„Sănătate, bani, amor şi mult timp pentru a ne bucura de ele!” („¡Salud, dinero, amor y mucho tiempo para disfrutalo!”) zic fraţii noştri întru latinitate când ridică paharul şi toastează pentru un viitor ferice. Dar, lăsând la o parte expresiile de pahar şi alte detalii legate de arta sărbătoririi, localnicii mai cultivă şi alte ritualuri. Răspândit în luna iunie e-ndrăgitul şi îndrăcitul dans cu care se-ntâmpină vara în vestita Noche de San Juan (Noaptea Sfântului Ioan, de pe 23 spre 24 iunie).

Aşa merg treburile:     

Primele semne de nelinişte se observă la lăsatul serii, când spaniolii distribuiţi în cete şi  înarmaţi cu pături şi sacoşe pline de merinde (merienda) se-ndreaptă spre plajă. Odată cu lăsatul serii se formează grupuri şi grupuleţe care tăifăsuiesc molcolm în jurul focurilor aprinse, gustând tapas, sorbind din pahare şi îngânând melodii melancolice.

Pe măsură ce se apropie cumpăna nopţii, spiritele încep să se încingă. Tinerii înteţesc focurile, gălăgia creşte, ţipetele se suprapun peste surdina valurilor care se sparg de mal.

Cel târziu la cinci minute înainte de miezul nopţii, fiecare om prezent pe plajă ţine în mână trei bileţele pe care şi-a notat cu multe zile înainte trei dorinţe. Extrem de importante, desigur! Regula ritualului prevede ca fiecare să aibă la îndemână trei fructe diferite („ala, bala, portocala?”), trei flori şi trei monede. După ce memorează bine cele trei dorinţe şi ordinea în care ţine obiectele de „cult” în mână, la bătaia ceasului solstiţiului care vesteşte începerea verii, fiecare strigă o dorinţă şi aruncă peste umăr, în trei serii consecutive, fructul, floarea şi moneda. Trei dorinţe sunt permise, aşadar. Apoi toţi se aruncă în valuri, îmbrăcaţi, scufundându-ne cu cap cu tot. De 7 ori!

Cei mai slabi de înger, care nu fac faţă temperaturii destul de reci a apei în luna iunie înlocuiesc operaţiunea de scufundare cu o succesiune de sărituri peste şapte valuri consecutive. Dar atenţie: se sare cu spatele spre mare! Cine întoarce capul, chiar şi numai o singură dată, riscă să nu i se împlinească nimic din dorinţele propuse (precum nefericitul Orfeu, care a ratat şansa de a-şi salva iubita din infern, după ce a aruncat o privire înapoi).

„Garanţia” împliniri dorinţelor o au doar cei care, după ieşirea din apele mării, execută  obligatoria săritură prin flăcări. Această ultimativă „probă de foc” facilitează pasămite privitul cu încredere către viitor.

O tânără spaniolă care încearcă an de an să sară cu spatele peste şapte valuri mi-a mărturisit că atare cascadorie este practic imposibilă fără să trişezi măcar aruncând o miniocheadă peste umăr. Era de aşteptat ca, aşa ca-n mai toate întreprinderile din viaţă, fără un pic de şiretlic să nu reuşească nimic. Poate că expresia „spălatului cu toate apele”, urmată de purificarea prin foc s-a consacrat tocmai după o astfel de acţiune curajoasă.

Scenă şi martoră ritualului bizar, cu tentă păgână, rămâne plaja. Un dans al ielelor, un vis întruchipat pentru o clipită, pasaj dintr-o piesă de teatru antică pe scena litoralului Mării Nostrum. O amintire efemeră, sculptată în spuma mării.

Ştiu că procedura cu săritul peste valuri şi cu gesturile ritualice din noaptea de San Juan pare complicată, dacă nu chiar imposibilă, dar nu ea e cea care-mi dă mie dureri de cap. Ce m-ar pune cu adevărat în încurcătură ar fi întrebarea simplă: „Ce-mi doresc?”. Nu pentru că aş avea de toate – dealtfel nu cred că există om pe lumea asta care să aibă tot ce vrea – ci pentru că nu ştiu cum să-mi ierarhizez nevoile, n-am habar care sunt cele trei dorinţe mai importante decât toate celelalte. Nu mă speriu de împlinirea clasicelor deziderate (să zicem sănătate, pace, bani sau fericire), ci mă tem de neîmplinirea celorlalte, cele pe care nu le pot solicita providenţei concomitent cu primele. Cu alte cuvinte, nu dorinţele incluse pe listă, ci cele excluse din ea mă preocupă mai tare.

Cu dilema asta a nehotărârii am trăit de când mă ştiu. Dacă mă-ntreabă cineva : „eşti o fire ezitantă?”, eu îi răspund după o lungă pauză de reflecţie: „ştiu şi eu?”. Ca să fiu pregătită în caz că voi câştiga un loz mare sau dacă dau peste lampa lui Aladin, m-am documentat pe la specialiştii în domeniu. Ce se cade să facem ca să fim fericiţi? Mentorul meu Johan Galtung, venerabil om de ştiinţă, octogenar sprinten la minte şi vioi la capitolul sociologie şi viitorologie a scris câteva vorbe memorabile pe tema fericirii. Mă gândesc să-l urmez, pentru că sunt sigură că ştie ştie ce spune în cartea pentru care i s-a decernat premiul norvegian pentru literatură.

Vă împărtăşesc câteva pasaje (sublinierile îmi aparţin mie):      

„Am o mică reţetă a fericirii. E simplă, nu infailibilă, dar foarte efectivă. Formula conţine conştientizarea intensă a bucuriilor pe care le experimentezi, a celor pozitive. Nu-ţi suprima durerea, răul. Nu te minţi sau amăgi nici pe tine, nici pe cei apropiaţi, nici pe Dumnezeu. Tu singur poţi descoperi care sunt lucrurile ce trebuie acceptate ca fiind de la sine înţelese, gustând din plin fiecare moment de bucurie care-ţi este dat pe pământ, clasând la minciuni teza învechită conform căreia „în viaţă bucuria trebuie plătită prin suferinţe”. Sădeşte bucurie în tine şi în ceilalţi şi vei culege din ea însutit.

Conştientizarea e cea care face diferenţa. Puţină pictură frumoasă, câteva cuvinte vesele spuse în sinea ta nu pot strica. Începi prin a-ţi spune cât de bine te simţi. Dacă  te doare un pic un dinte, 99,99% din corp funcţionează perfect – eşti conştient de asta? Poţi să te bucuri de problemele pe care nu le ai? (…) E posibil ca masa luată într-un restaurant stilat, distins cu stele din Guide Michelin să depăşească bucuria unei felii de pâine cu unt bine pregătită de mâna ta?” Tot el spune: „Dacă eşti incapabil să adaugi bucurie călătoriei, nu ai experienţe estetice, nu tu conversaţie cu un alt om, nici observaţii glumeţe care s-o înveselească pe femeia de la casă, nici curiozitatea care se asociază sondării unui teren nou, dacă nu porţi un surâs în inimă, cum vrei să-l sădeşti în zâmbetul altora?

Cu timpul dobândeşti dexteritate în a găsi sursele bucuriei, oriunde ai fi, chiar să le creezi pentru tine sau pentru alţii, ca izvor al fericirii. Simţul umorului ajută colosal şi se poate dezvolta în continuare. Orice situaţie în care te regăseşti are o perspectivă, un unghi din care o priveşti, găsindu-i valenţe vesele, poate chiar aşa de amuzante încât îţi dau lacrimile de râs. Râsul, dar şi plânsul, pompează cascade de endorfină în sânge şi creează viaţă nouă în tine. Dispui de o bună fiziologie, pe care poţi clădi. Dacă realizezi acest adevăr simplu, anume că fericirea nu e localizată undeva în spaţiu, nu e un loc sau o ţară pe care trebuie să o descoperi, eşti salvat. Fericirea se autocreează, e peste tot, în orice moment. Şi în închisoare, de exemplu. Dar tu trebuie să lucrezi asupra ei, pentru ca ea să se poată instala.”

Şi în final:

„Mai am încă o mică formulă a fericirii. Tot simplă, nu infailibilă, dar foarte efectivă: Urmăreşte un ţel în viaţă. Întreabă-te: „Cum ar arăta viaţa bună?” Adesea m-a surprins golul din răspunsuri. Mulţi nu numai că şi-au ales un proiect de viaţă lipsit de înţelepciune şi nerealist, ci adesea nu au niciun plan, chiar deloc. Sunt ca frunzele bătute de vânt, în toate direcţiile. În toamna ruginie a frunzei virajul spre roşu se accentuează, moartea se apropie.

Gândeşte-te să te ocupi bine de propria ta persoană; tu ai aceleaşi drepturi cu oamenii cărora le dai o mână de ajutor. A-ţi transforma viaţa în cenuşă şi fum poate că-l impresionează pe Dumnezeu, dar cu siguranţă nu le dă mai multă putere celor din jur. Nu te folosi de disperarea altora pentru a te scoate din propria ta disperare, şi nici invers. Poţi însă să te foloseşti de un nou proiect de viaţă pentru a le ameliora pe amândouă.(…) Pacea e pretenţioasă şi cere timp.

Mai am o mică reţetă pentru sănătate:

Mişcă-te corect, mănâncă bine. Dar, înainte de toate, fii fericit. Încearcă şă sporeşti conştient nenumăratele bucurii mici, de zi cu zi, urmăreşte un ţel prin viaţa ta, trăieşte cu bucurie. Fericirea şi sănătatea convieţuiesc foarte aproape una de alta.”

Simplu, aproape banal şi enorm de efectiv. Între noi fie vorba, parcă a descris mentalitatea poporului spaniol, cel în mijlocul căruia norvegianul Johan Galtung a ales dealtfel să trăiască încă de pe vremea Generalului Franco (o epocă nu tocmai fericită, dacă o judecăm din afară).

Autorul pasajelor citate mai sus este cel mai mare specialist mondial pe probleme de pace şi de rezolvare a conflictelor din lume, omul foarte activ care de la cel de-al doilea Război Mondial încoace a participat la un număr covârşitor de tratative, înfiinţând catedre şi universităţi care se dedică ştiinţei armoniei şi echilibrului planetare. A colaborat cu NATO şi ONU, a primit Premiul Nobel Alternativ pentru Pace şi premiul Gandi şi … a ales să trăiască în Spania, pe litoralul Mediteranei. Poate a făcut-o şi pentru că  aici lumea are suficientă fantezie pentru a ieşi pe plajă chiar şi noaptea, la solstiţiul de vară, ca să se spele în mare de necazuri şi să-şi testeze dorinţele de fericire, trecându-le prin foc şi pară, dar mai ales ca să fie laolaltă, bucurându-se în mijlocul celor dragi de miracolul acestei feerice naturi însorite, la propriu şi la figurat.

Bun venit exuberanţă estivală!

–––––––––––––

Gabriela CĂLUŢIU-SONNENBERG

Benissa, Spania

iunie 2015

by

Referinţă Bibliografică

Gabriela CĂLUŢIU-SONNENBERG: BUN VENIT, VARĂ !/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 26 iunie 2015