Eugen Serea
Tăcerea nopții
Ce-adâncă este pacea în sufletul meu plin
De revărsarea albă a cupelor luminii!
Tăcerea din potirul petalelor de crin
E-n ochiul nopții roua ce-adapă-n taină spinii…
Sub Cruce-n orizonturi dormind netulburat
Precum un Prunc ferice la pieptul Maicii Sale,
Stă Focul în veșmântu-i ca aurul curat,
Zâmbind în somn la frații din brațele spirale…
Cu aripi nevăzute m-atinge uneori
Pe pleoapele ce-acopăr fântânile de tihnă
Un înger ce învie cădelnițele-n flori
Și-n lacrimă îmi sapă Altarul de Odihnă…
Când liniștea, ca marea, respiră la liman,
Mi-e inima, Iisuse, albastra mea lagună:
În via nemișcare a roșului mărgean
Dă-mi valuri de-nchinare sub razele de lună!
( vol. Vecernie, București 2011)


