Experimentul Avicenna

Cam înaintea noastră cu-n mileniu,
Își făcea veacu’ un savant de geniu,
Cu nume lung și greu, de toată jena
(Dar noi îi spunem, simplu, Avicenna).

Era doxat, nu glumă, înțeleptul:
Jurist islamic (deci făcuse Dreptul?)
Și Matematică, Astronomie,
Și Fizică, ba chiar Filosofie,
Mecanică și Mineralogie,
Botanică, bonus Zoologie!
Și scriitor, și medic, și chimist,
Și psiholog era, și alchimist,
Cercetător al tainelor Naturii,
Dușman înverșunat al inculturii,
Strunind, în chip măistru, clasic, versul,
Atent la ce-i șoptește Universul
Pe care îl credea o emanare
A unui Dumnezeu puternic, tare.

Iar literați (cum fac toți epigonii
Ce scot doar bârfe, intrigi, bazaconii)
Încă-i aduc, prin secole, omagii,
Prinos pentru adâncile-i adagii…
Respect? Cum au evreii pentru Rabbi!
„Aristotel al treilea“-i spun arabii.

Fiind vizir cu ștaif, două mandate,
Sătul de sforării de prin palate,
Fu chiar întemnițat, jertfit politic
(Aceleași brute din Paleolitic,
Neconsemnate, practic, prin Istorii)
Potlogării de politruci notorii!

Necunoscută-i Calea cea Divină,
Grădina lui Allah e mare, plină
Din plictiseală, unii sar și gardul,
Cum sare, după capre, leopardul…

Cum sta-ntr-o zi, savantul, jos, pe iarbă,
Gândind profund și scărpinând prin barbă,
Lupta cu el, deloc nu-i dădea pace,
Ideea ce n-avea pe „vino-ncoace“,
Absurdă și nedreaptă-n aparență,
Dar logică, reală, în esență:

„Ce-i Frica, oare? Și din ce-i țesută?
E neagra rațiune, decăzută?
E sentiment pervers și frust, tiranic?
Senzație, instinct, simț animalic?
Alături de iubire, interesul
Și Frica motivează, poartă fesul?
Cum de se naște? Poate să și moară?
Mai dă o șansă? Pentru-a câta oară?
Egală e în orișice ființă?
Dărâmă, nivelează conștiință?
O simt până-n rărunchi sultanii, regii?
O bagă-n oase aplicarea legii?
De ce, adeseori, că-i bună pare?
Că dă comportament de conservare?
Dar de te ține-n viață, dur, expertă,
Poți și muri de ea, ca faptă certă?“

Pe dată-i încolți și planu-n minte!
Să bată fierul, încă e fierbinte:

„În cușcă pun un lup, iar lângă el,
În altă cușcă, am să pun un miel!“

Zis și făcut! I-a pus îndat’ alături,
Și noaptea-i studia-nvelit în pături,
Din jilțul său, că era frig și anii
Luându-i sănătatea, i-au dat banii…
Ziua-și nota, minuțios, pasaje:
Mișcări, priviri, reacții (vechi limbaje
Ce-s non-verbale, deci străine nouă,
Acelora ce frânt-am Verbu-n două)…

„Lupu-i tot lup… Și chiar de-și schimbă părul,
Năravul nu, doar ăsta-i adevărul!
Tot salivează, mârâie… Și urlă
De-alungă liliecii strânși în turlă!
Înverșunat, deși hrănit, tot mușcă
Zăbrelele de lemn ce-l țin în cușcă.
Pufnește, se agită, n-are stare:
E-o trufanda alături, de mâncare!

Iar bietul miel, ce-i despărțit de mamă,
Firav și inocent, de bună seamă,
Face și el ce știe cel mai bine:
Șade tăcând și-adună frică-n sine.
Neliniștit, fără de somn întruna,
Cât Soarele-i pe cer, cât umblă Luna,
C-așa sunt mieii, prăzi ușoare, ținte
Pentru stomac, ba chiar și pentru minte,
De liniștea lor sacră, străvezie,
Profită toți, că-n Lume-i nebunie!“

Ce nu știau, nici el, nici nimeni alții,
Că peste timp, când vor dori Înalții,
Tot din tăcerea lor nevinovată
Va rezulta și-un film, cândva, odată…

Cam dup-o săptămână de teroare,
Ființa blândă a simțit ca moare.
Stau neatinse apa rece, hrana,
Adâncă, dureroasă este rana
Ce i-a pătruns făptura caldă, sfântă;
E-n raiul celor care nu cuvântă…

Înfiorat, tăcutul Avicenna
(Nu apăruse, încă, vas de Jena,
Așa că încălzea în bol de piatră
Filosofala rocă idolatră)
A scos, din competența-i doctorală,
Această (fie!) pseudo-Morală:

„E Frica fiară aspră și feroce,
De sine stătătoare și atroce,
Trăind cu ea, chiar și o vreme scurtă,
Își face vizuină-n cap, în burtă,
Te vlăguiește, sufletul ți-l soarbe,
Cu patimă, cu forțele ei oarbe
Și lasă-n urmă numai o epavă,
Ca un drakkar din Flota Scandinavă!

Nu cel văzut
E inamicul strașnic,
Ci, nevăzut,
Necunoscutul pașnic…“

vineri, 17 iulie 2020

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Serea – Experimentul Avicenna/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 24 octombrie 2021