerea trupului lui Iisus în mormânt.

Bineînţeles că nu reuşim să vizităm în ordinea aceasta. Cum înaintăm destul de încet, intru în vorbă cu doamna de lângă mine care mi se pare destul de puternică, dar ştii cum e vorba aia  aparenţele înşală. Din spusele ei, aflu că e văduvă de vreo cinci ani, că e destul de bolnavă şi a venit în acest pelerinaj împreună cu dna Holban pe care a cunoscut-o cu această ocazie, cum am cunoscut-o eu pe Emilia. După ce termin discuţia, îmi arunc din nou privirea în jur, în sus, minunându-mă de ceea ce văd. Rotonda are cupola împodobită în interior cu douăsprezece  raze de aur, exact numărul Sfinţilor Apostoli. Razele amintesc de Sfânta Lumină ce coboară, an de an, în Biserică la Paştile Ortodox.

Sfântul Mormânt are formă dreptunghiulară şi este împărţit în două: prima parte corespunde vestibulului. În centrul acestuia, pe un piedestal de marmură, vedem un fragment din stânca ce închidea mormântul Mântuitorului. Acest vestibul se mai numeşte şi Paraclisul Îngerului, amintind de vestea cea mare pe care Îngerul Gavriil, şezând pe o piatră, a dat-o femeilor sfinte în dimineaţa Învierii.

Mângâi racla în care se află fragmentul din stânca biblică, cum fac mai toţi cei care trec pe lângă ea, şi cobor printr-o portiţă îngustă şi joasă în încăperea  propriu-zisă a mormântului. În partea dreaptă, se află stânca pe care Iosif din Arimateea  a depus Trupul lui Iisus, pentru a-I fi pat funerar de vineri seara până în zorii zilei de duminică, după ce i-a cerut lui Ponţiu Pilat să-L coboare de pe cruce.

Pe peretele din stânga, cum stau cu fruntea lipită de piatra mormântului pentru o scurtă rugăciune, că prea mult timp nu poţi sta, e icoana Maicii Domnului pe care o sărut cu evlavie înainte de a mă retrage. Ies cu spatele ca să am în faţă priveliştea acestei încăperi sacre.

Dintre cele patru rânduri de candele de la intrare, rândul de sus aparţine catolicilor, următoarele două,  grecilor, iar ultimul de jos, armenilor. Comunităţile coproprietare îşi împart, de asemenea, cele 12 sfeşnice uriaşe de la intrarea mormântului, împreună cu instrumentele de stins lumina care se sprijină de ele. Candelele care atârnă în interiorul Sfântului Mormânt sunt precis împărţite, cu deosebirea că aici printre proprietari se numără şi copţii-locuitori creştini ai Egiptului, unii dintre primii creştini ai lumii. Toate cele trei comunităţi principale slujesc în interiorul Sfântului Mormânt: grecii încep slujba religioasă la ora 1, la piatra din mijlocul vestibulului; la ora 2:30 vine rândul armenilor iar catolicii au program  de la 4 la 7.  Sfeşnicul sau candela „ neadormită” a Sfântului Mormânt a fost aprinsă pentru prima dată în  anul 326 , când s-a descoperit mormântul lui Iisus şi de atunci a rămas nestinsă vreme de 17 veacuri. Candela se stinge numai o singură dată pe an, în dimimneaţa Sâmbetei Mari, ca să se aprindă puţin mai târziu cu Sfânta Lumină.

Scot din poşetă mănunchiul de  lumânări, pe care l-am cumpărat de la localnicii ce ne aşteptau în faţa Bisericii  Sf. Teodosie, şi-l aprind. Merg să ating Piatra Ungerii, acolo unde Trupul  Mântuitorului a fost uns cu mir şi pregătit pentru înmormântare. Auzind în preajma mea un bărbat vorbind româneşte, îl abordez. Aflu că-l cheamă Dimitrie, că e din Suceava şi este unul din cei doi români care au participat, cu câţiva ani în urmă, la amenajarea Sfântului Mormânt.  Îmi spune că dacă icoana  Maicii Domnului  pe care am sărutat-o  în încăprea propriu-zisă, aş fi tras-o puţin de la perete, s-ar fi deschis ca o carte şi aş fi putut mângîia  o parte din piatra care a închis mormântul cu 2000 de ani în urmă. N-aveam de unde să ştiu lucrul acesta când am fost acolo, şi-apoi  numai Dumnezeu ştie cine, ce şi cum a reconstituit istoria acelor vremuri.

Eu gândeam că  pentru a ajunge pe Golgota ( locul Căpăţânii, denumirea ar fi de la craniile care se adunau acolo în urma execuţiilor prin răstignire), ar trebui să urc un munte. De fapt, aici munţii au înălţimea unor dealuri de la noi, dar nu e cazul să ieşim din spaţiul în care suntem, pentru că locul unde a fost răstignit Mântuitorul este cam la 5m înălţime de pardoseala basilicii şi se ajunge acolo pe scara din dreapta intrării în Biserica Sfântului Mormânt. Pentru că scara e blocată, hotărâm că vom urca pe Golgota-pe vremea lui Iisus, locul acesta era în afara Cetăţii Ierusalimului-, după miezul nopţii, când ne vom întoarce să ascultăm Sfânta Liturghie. Slujbele religioase au loc în această biserică doar la marile sărbători, şi azi e Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul.

Ne strângem în curtea bisericii ca să mergem la autocar şi să ne continuăm drumul spre Muntele Eleon (Măslinilor), unde se află  biserica „ Înălţarea Domnului”, care aparţine Bisericii Ortodoxe Ruse. Potrivit Sfintei Scripturi şi Tradiţiei Bisericii, locul pe care a fost construit acest edificiu de cult ar fi cel de pe care S-a Inălţat la Cer Mântuitorul.

Construită în stil neo-bizantin, această biserică are un turn-clopotniţă impunător, înalt de 64m, datorită căruia  pelerinii o pot recunoaşte de la mare distanţă. Curtea în care se află este imensă, bine îngrijită, cu o alee lungă de la poartă, pe care o străbatem admirând arhitectura lăcaşului de cult. Întrăm mai întâi în biserică, privim picturile şi ne închinăm la icoana Maicii Domnului Grabnic Ascultătoare, aflată chiar lângă Sfântul Altar, cunoscută de creştini pentru multele minuni săvârşite de-a lungul timpului.  Valentin citeşte  textul despre aflarea Capului Sf. Ioan Botezătorul, pe care i l-a dat măicuţa româncă, originară din zona Iaşului. Aici  vieţuiesc măicuţe din Rusia, Arabia, România, Germania, Estonia. La sfârşit, părintele Balica şi Valentin ţin o scurtă slujbă religioasă.

Ieşim din biserică, parcă ceva mai smeriţi, de fapt se întâmplă asta după vizitarea oricărui loc sfânt, şi vizităm şi Paraclisul Sf. Ioan Botezătorul aflat în spatele acesteia. În exteriorul bisericii ruseşti, pe peretele din dreapta intrării, se află împrejmuită piatra de pe care Maica Domnului a privit Înălţarea Fiului Ei. Îngenunchem, sărutăm icoana şi fiecare se roagă pentru ce are nevoie sufletul său. Eu am venit în pelerinajul acesta Să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce mi-a dat şi că are grijă de mine.

Ne întoarcem la hotel, pentru că trebuie să dormim măcar o oră. La miezul nopţii urmează să revenim la Biserica Sfântului Mormânt, să ascultăm slujba şi să ne împărtăşim, cei care s-au pregătit pentru un astfel de eveniment în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

25 iunie 2017 ( duminică) ora 00, 00 Suntem déjà în Biserica Sfântului Mormânt. La ora 23,30 eram în autocar, cele 21 de persoane care ne-am hotărât să asistăm la slujba de la miezul nopţii. Până la destinaţie, părintele Balica a citit rugăciunile pentru Sfânta Împărtăşanie. Împreună    am zis Crezul şi Tatăl nostru. Amir nu mai e cu noi. Suntem doar cu Valentin. Înainte de a asista la slujbă, urcăm o scară care duce la nivelul superior unde se află Golgota. Eu îmi imaginam că pentru a ajunge pe Gogota trebuie să urc un munte, în aer liber. Nu, toate ultimele opriri sunt în această imensă biserică. După ce lăsăm câte un pomelnic într-o încăpere în care sunt câţiva preoţi de le strâng, în speranţa că vor fi citite, şi vizităm sala unde sunt moaşte ale unor sfinţi şi obiecte de cult, trecem pe la locul ce se cheamă Golgota. Ne aşezăm în genunchi şi ne târâm cam vreo doi metri până intrăm sub o masă unde este o gaură în piatră exact cât să intre partea verticală a crucii pe care a fost răstignit Iisus. Trăim momentul acesta gândindu-ne ce s-a întâmplat cu două mii de ani în urmă şi un fior ne străbate fiinţa.

Ne ridicăm şi aprindem lumânări, lumânări  pe care le luăm pe încredere din locurile unde sunt puse, lăsând în schimb un euro sau un dolar, depinde ce are fiecare, ori mai mulţi, în funcţie de numărul lor. Coborâm treptele pe care am urcat, trecem pe lângă Piatra Ungerii şi ne aşezăm în faţa marelui altar de unde se aud vocile preoţilor care slujesc în limba greacă. Pe lângă pereţii laterali sunt băncuţe, dar sunt ocupate de alţi pelerini. Nu suntem mulţi, la cât de mare este biserica. Într-o vreme reuşesc să mă aşez pe o bancă ca să mai scap de durerea statului în picioare. Din când în când, din altar iese un diacon şi cădelniţează până la uşă. La un moment dat, iese arhiereul locului, urmat de cei 11-12 preoţi  şi diaconi, şi intră în Capela Sfântului Mormânt unde continuă slujba. Pelerinii se bulucesc în urma lor încât uşa rămâne blocată pe durata slujbei. Cum eu sunt mică de statură, urmăresc slujba  pe telefonul ţinut deasupra capetelor celorlalţi de cineva de lângă mine care înregistrează. Descopăr că pot ajunge pe o altă uşă în spaţiul din faţa Capelei Sfântului Mormânt unde preoţii slujesc în limba greacă, cum am spus, dar şi-n rusă şi chiar în română, câteva stihuri. Pe la ora 3 dimineaţa, preoţii se împărtăşesc în prima încăpere a Sfântului Mormânt, iar noi intrăm din nou în biserică după cei trei preoţi ce au câte un potir cu vinul sfinţit pentru a ne împărtăşi. Ne amestecăm printre pelerinii de alte naţii păstrând ordinea şi liniştea ce se cuvin într-un astfel de moment. Reuşim să luăm Sfânta Împărtăşanie şi anafura. Sufletul nostru este împăcat: ne-am împărtăşit la Sfântul Mormânt, şi nu e un lucru oarecare. În autocar, în drum spre hotel, părintele Balica citeşte rugăciunile rânduite după Sfânta Taină.

Dormim câteva ore până dimineaţa  când luăm micul dejun, predăm camera şi la ora  9.00 ne urcăm în autocar. Este ultima zi din pelerinajul în Ţara Sfântă. Mai avem câteva obiective de vizitat şi în jurul orei 13,00 trebuie să fim în aeroportul Ben Gurion. Plecăm mai devreme de cum era stabilit la început. E mai bine, de-abia ajungem în Buzău la o oră rezonabilă.

Drumul din Betleem spre Ierusalim e acelaşi şi Amir ne mai povesteşte câte ceva din istoria locurilor. Înainte de Grădina Ghetsimani, ne atrage atenţia că trecem pe lângă valea ce se cheamă Gheena, o trecătoare adâncă şi îngustă, cu versanţi prăpăstioşi şi stâncoşi, situată nu departe de locul unde a fost odată templul lui Solomon. Mergem mai întâi la  biserica Mormântul Maicii Domnului. Ne reculegem la mormântul gol, pentru că Maica Domnului, după cum scrie în Sfânta Scriptură, a fost ridicată la cer de Fiul ei. Tot aici se află şi mormintele părinţilor ei, Ioachim şi Ana. Intrăm în grota unde a fost arestat Iisus şi un călugăr ne oferă ramuri de măslin. Înainte de a părăsi acest lăcaş de cult, părintele Balica dă tonul şi cântăm un imn de slavă închinat  Maicii Domnului, mai ales că în grup se află şi două tinere, Andreea şi Alina, componente ale corului arhiepiscopal.

Ca să ajungem la Catedrala Adormirii Maicii Domnului, ne îndreptăm spre Muntele Sion. Ne explică ghidul ce înseamnă cuvântul sion- fortăreaţă, acesta fiind şi unul din numele sub care e menţionat în Biblie oraşul Ierusalim. Mişcarea sionistă vine tot de la nucleul aşezării davidice şi reprezintă mişcarea de emancipare naţională a evreilor cu scopul readunării lor din împrăştiere şi revenirii în ţara strămoşească. În curtea bisericii catolice –benedictine de o mărime impresionantă, privim statuia regelui David  cântând la harpă. Până ni se permite să intrăm, Amir face remarca asupra stilului în care a fost realizată statuia de către  ruşi în vremea comunismului, optimismul ce iese în evidenţă pe faţa acesteia neavând nimic de-a face cu personajul biblic.

Biserica Adormirea Maicii Domnului are forma cilindrică, de-a lungul pereţilor, în interior, având o serie însemnată de capele şi altare. Două scări în spirală conduc paşii pelerinilor-mai sunt vreo două grupuri cu noi, spre cripta subterană unde este o statuie a Maicii Domnului. Pereţii sunt împodobiţi cu picturi sugestive  şi Amir ne pune la încercare spiritul de observaţie cerându-ne să descoperim  pictura românească ce reprezintă Adormirea Maicii Domnului. E uşor de recunoscut stilul pictorilor români fraţii Moroşanu. Potrivit tradiţiei locale, pe acest loc, foarte aproape de Cămara din Ierusalim, unde s-a petrecut Cina cea de Taină, şi ghidul ne arată treptele ce duc la uşa acesteia, a trecut la cele veşnice Maica Domnului, de aici şi denumirea actuală a bisericii în care suntem.

După momentul de reculegere la statuia din centrul imensei săli, coborâm să vedem ceea ce se presupune a fi mormântul regelui David unde, ca şi la Zidul Plângerii, grupul se desparte: femeile intră pe partea stângă şi bărbaţii pe partea dreaptă.

Cum se apropie ora de plecare spre aeroport, ne urcăm în autocar şi ne luăm rămas bun de la aceste locuri pline de mister şi sfinţenie. În drumul spre Tel Aviv, întâlnim zone cu oaze de verdeaţă, livezi de măslini şi alte culturi bine întreţinute chiar dacă în  ţara aceasta predomină deşertul, dar sistemele de irigaţii sunt foarte bine puse la punct. La microfonul autocarului, Amir ne spune un banc. La Dumnezeu ajunge, după obştescul sfârşit, un om bogat tare nemulţumit de fiul lui rămas pe Pământ. Ca să-l liniştească, Tatăl Ceresc îi spune că are şi El un Fiu. La întrebarea pământeanului cum a rezolvat problema, răspunsul a fost: Am făcut un Nou Testament. Bancul poate fi gustat de cei care au habar de existenţa Vechiului şi Noului Testament. Ca să mai destindă atmosfera, părintele Balica spune şi dumnealui unul. Ion şi Iţic sunt vecini şi prieteni. Seara, Ion vede maşina lui Iţic murdară şi o spală. Dimineaţa, constată cu stupoare că vecinul îi tăia ţeava de eşapament a maşinii  cu bomfaierul. Văzând nedumerirea lui Ion, Iţic îi explică: tu ai făcut seara botezul maşinii mele şi eu îi fac tăierea împrejur a maşinii tale. Asta apropo de obiceiul celor două religii monoteiste: creştinism şi iudaism

În aeroportul Ben Gurion, întâlnim, ca şi la venire, indivizi care atrag atenţia prin îmbrăcăminte şi podoaba capilară: poartă straie negre-pantaloni şi sacou lung, pe cap o pălărie neagră, înaltă, cu boruri largi şi părul împletit în două cozi lungi, peste urechi. Ne-am intersectat cu ei şi prin Ierusalim. Unii erau însoţiţi de neveste şi copii. Ghidul ne-a atras atenţia să nu insistăm prea mult cu privirea asupra lor că pot avea reacţii neplăcute. Fac parte din comunitatea evreiască ultra-ortodoxă, o ameninţare destul de serioasă pentru Israel, ţinând cont că aproape jumătate dintre ei nu muncesc. Mare parte dintre bărbaţi sunt dedicaţi studiului Torei- Biblia ebraică, primind pentru aceasta indemnizaţii de la stat. Parcă avem şi noi ceva de genul acesta, cu deosebirea că  ai noştri studiază biblia paharului.

În sfârşit, ajungem la poarta care duce spre avionul cu care vom călători peste mările şi tărâmurile pe care le-am văzut la venire. Avionul acesta este unul mare, cam 200 locuri, cu clasă întâi, business şi economic. Fireşte, noi călătorim în regim economic. Apropiindu-ne de casă, privesc prin hubloul avionului petele de culoare care alternează şi gândesc, după ce Dumnezeu mi-a ajutat să vizitez  Israelul-Pământul Sfânt: Ce frumoasă-i Romania, Grădina Maicii Domnului!

Facebooktwitterby feather