Biblioteca a avut, bineînțeles, un trecut.
Are, indiscutabil, un prezent. Și am dori, cu toată plenitudinea Sufletelor noastre, să credem că va avea și un viitor pe măsură.
Indiferent de aspectul tehnologic și material, în genere, indispensabil dezvoltării domeniului, dacă s-ar pierde factorul afectiv, cel primordial, atunci Biblioteca și-ar pierde Esența ce-o caracterizează.
Fără Spiritul de Comuniune a cititorului cu bibliotecarul instituția biblioteconomică ar putea să fie peste 20-30-50-100 de ani numai un spațiu.
Ca orice spațiu dat în chirie, unde este doar ceva mobilier și nimic mai mult.
Factorul decisiv, coagulant, dintr-un spațiu nu este mobilierul, nici bucătăria, nici saloanele aurite, nici colecțiile de carte, în cazul sistemului de biblioteci publice, ci Omul, care slujește Sufletul și Cugetul cititorului, în cazul nostru.
Altfel spus: Omul aducător de Carte Bună și Ziditoare pentru comunitatea din care face și el parte.
Omul, care fiind edificat de o Carte merituoasă, va fi, la rândul lui, un medic în afara spitalului, un învățător în afara școlii, un duhovnic, de ce nu?, în afara sfântului locaș.
Care împarte Apa cea Vie a Cărții, ce potolește setea nestăvilită de cunoaștere, fie și pentru un timp.
Toate bibliotecile ar trebuie să fie ctitorii unicat, așa precum fiecare ființă gânditoare, cititoare și cuvântătoare este unicat, de aici și importanța intrinsecă a creației divinoumane, ce este.
Centrul Academic Internațional „Mihai Eminescu” are și el un specific aparte, chiar dacă este parte integrantă a unui sistem coordonat de biblioteci.
O perlă dintr-un colier inestimabil.
Am putea spune că este și un templu, în care de 26 de ani s-au adunat două tezaure distincte, dar care se completează reciproc, împletindu-se într-un mod atât de frumos și inedit.
Unul este Tezaurul eminescian, altul este Tezaurul de carte națională, europeană și universală, încadrată în diverse colecții, pe categorii de vârstă și după alte criterii biblioteconomice, pentru a înlesni munca de căutare a edițiilor pe rafturi și în catalogul online.
Centrul este Unic în tot arealul spiritual românesc, fiind aidoma unei academii de tip eminescian, unde un cititor poate învăța și Arta de a deveni Om deplin, după cum Mihai Eminescu a fost și rămâne „Omul deplin al Culturii românești”, după spusa reputatului gânditor Constantin Noica.
Dar nu doar atât.
Mihai Eminescu este în primul rând Reperul fundamental al gândirii și simțirii ortodoxe, pe care l-a dăruit universalității poporul român.
În acest context, nu vedem Viitorul sub nicio formă în afara lui Mihai Eminescu, a Casei lui din Chișinău și a unității de Limbă, Cultură și Civilizație, de care abundă patrimoniul unic de carte, adăpostit pentru lectură și cercetare în edificiul nostru.
Dar cum am vedea bibliotecarul peste 20-30-50-100 de ani?
În Viitor am vedea Bibliotecarul, cu majusculă, evident, drept unul dintre cei mai culți oameni ai Culturii.
Un om în care este depozitat un întreg univers.
Un om care știe să discearnă o carte de alta, mesajul ziditor de cel demolator dintre coperți.
Un om respectat pentru că a citit mult, a învățat, ca o albină harnică și…consecventă, mult din cărțile citite și nu poate trăi fără să se împărtășească din acel fagure netrecător de miere cu ceilalți.
Adică l-am asemăna pe Bibliotecar cu Noe, care știind că familia lui va fi salvată de potop, nu a tăcut și nu a fost indiferent față de aproapele lui, oricine n-ar fi fost acela.
În timp ce-și construia Arca, Noe, cam 50-70 de ani a predicat oamenilor, până în ziua potopului. Este știut că Nimeni nu l-a ascultat, ceea ce e de-a dreptul nebunie.
Numit în Sfânta Scriptură „propovăduitor al neprihănirii”, Sfântul și Dreptul Noe a lucrat (și) ca un Bibliotecar modern, care cheamă oamenii la Carte, la nepierderea Sufletului și a minții, ce, în caz contrar, riscă să nu mai părăsească bezna ce le acoperă, tot mai mult, în fiecare zi.
Beznă în zi, beznă, evident, și în noapte.
Într-o lume încercuită de biblioteci.
Ca niște maci înfloriți, ce străjuiesc lanurile de grâu.
Ca niște cetăți vizibile și invizibile, în același timp, ce păzesc sufletele și mințile tuturor de prăbușirea acestora în hău.
Într-un nou potop al Umanității întregi.
De astă dată, fiind vorba de un Potop Cultural, din care nu ne-ar putea salva nimeni, dacă vom diminua în continuare Valoarea neprețuită a Cărții și a Slujitorului, cu chemare, al ei.
Nu un om oarecare, ci unul aducător de valoare și plusvaloare comunității de care nu s-a izolat, ci de care s-a legat, aproape ombilical, precum un copil de mama lui până la naștere.
Altfel spus, un Viitor fără Cartea pe hârtie și fără un Bibliotecar cu adevărat însuflețit nu va fi decât un pseudoviitor deplorabil, din multe, prea multe puncte de vedere.
Îndemnul nostru ar fi unul și concludent: Să nu dormim, să fim veghetori, ca luminile bibliotecilor vii, care mai sunt și care mai ard lângă noi, să nu se stingă nicicând.
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..