Filiala Presa Culturală – Bilanț anual 2024 și perspective 2025
Dragi colegi,
Anul 2024 care tocmai s-a încheiat a reprezentat pentru Filiala Presa Culturală din UZPR o perioadă fastă, de creșteri semnificative pe toate planurile: a sporit substanțial numărul membrilor Filialei, de la aproximativ 38-40, câți eram în anii anteriori, la peste 60 de membri, înscriși în evidențele noastre la începutul lunii octombrie 2024, la fel, s-au diversificat și multiplicat numărul activităților de nivel local, național și internaționale organizate, sau la care au participat, în calitate de invitați, sau coparticipanți, membri ai Filialei noastre. Creșterea numărului de membri s-a realizat în principal prin primiri de noi membri (16, cu totul) și, în rare cazuri, justificate temeinic, prin mutarea de la alte Filiale (6 persoane). Menționăm că în luna octombrie, dar cu aplicare din luna noiembrie 2024, odată cu înființarea, cu acordul Consiliului Director al UZPR, a Filialei Occident, un număr de 22 de membri ai Filialei Presa Culturală au optat pentru inscrierea în noua Filială, astfel încât, în prezent, Filiala noastră numără 38 de membri, cu perspectiva ca și în anul 2025 acest număr să sporească, prin înscrierea de noi jurnaliști care au început, în număr tot mai mare, să solicite primirea în UZPR. O listă actualizată a membrilor Filialei aveți, anexată, mai jos.
Vă reamintesc că Alegerile din luna martie 2024, din cadrul Filialei Presa Culturală, au desemnat, următoarea echipă de conducere: Marian Nencescu, președinte de Filială, Adrian Suciu, vicepreședinte, și Camelia Pantazi Tudor, secretar. Întrucât, începând cu luna noiembrie s-a schimbat atât componența colectivului Filialei, cât și cea a conducerii, Adrian Suciu, fostul vicepreședinte, părăsind Filiala și fiind ales președinte al Filialei Occident, vă propun, odată cu validarea Bilanțului anual, să votăm și o nouă echipă de conducere a Filialei, cu voia dv., după cum urmează: Marian Nencescu, președinte, Camelia Pantazi Tudor, vicepreședinte, Ecaterina Mihai, secretar, iar Mihai Cătrună consilier artistic pentru problemele de imagine publică a Filialei. Anexat, voi adăuga și un Buletin de vot, individual, pe care vă doresc să-l analizați cu atenție și, după caz, să votați în deplină cunoștință de cauză. Personal, susțin această echipă de conducere, pe care vi-o supun spre aprobare plecând de la realitatea pragmatică în care trăim: 1. este nevoie, la conducerea Filialei, de o echipă dinamică, cu autoritate și cu motivație de muncă, care să fie disponibilă să se angajeze la acest efort; 2. colegii propuși au fiecare în spate o bogată experiență profesională, sunt organizatori eficienți, cu care am lucrat constant în ultimii ani; 3. toți, fără excepție, sunt caractere puternice, care nu se sperie de greutăți, colegi de mare angajament, oameni total neconflictuali și bine intenționați. Ca o garanție personală, am discutat cu fiecare în parte asupra a ceea ce dorim să realizăm pe viitor, la nivel de Filială, și am constat determinare și loialitate pentru Uniune și pentru profesia de jurnalist.
În cursul anului 2025 au avut, la nivel de Filială, cum am văzut, dar și la nivel central, în cadrul UZPR, mai multe runde de alegeri, care au desemnat o echipă câștigătoare, în frunte cu dl. Președinte Sorin Stanciu, ales de adunarea generală cu peste 75% din voturile valabil exprimate. Domnul Președinte Sorin Stanciu, împreună cu noua echipă managerială, Consiliul Director, membrii Comisiilor de specialitate și ai Juriului de Onoare sunt jurnaliști cu experiență și autoritate, profesioniști cu ani îndelungați de jurnalism în spate, recunoscuți și respectați de breaslă. De altfel, colegii noștri, delegați la cele două runde de alegeri, respectiv Marian Nencescu, Adrian Suciu, Tudor Barbu și Ștefan Apostol, au avut ocazia să vadă pe viu cum a decurs votarea, care a fost atmosfera, și mai ales cât de corect și transparent a fost votul. Tuturor celor implicați în procesul de vot, în Comisiile și colective de lucru ad-hoc, le mulțumesc din suflet.
În ce privește componența profesională a Filialei Presa Culturală, se poate constata, chiar din simpla lectură a numelor aflate în anexă, marea diversitate profesională, și chiar o răspândire geografică impresionantă. Din acest punct de vedere, suntem poate Filiala cea mai eterogenă din întreaga Uniune a Ziariștilor. Avem în Filială colegi cu totul speciali, scriitori cunoscuți, critici literari, cronicari de artă și de film, graficieni de valoare națională, artiști plastici, chiar și actori (și profesori de actorie), directori de gazete, jurnaliști media, realizatori de programe radio și tv., editorialiști și manageri culturali. Avem colegi care locuiesc și muncesc în străinătate, în SUA, Canada, Austria, dar și în țară, la București, Buzău, Cluj-Napoca, Lugoj, Galați, sau Roșiorii de Vede, avem gazetari tineri, dar și persoane mai în vârstă, veterani ai presei din România, avem și 9 jurnaliști „atestați”, în limbaj administrativ, respectiv cei care primesc indemnizația meritată de creator, conform Legii 8. Pe toți ne unește dragostea pentru limba română, pentru cultura națională. Suntem solidari, respingem hotărât bârfa profesională, denigrarea colegială, râca și invidia, ne ajutăm și ne sprijinim reciproc, atunci când e nevoie. Pentru ca să existe acest climat colegial sănătos, garant și primul care respectă aceste reguli elementare de bună conduită jurnalistică m-am oferit chiar eu, colegul și prietenul tuturor și al fiecăruia dintre membrii acestui colectiv de presă.
Pe scurt, Filiala Presă Culturală reunește în prezent colectivele a 3 reviste de cultură din București: „Astralis”, „Convorbiri literar-artistice” și „Eminesciana”, precum și „Condeierul Românesc”, de la Viena, „Cuvânt românesc”, de la Madrid, „Repere Literare”, care apare la Montreal, site-ul de știri „lumearomânească”, din SUA și Revista on-line „Armonii culturale”. Unele dintre aceste publicații au primit, din luna decembrie 2024, egida UZPR. În marea lor majoritate (în unele cazuri chiar integral), colectivele publicațiilor menționate sunt constituie din membri ai UZPR. Avem și jurnaliști care lucrează la importante trusturi de presă private, în televiziunea publică, sunt cadre didactice în învățâmântul mediu, ori universitar, au propria afacere, sau lucrează ca free-lanceri. Avem, de asemenea Contracte de Parteneriat media cu site-ul de presă „Mangalia News”, cu Asociația Națională de Filosofia Dreptului, de la Brașov , cu postul de Radio ProDiaspora, de la Viena, cu redacția „Românii din Andalucia”, Spania, cu Postul Tv „Conexiuni”, Bistrița etc.
Reunită, activitatea Filialei Presa Culturală a însemnat, în anul ce a trecut, un evantai divers și atractiv de activități și acțiuni de amploare, derulate în țară și în străinătate, la care membrii ai Filalei noastre au participat în calitate de invitați, participanți, expozanți sau autori. Iată câteva dintre acestea, evident, selectiv, numărul real al participărilor individuale și de grup, fiind cu mult mai mare: organizarea Concursului Național de Poezie „Traian T. Coșovei”, ajuns anul acesta la ediția a X-a, Gala de premiere fiind găzduită, ca în fiecare an, de Muzeul Național al Literaturii, din București, Tabăra Internațională „Muzică. Poezie. Natură”, în colaborare cu Postul Tv. „Observatorul”, la Arefu, județul Ageș, participarea cu câte o delegație de jurnaliști, artiști plastici și soliști-interpreți, membri ai Filialei, la cele două manifestări de muzică și creație artistică, sub genericul CultuRO, de la Roma și Madrid, participarea cu un stand propriu a revistei „Repere Literare” și a scriitorilor și jurnaliștilor canadieni de limba română la tradiționala manifestare „Salon du Livre”, de la Montreal, întâlnirile literar-muzicale din ciclul „Insurgenții. Direcția 9”, ce reunește scriitori și jurnaliști, membri ai Filialei, la cluburi bucureștene, organizarea, trimestrial, a Salonului „Astralis”, la Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, din București, cu invitați din viața literară și culturală, organizarea Concursului de Creație pentru elevi „Panait Istrati”, ajuns la ediția a V-a, organizarea lunar, în afara lunilor de vacanță, a Cenaclului „Mihai Eminescu”, de la Montreal, atât pe viu, la Casa Românească din Montreal, cât și pe zoom, cu prezență internațională, participarea cu caricaturi și poezii satirice la Festivalurile Naționale de Umor „Constantin Tănase”, de la Vaslui, „Oltenii și restu` lumii”, de la Slatina, „Romeo și Julieta la Mizil”, și „Mărul de aur”, de al Bistrița, organizarea Colocviului Internațional „Lucian Blaga”, anul acesta cu genericul „Blaga, dramaturgul: mit și tradiție”, la Universitatea din Madrid și a 4 ediții (trimestrial) a Cenaclului „Lucian Blaga” al scritorilor de limba română din regiunea Madrid, participarea cu un program propriu de lansări de carte a Editurii „Astralis” la Saloanele bucureștene „Bookfest” și „Gaudeamus”, lansări și promovări de carte ale unor colegi din Filială, în calitate de autori, prefațatori, sau îngrijitori de ediții, cu participarea a numeroși ziariști din UZPR, în diverse locații, de la Centrul de Cultură Mogoșoia, la Sediul Clubului Rapid, din Bucrești, ori la Muzeul Național al Literaturii, sau la Muzeul de Istorie, din Curtea de Argeș, pentru a da doar câteva exemple, ale colegilor Ștefan Apostol (debut în publicistică), Pavel Lică, Camelia Pantazi Tudor, Elena Mitru (cu o carte bilingvă, în română și engleză și cu un volum de interviuri cu pictori din țară și din diaspora), Catia Maxim, Antoaneta Rădoi, Marian Nencescu, Mihai Maxim, Adrian Suciu, Octav Lica ș.a., participarea la manifestarea Zilele Bibliotecii „Marin Preda”, din Alexandria, cu o expoziție de artă plastică cu tematică inspirată din creația eminesciană, prezentarea unui portret literar al regretatului scriitor Traian T. Coșovei, la Festivalul Internațional de Poezie, ediția a XV-a, organizat de Muzeul Literaturii Române, din București, acordarea Premiilor anuale ale Revistei „Eminesciana” și a Trofeelor cu același nume, în cadrul unei ceremonii desfășurată la sediul UZPR, realizarea unor emisiuni radio, cu și despre jurnaliști, membri ai Filialei, în cadrul Emisiunii „Simfonia culorilor”, de la Radio ProDiaspora (Viena), redactor Gabriela Raucă, editarea inclusiv în format print, a câte 4 numere din revistele „Astralis”, „Convorbiri literar-artistice ”, „Eminesciana”, și „Repere Literare”, și a câte 2 numere din revistele „Condeierul românesc” și Cuvânt românesc” , realizarea a două spectacole originale de teatru, cu participarea a doi colegi din Filială, una dintre piese în colaborare cu Filiala Minorități a UZPR, continuarea ciclului radiofonic „Cafeneaua interviurilor”, participarea individuală a unor ziariști din cadrul Filialei la emisiuni radio și tv, acordarea de interviuri, publicarea de articole în Revista și pe site-ul UZPR, în alte reviste de prestigiu din țară și străinătate. Practic, activitatea publicistică și literară a membrilor Filialei Presa Culturală e un flux neîntrerupt de secvențe care, reunite, dau viață și culoare muncii de jurnalist.
Pentru anul 2025 ne propunem continuarea seriei de manifestări și întâlniri cu caracter național și internațional, unele dedicate Anului Mihai Eminescu, având deja programate manifestări de profil la Viena, Madrid, Almeria, dar și în țară, la Constanța, Curtea de Argeș, Alexandria și Bistrița Năsăud, precum și oriunde vom mai avea bucuria de a fi invitați. Colegii scriitori au planuri mari și pentru anul acesta, deja Catia Maxim ne-a anunțat că a finalizat și va tipări un nou roman din ciclul evocărilor istorice, Mihai Cătrună și Marian Nencescu pregătesc noi apariții din seria Albumelor de colecție, Lică Pavel are gata un volum de poezii cu caracter patriotic, iar surprizele continuă. Asteptăm în continuare noi cărți de la Veronica Pavel Lerner, din Canada, Elena Mitru, din Connecticut, SUA, Cleopatra Luca, acum tot în Canada, Daniela și Constantin Gumann, de la Viena, Gheorghiu Mihai, din Grand Rapids, SUA, , Mihaela Bînă Roșu, Luiza-Gabriela Mureșeanu, de la Toronto, Iulian Bitoleanu, Bianca-Domnica Stoicescu, Silvan G. Escu, Gheorghe Stroia, Lazăr Vasilisia, Viorel Frîncu, practic de la toți colegii noștri pe care nu îi mai amintesc și îmi cer iertare, deoarece potențialul publicistic al membrilor Filialei este enorm. În anul 2025 vom participa, la fel ca în ultimii ani, la Saloanele de carte bucureștene, vom organiza și noi lansări și întâlniri literare, vom avea Saloanele „Astralis”, Cenaclurile „Mihai Eminescu” și „Lucian Blaga”, de la Montreal și Madrid, un concurs internațional de Creație „Poezia slavează România”, în parteneriat cu Filiala Occident, și poate cu alte Filiale din UZPR, la fel, Premiile anuale „Eminesciana”, mai avem în proiect un ciclu de evocări eminesciene, programate la Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, din București etc
Vă urez succes în Noul An, și vă mulțumesc anticipat pentru interesul pe care îl arătați micii noastre comunități literar-jurnalistice. La fel, vă rog să nu uitați și de obligația comună a fiecărui membru, respectiv plata cotizației anuale. Colegial,
Marian Nencescu


