Fără perne ”Dormeo” nici măcar la Cimitirul Bellu. Treabă de melci!
Am primit, de la Horia Gârbea, șeful meu direct, pe linie de maculator de scris, invitația de a fi prezent într-o viitoare și iminentă antologie a poeților bucureșteni, mai precis, a membrilor Filialei de poezie București a Uniunii Scriitorilor. ”Condițiile” cerute de Horia Gârbea, pentru prezența în antologie sunt corecte, reale, pragmatice. Se dorește o expunere performantă a poeziei ”bucureștene” actuale. Horia Gârbea e un manager în stare să facă proiecte realiste. Nu sunt cu acesta în relații tocmai amiabile de aproape două decenii. Din cauze subiective de ambele părți. Eu sunt mai vinovat pentru că am dar curs unor ”înțepături” critice venite din pixul său de inginer expert în construcții, parcă. Treabă de fier-beton. Nu are importanță ”meseria de bază”. Horia Gârbea e scriitor până în măduva mortarului. Unul rău cu unii buni. Nu intru în amănunte. M-am implicat în proiectul său. Măcar de voi fi refuzat, ca să mă simt și eu natural în mediul lui Horia Gârbea. Sunt obișnuit cu măciuci primite în moalele coifului meu literar. Horia Gârbea și cu Alex Ștefănescu mi-au băgat apă chioară în singura călimară cu cerneală albastră pe care o am în dotare. Noaptea, pe la trei, cum sună o manea, când cititorii lor dormeau profund. Eu îi iubesc și îi prețuiesc pe amândoi. E bine că mă critică. Cei care mi-au lăudat scrisul, critici și istorici literari de necontestat, Radu G. Țeposu și Mircea Scarlat, au murit de mult. N-a fost să fie. Dacă mi-ar dispărea din minte Horia Gârbea și Alex Ștefănescu, nu aș mai avea nicio motivație spirituală. Spre deosebire de alții, eu chiar sunt convins că acești scriitori sunt așa cum sunt, născuți ca să țină literele în viață. Așa e și Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu etc. Puteam să pun etcaetera înaintea acestor doi semizei. Se poate. Și se și înțelege de ce. În fine, s-ar putea să fiu prezent în antologia lui Horia Gârbea. Obiectul concret, cartea adicătelea, depinde de resursele financiare ale Primăriei Capitalei. Ca și alții, prin acte, sunt scriitor bucureștean. Nu am apelat niciodată la drepturile mele de bucureștean, la bilete de tratament, la cazări etc. Faptul că sunt considerat scriitor bucureștean mă rupe în două. Eu locuiesc, încă de la debutul meu literar, în Buzău. Legătura mea cu Bucureștiul are conotații asupra cărora nu îmi convine să zăbovesc. Legături cu Bucureștiul în general, vreau să zic. Altminteri, când e vorba de cele literare, Bucureștiul m-a ținut exact unde îmi e locul și lungul nasului, la Buzău, între alți anonimi văzuți așa inclusiv dinspre scriitorii bucureșteni de origine buzoiană. Cu mici excepții. Nu sunt poet bucureștean. Și nici poet buzoian. Sunt doar un poet român. Mi-am câștigat acest drept. Îi mulțumesc lui Horia Gârbea pentru invitația sa. La ora la care scriu aceste rânduri deja i-am trimis, fără entuziasm, patru poeme pentru viitoarea antologie. Mă întreb doar atât, acesta fiind și scopul acestor rânduri în care am bătut apa în piuă ca să priceapă furtuna: De ce tot facem antologii profesionale pe ”cartiere”, ”județe” , ”filiale”, ”regiuni” etc. când, cel mai simplu ar fi, ca, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, din când în când, la nu știu câți ani, să apară ”O antologie a poeziei românești” actuale? De ce suntem ”compartimentați” în acest pat suprapus al lui Procust? Nu vreau să irit pe nimeni. Sunt doar trist pentru că mă simt izolat în centrul țării printr-o includere în ceva ce nu nu-mi dă niciun fel de identitate literară. Dimpotrivă. E-mailul lui Horia Gârbea, conform rugăminții sale, l-am trimis și celorlalți poeți ”bucureșteni” din Buzău și din Râmnicu Sărat cotizanți la Filiala București. Nu sunt egoist. Să ne bucurăm de celebritate împreună. Mulțumim anticipat, din inimă, Primăriei Capitalei, chiar dacă nu prea stă în Firea noastră!…Iapa cu dinți nu se caută în dar. Aleluia! A nu se înțelege că, unii provinciali, precum subsemnatul, am vrea și perne ”Dormeo” la Cimitirul Bellu, lângă clasicii ierbii noastre cea de toate primăverile din ce în ce mai gălbejite. Îmi amintesc de o antologie de poezie făcută de Laurențiu Ulici, ceva în genul ”1001 una de poezii românești”. Un eșec editorial, o ciudățenie sau un moft al unui om cu o inteligență demonstrată și recunoscută. Nu e cazul intreprinderii lui Horia Gârbea. Tocmai de-asta trag clopotele. Gârbea e pe cai. S-ar putea să reușescă. Aproape că-mi este indiferent. La ce bun? În țara asta nu e loc pentru trei poeți la un loc nici măcar în țintirime. Pentru cine facem ”istorie literară” sub mersul melcilor noștri mereu însetați de verdeață și de umezeală? S-avem și noi pardon?
Marin Ifrim


