Eugen Serea
Umbra șoarecelui

Va trece multă apă vie pe Fluviul ce ne curge-n oase,
Până ce ea, Divina Artă, meandre largi și cuvioase
Desfășurând, ca pe metanii, iconostasului Naturii,
Va lumina discernământul păstrării dragostei, nu urii.

Pân’ la pământ se apleca-vor, sub greutățile zăpezii,
Eterne-n aparență, cetini… Iar lupii, bântuindu-și iezii,
Vor tremura, în închinare, de frig și foame ancestrale,
Cu groaza că nu va renaște Zeița-n urlete astrale.

Dar asta e o altă sferă, cu verde pur și multă apă,
Unde șoptesc povești izvoare din care toate se adapă,
Despre o Lume subterană, cu viermi gigantici sub nisipuri,
Într-un pustiu arid al minții ce schimbă des cioplite chipuri.

Zadarnic dat-am, din Arrakis, puterea Sfintei Mirodenii:
Mireasma ei e neplăcută, iar gustu-i naște doar vedenii
Neclare, sumbre, încifrate, proorocind schimbări, destine,
În plin deșert, tărâm al morții, regat de vise clandestine.

Păcatele au să le spele, autumnal diluviene,
Ploi reci în zile-ntunecate și melodii peruviene;
Cu țipăt rar, condorii orfici vor decela, apoi, o pradă
Păscând naiv, în alb catharsis, crezând că nimeni n-o s-o vadă.

Când n-o să doară amintirea, când numele n-o să-mi însemne
Decât simboluri încrustate în pietre, oase, piei și lemne,
Am să mă-ntorc, precum o Taină din care a rămas doar Cină,
În umbra șoarecelui, sacră, sub cea de-a doua Lună plină…

duminică, 13 septembrie 2020

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Serea – Umbra șoarecelui/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 20 februarie 2022