Eugen Serea
Ultima Punte
Atâtea punți, pe noi, Fiii Agapei,
Ne trec de partea cealaltă a apei,
Pe viscol, ploaie, ceață sau ninsoare,
În freamăt de furtuni sau în plin Soare,
La miez de noapte ori în crugul zilei,
De bunăvoie, în pofida silei…
De câte ori ne ducem, ne întoarcem,
Când hohotim sau gânduri negre toarcem,
Ilogica împrejurării crunte
Sub pașii noștri subîntinde punte
De la un mal de josnică teroare,
La celălalt, de nobilă candoare.
La început, podeț, pe care pruncii,
Necunoscând că toate sunt în uncii
Și au un preț de raft, o etichetă,
(Fără să facă sluj, aport sau chetă,
Cum au să-nvețe mai târziu, pe fise)
Îl construiesc din zâmbete și vise.
Un pod de flori apoi, îndrăgostiții,
Prizonieri eternei superstiții,
Cred că-l vor trece-n ode triumfale,
Peste prăpastii surde, abisale:
Dar e o punte-a marilor iluzii,
Din scândurile vechilor confuzii.
Adeseori, nu știm de unde vine
Și câte-o punte-ngustă, de suspine…
De ce atunci și unde ne va duce?
Va sprijini un leagăn sau o cruce
La capătul ce nu se vede încă?
E totul pe nisipuri sau pe stâncă?
O altă punte, sacră, ideală,
E-ntre povești și Lumea ta reală,
Pe care treci, zbătându-te, orgolii,
Vânând și vrăjitoare și magnolii:
Cameleonic, pas cu pas clădită,
O carieră-n viață, reușită!
Dar cea mai rea, ca un tăiș de coasă,
Neașteptată, gri, alunecoasă,
E puntea dintre oameni, nevăzută
Ca multe punți, chiar mai puțin știută,
Călcată precaut, ca pe o sârmă,
Cât inimilor, încă, n-avem cârmă.
Către final, o punte putrezită
A cărnii ce-i din patimă trezită,
Cu elemente slabe ori chiar lipsă,
La maximul posibil de eclipsă,
Bălăngănind, fragilă, peste groapă,
Cu Moartea jos, făcând, discret, din pleoapă…
Într-un târziu, treci ultima ta punte,
Sătul de tot, cu tâmplele cărunte,
Înfricoșat, dement, cu nepăsare,
În mână cu pământ, în ochi cu sare,
Sperând, la cap de pod, ori o Lumină,
Ori tot Nimic ce-a fost și-o să revină…
Deasupra tuturor, veghind Pământul,
Au stat mereu, sfințindu-și Legământul,
Un curcubeu, o Punte a Splendorii
Și-un Templu rezidit când mijeau zorii,
Așa cum au grăit, din veac, Profeții,
Mesajul clar; i-au ascultat pereții…
marți, 8 iunie 2021
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..