– Văleu, verde, sfântă pită,
sora noastră se mărită:
sora noastră de ziori
se tot lunecă-ntru flori,
se tot duce-n vânt de seară,
înierbând să vină iară
altă foaie, floricică,
strivită de Ursa Mică
(- Sărută-mă, Mamă Bună,
cât mai am tăceri în lună
cât mai am cărări în soare
şi uitări de ursitoare).
Două-ş patru de bătrâni
dănţuind cu ea de mâini;
rece-i ceru, stelele
i-a roti ulcelele;
curcubeu, cu brâiele
i-a-ncălzi călcâiele
ş-o a duce tot departe
unde vremea nu a bate
… unde soarele nu bate
‘naltu’ dor să îl ascult –
aud lut… mai greu… mai mult…;
rază, rog, de untdelemn –
îmi lumină negru’ lemn…
Mamă!!!
– Taci: ai rochie albă…
– Rău mă strânge lutu-n nalbă…
Mamă!!!
– Taci: eşti tot frumoasă…
– Rău ma strânge vremea-n coasă…
mi-e a noapte… ce-i cu mine?
Ia-mă, mama, lângă tine,
ia-ma, mamă, înapoi…
(toacă unu, toacă doi…)
-Taci: e timpul…
– Mamă……………… : vin!!!
*
– Bate clopotu’ … Amin.


