Expoziție documentară la Târgu-Jiu cu certificatul de naștere al renumitului sculptor Constantin Brâncuși
Împlinirea a 66 de ani de la moartea marelui sculptor gorjean Constantin Brâncuși(n. 19 febr. 1876, Hobița, Gorj, România – d. 16 mart. 1957, Paris, Franța) a fost marcată, la Târgu-Jiu, printr-un complex de evenimente care au debutat cu o expoziție documentară intitulată ”Documente din Arhivele Naționale ale județelor Gorj și Dolj cu privire la Ansamblul Sculptural Brâncușian de la Târgu-Jiu”.
Expoziția a fost organizată de către Universitatea ”Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu, prin Institutul de Cercetare, Dezvoltare și Inovare, în colaborare cu Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare ”Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu din cadrul Primăriei Târgu-Jiu și cu Arhivele Naționale – Serviciul Județean Gorj.
Expoziția a marcat o premieră, prin faptul că în cadrul acesteia au fost expuse trei documente originale care îl privesc pe Constantin Brâncuși. Primul document care fost expus de către Secția Județeană Gorj a Arhivelor Naționale și care a suscitat un deosebit interes din partea tuturor celor prezenți la vernisaj, a fost certificatul de naștere al marelui sculptor, document care a fost prezentat pentru prima oară în spațiul public.
Un al doilea document interesant expus, este actul original al Ligii Naționale a Femeilor Gorjene, datat 20 octombrie 1937, semnat de către președinta acesteia Arethia Tătărăscu, prin care aceasta a donat Primăriei Târgu-Jiu la data de 20 octombrie 1937 ”o coloană și un portal de piatră opere a marelui sculptor Brâncuși, care în chipul acesta aduce un prinos de recunoștință Județului său natal”, precum și ”suma de lei 750.000” pentru plata exproprierilor necesare creării ”unei străzi care va purta numele Calea Eroilor”. Tot prin acest document ”Liga Națională a Femeilor Gorjene a luat pe a sa răspundere construcția Bisericii Sf Apostoli care se află pe strada destinată Eroilor”.
Cel de-al treilea document expus, în original, este planul arhitectural de amenajare a Ansamblului sculptural de la Târgu-Jiu.
De asemenea în cadrul expoziției au fost expuse și alte documente aflate în arhive, documente care au legătură cu istoria acestor locuri din perioada în care la Târgu-Jiu se năștea acest Ansamblu sculptural ce a devenit cunoscut în întreaga lume.
Evenimentul a fost moderat de dr. Adrian Tudor – cercetător la Institutul de Cercetare, Dezvoltare și Inovare din cadrul UCB Târgu-Jiu, iar în cadrul acestuia au rostit alocuțiuni doamna prof. univ. dr. Luminița Popescu – rector al Universității ”Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu, doamna Cristina Vasiloiu – director al Secției Județene Gorj a Arhivelor Naționale și dr. Sorin Lory Buliga din partea Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare ”Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu.
Publicul prezent a fost încântat de faptul că a avut posibilitatea să vadă cele trei documente originale, dar în special certificatul de naștere al titanului de la Hobița Gorjului precum și actul de donație al Ligii Naționale a Femeilor Gorjene.
dr. Victor Troacă
Președinte al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. Doru Șerban”
by
Despre TROACĂ Victor
Născut la 28 septembrie 1959, în satul Motru Sec, comuna Călugăreni, actualmente comuna Padeș, județul Gorj. Absolvent al Școlii generale din localitatea natală (1974), al Liceului Economic și de Drept Administrativ din Târgu Jiu (1978) și al Facultății Finanțe-Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice București (1983).
Doctor în științe economice al instituției de învățământ superior absolvite. Lucrează peste 36 de ani în domeniul bancar și este cadru didactic, de-al lungul timpului, la mai multe instituții de învățământ mediu și universitar din Târgu Jiu și București.
Autor sau coordonator a peste 25 de cărți de specialitate, cursuri universitare și lucrări aplicative și peste 100 de articole și studii de cercetare științifică publicate în reviste de specialitate sau volumele unor conferințe științifice, în țară și străinătate.
Acomodat cu scrisul, se apleacă din ce în ce mai mult asupra unor studii, etnografice, istorice și a literaturii. Este membru fondator al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”A. D. Șerban” Târgu Jiu, iar din anul 2011 devine președintele acesteia, calitate în care organizează diverse evenimente specifice, scrie cronici literare și recenzii de carte și se ocupă de promovarea scriitorilor locali, dar nu numai.
Din anul 2012 este membru al Societății de Gestiune a Drepturilor de Autor ”OperaScrisă.Ro”. Din anul 2017 începe să publice în revista ”Confluențe literare”.
Este inițiator, fondator și director al revistei de literatură, arte și istorie culturală ”Spicon” editată de Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. Doru Șerban” din Târgu-Jiu și locuiește în Târgu-Jiu.
Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Opera:
1. ”Monografia Băncii de Investiții Târgu Jiu”, Banca de Investiții, Târgu Jiu, 1990;
2.”Târgu Jiu – 600. Repere de ieri și de azi” (colaborator), Editura ”Măiastra” Târgu Jiu, 2006;
3. ”Motru Sec – Studiu istoric și etnografic”, Editura ”Măiastra” Târgu Jiu, 2006;
4. ”Aduceri aminte – după 30 de ani”, Tipog. Darcom Târgu Jiu, 2008,
5. ”La izvorul Motrului – culegere de versuri de ieri și de azi”, Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2008;
6. ”Motrișor – cântec de dor”, Editura ”Măiastra” Târgu Jiu, 2010;
7. ”Al. D. Șerban – Viață și destin cultural”, Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2010;
8. ”Omagiu aniversar – 65 de ani de la nașterea scriitorului Alexandru Doru Șerban”- coordonator, Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2014;
9. ”Conacele motrișorenilor”, Editura ”Măiastra” Târgu Jiu, 2016;
10. ”Conacele motrișorenilor - ebook” Editura Digitală București, 2016;
11. ”Mișcarea rotariană – în județul Gorj”, Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2017;
12. ”Anotimpurile copilăriei. Jurnalul anului 1973” – Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2018.
13. ”Rotary Club Târgu-Jiu. Două decenii de activitate, Editura ”Măiastra”, Târgu-Jiu, ed. I - 2021; ed. II - 2022;
14. ”Profiluri de autori. Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni - Al. D. Șerban, Târgu-Jiu, Editura ”Măiastra”, Târgu-Jiu, 2022;
15. ”Ion Sanda – profesor, om de cultură și poet gorjean”, Editura ”Măiastra”, Târgu-Jiu, 2023.
16. ”Alexandru Doru Șerban - 75 de ani de la naștere”, Tipog. ProdCom Târgu Jiu, 2023;
17. ”Omagiu: Colonel (rtr) Florea Pasăre - veteran de război”, Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni, Târgu Jiu, 2024;
18. ”Monografia comunei Țânțăreni, județul Gorj”, coautor, coord., Editura ”Măiastra”, Târgu-Jiu, 2024;
19. ”Aniversare: Ion Trancău - profesor și critic literar la 85 de ani”, Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni, Târgu Jiu, 2024;
20. ”Aniversare: Dumitru-Doru V. Fometescu - medic, poet și om de cultură gorjean -a 75 de ani”, Editura Măiastra, Târgu Jiu, 2024;
21. ”Omagiu: Printre eroii de război ai comunei Padeș, județul Gorj”, Editura Măiastra, Târgu Jiu, 2024;
22. ”Pe firul vieții. Incursiune autobiografică - 65”, Editura Măiastra, Târgu Jiu, 2024;
Vezi toate articolele scrise de TROACĂ Victor →