Lansarea antologiei poetice a Cenaclului Scriitorilor din Maramureş în limba albaneză
Lunea Artelor din data de 18 mai le propune iubitorilor de literatură o lansare de carte. Este vorba despre o antologie poetică a Cenaclului Scriitorilor din Maramureş, în traducerea lui Baki Ymeri, apărută la Editura Amanda Edit Verlag. Cartea se intitulează „Stina e Dashurise” şi cuprinde creaţii ale poeţilor: Florica Bud, Ioan Romeo Roşiianu, Elena Cărăuşan, Alexa Gavril Bâle, Flavia Cosma, Rodica Dragomir, Luis Raul Calvo, Luisa Neruţ, Gelu Dragoş, Teresia Bolchiş Tătaru, Olimpia Danci, Ioana Ileana Şteţco, Marian Hotca, Rodica Brad Păuna, Silvia Bya Urlih. Volumul al doilea al antologiei este aşteptat în curând.
Lunea Artelor este un eveniment săptămânal, organizat de Teatrul Municipal Baia Mare, care îşi propune să adune iubitori ai diferitelor arte în jurul teatrului, acesta fiind o artă sincretică. Astfel, la fiecare început de săptămână, Lunea Artelor înseamnă expoziţii de fotografie sau artă plastică, lansări de carte, recitaluri muzicale, spectacole de dans, spectacole de teatru-lectură sau alte evenimente culturale şi educative.
Lansarea antologiei „Stina e Dashurise” va avea loc în foaierul Teatrului Municipal Baia Mare luni, 18 mai, de la ora 19. Intrarea va fi liberă.
––––––––––––
Florica BUD
Membru al USR
Baia Mare
10 mai 2015

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..