Recentul volum de poezii ,,Introspecții”, apărut la Editura Ghepardul, al distinsei scriitoare Georgeta Blendea Zamfir, cuprinde poeme în limba română și franceză, traducere realizată, cu acuratețe de Ovidiu Atanasiu. Coperta și ilustrația cărții s-au realizat după fascinantele picturi ale cunoscutei și apreciatei artiste Ramona Pintea, fiica autoarei acestui volum de excepție.

Preocupată constant de studierea și, prin aceasta a descoperit deosebita importanță a spațiului carpato-danubiano-pontic pentru istoria omenirii. A avut șansa ca, în calitate de Președintă a Academiei Daco-Române, Filiala Brașov să fie invitată la Congrese internaționale, pe teme specifice și, prin lucrările susținute, bine documentate, a ajuns să fie remarcată de importante personalități.

Astfel, din anul 2014, doamna Georgeta Blendea Zamfir trimite, în fiecare an, câte o carte, la dosarul personal, întocmit pentru canditatura sa la Premiul Nobel pentru literatură al Akademiei Nobel din Capitala Suediei. Menționăm faptul că, Akademia Nobel a trimis o scrisoare Academiei Daco-Române, în vederea nominalizării candidatului său pentru literatură iar acesta a decis, să fie Domnia Sa.

La Târgul de carte desfășurat la Londra i-a fost remarcată cartea ,,Orizont psihanalitic în romanul ,,Ion” de Liviu Rebreanu pentru originalitatea abordării”. Romanul, ,,Mirobolantele iubiri”, editat în S.U.A. de American Academic Press a fost trimis pentru vânzare la Amazon.

Volumul cel mai important și care a impus-o, la nivel național pe distinsa scriitoare Georgeta Zamfir este ,,Zamolxis”. Acesta s-a bucurat de înalte aprecieri a două personalități foarte cunoscute: Constantin Noica și Mihai Antonescu din care citez:

Constantin Noica: „Aveți condei, aveți o frază măiastră, cu un suflu de primăvară, nu vă potriviți la valeții culturii ci, doar la zei. Scrieți cărți frumoase, așa cum puteți!”

Mihai Antonescu: „Zamolxis este o carte pentru inițiați.”

La lansarea acestei cărți în Brașov, o mare parte dintre scriitorii și criticii brașoveni au scris despre carte și eveniment. Din arhiva familiei, pe care își dorește s-o nemurească, autoarea ilustrează prin cele două imagini, mamă și fiică ,,Filonul principal al vieții- iubirea” și nu una oarecare ci, cea mai trainică.

Citind câteva din cărțile sale, admirându-i bogâția de subiecte, toate pornind de la ,,Filonul principal” și revenind la el, cu experiența inefabilă, afirm, fără echivoc că, pentru autoarea, la care mă refer, însăși rațiunea de a fi, este IUBIREA, care îi este filonul principal, deopotrivă și creației sale literare atât de profunde și bogate în semnificații.

Georgeta Blendea Zamfir află și totodată constată că, în capacitatea de a te dărui, cu o iubire totală Universului, căruia ca atom conștient, îi aparții, ești răsplătită pe măsură, și, generoasă, ceea ce descoperi, nu e o soluție doar pentru tine ci, pentru toți, pe care îi numim prin sintagma ,,aproapele nostru”. Fiind și comportându-se astfel: ,,Nici vaetul, nici melancolia nu ne împresoară,/ De vorbă stăm din zori până-n seară/ Nu mai e eminesciană trăirea,/ Soarta ne-a dat în iubire, împlinirea.” (REVENIREA, pll).

Unul din elementele ce fac să dăruiască iubirea, este simțirea. Prin ea, iubirea este, nu doar posibilă ci și reală, împlinitoare. Ea se aprinde și devine ,,foc neatins”, cu virtuți captivante: ,,Ca o noapte catifelată, glasul tău/ Cade râu reavăn pe sufletul meu/”. Aplecându-se asupră-și și observându-se spre a-și analiza propriile trăiri, autoarea transferă această cale, metodă de autocunoaștere și analiză a vieții psihice proprii, din sfera unei științe-psihologia, numită introspecție în cea a artei literare, poezia. Grație harului divin prin care proiectează forța magică a slovei, care nu doar numește ci și face să existe însăși ,,filonul principal al vieții- IUBIREA”, pe care te face doar s-o descoperi, ci și s-o trăiești ca supremă împlinire umană încât, am înțeles gustul miraculos  întreprins de scriitoarea Georgeta Blendea Zamfir, temeritate pe care i-o prețuiesc, mai cu seamă că sunt conștient, cât de dificil se poate înfăptui.

Introspecând aria horoscopului, cuprinzător al celor douăsprezece zodii, autoarea se oprește, probabil asupra propriei Zodii-Vărsătorul, în relație cu cea care o precede-Capricornul, oferind cititorului rezultatele strădaniei sale. Zodie de aer, Vărsătorul este predestinat să posede ,,energia dragostei toată”, cu implicare totală ,,patimă înfiorată”. Zodia cu care e în legătură-Capricornul-este una de pământ, caracterizată prin preponderența rațiunii și, ca urmare ,,nu face în brațele marii iubiri escală”. În îngemănarea lor se află normalitatea, trăirea iubirii, întemeiată pe fidelitate, credință, înțelegere. (Horoscop 3, p. 13)

Inlăuntrul nostru, în confruntare cu ceea ce este în afara noastră, cu greu supraviețuiește ceva inefabil din lumea adorată și cântată de Eminescu ,,Lume ce gândea în basme și vorbea în poezii” (Venere și Madonă- Eminescu)

Nu doar vreau să cred, ci chiar cred că, înlăuntrul ființei noastre, ca poziționare, în spațiul eteric, există până la un timp, reazămul nostru în confruntările, de obicei, contondente, cu universul din afară. Prin urmare, din acel univers și timp, rămas în trecut, când aveam energia de a ne bucura de ,,învolburarea, unui vârtej de zăpadă,/ Cu fulgi hexagonali pe a sufletului în ființa mea invadată, (care nu mai poate reacționa ca atunci)/ De îndoiala iernii mirobolante de astă dată./ Ce se petrece acum e ciudat, fiindcă ceea ce mă bucura cândva ,,Mirific ochii cerului albastru/ Simți opusul trăirii de altădată, încât ,,Au înghețat inima ta ca un astru”/

Mirarea; acea uimire care te ispitește, să mergi mai departe pe calea cunoașterii, nu mai are consistență „curge” sub râul indiferent-viața, care și-a pierdut rostul. „Fusesei geniul meu mult pertinent; adică, domnule ,,Univers interior; la care, în clipe de deznădejde, mă întorceam la tine, nu mai ești, te-am pierdut.

O introspecție exprimată literar, aproape poetic, o realitate sumbră, care ne-a înspăimântat și continuă s-o facă, virusul ,,Covid 19” e o reușită parțială de a ne elibera de spaimă, într-o lume în care, o parte nu știe cum să scape de spaimă și o alta deasă să perpetueze spaima, aducătoare, unora de uriașe profituri bănești.

Bine informată dar și mai bine intenționată, autoarea lovește ca o remarcabilă floretistă, în locurile, unde-s probabilități, pentru a ne ajuta să ne întărim, în dorința și voința noastră de a atenua spaima, până la, a ne elibera de ea, și care, devenită psihoză, a făcut și continuă să facă rău.

Unele adevăruri sunt exprimate aproape aforistic: ,,Restricțiile monstruase/ Anihilează libertatea/ Sentimentul, suprem normalitatea./ Dovadă existentă este că acum/ După sărbători când oamenii au sfidat/ Covidul și s-au adunat,/ Numărul covidului a scăzut… ./ Frica e boală esențial psihică,/ Oamenii sunt ținuți fără opreliște în frică groaznică/ Cu măști./ Covidul nu e molipsitor, sunteți proști; Frica scade imunitatea/ oamenii mor de frică,…/ Nu mor de covid,/ Dezhumările o dovedesc din plin,/ Dacă mor vreo doi pe zi/ 2 la câte un județ… Poezia se încheie cu un avertisment: ,,Mai nesănătoase sunt măștile care/  Opresc creierul, plămânul cu alimentare,/ Iar vaccinul netestat poate purta boli grave,/ Pe banii noștri călcăm din eroare” ( Covid 19 este o pdihoză, p. 15)

Demnă de reținut, probabil a fost verificată de autoare, sintagma: TE IUBESC ,,Sintagma aceasta imprimă emoții energetice celor/ care o folosesc”. Omniprezența și omnipotența este inspirat exprimată și se referă la soare: ,,E soare, e orice anotimp regesc al mamei GEEA/ când îmi zâmbești,/ Simțirea întreagă e în iubire; stropul plăcerii în care/ se oprește suflarea universului.” Fericită exprimarea unui moment astral pe care îl trăiește bărbatul îndrăgostit ,,Cu tine în brațe privesc cerul albastru, ochiul/ nemuritor al Gerarului./” (TE IUBESC, p. 19)

E foarte emoționantă și convingătoare exprimarea găsită pentru gestul de a te mira: „Mirarea e în mine ca o pară/ Nu te înțeleg deloc în seară,/  Trăsături irecognoscibile mă apasă,/ Mai bine stau cu minte acasă”. Tot în acestă poezie întâlnim un convingătoar elogiu amintirii ca apă vie în stare să învie din uitare evenimente plăcute, ființe iubite etc. Îmi culeg puteri din amintiri,/ Pe soclu să le așez vestigei” (Ziua 6, p. 20)

Cea mai de dorit nuntire dintre dor și iubire o obsedează pe poetă și-i intuiește o expresie menită neuitării:  ”Dorul meu, fir intens,/ Ca o planetă în mers,/ Printre galaxii de sentimente/ în inima cu trăirii ardente. Ce minunat este când se întâlnesc, știut fiind. Izvor cu sclipiri de soare/ Iubirea nu e o întâmplătoare,/ Ea mișcă planetele în mers/ Stea mândră în univers” (Ziua 8, p. 21)

Miezul zilei ca și al vieții omului, exprimă apogeul manifestării multiple a bucuriei vieții căreia poeta Georgeta Blendea Zamfir îi găsește splendide echivalente verbale pe măsura măreției și intensității: … ,,Așteptarea îmbrățișării mă poartă în zor,/ Ca izvorul tășnind aprig din dor./ Aducerea simțirii pe fulgi albi,/ Iarna regina o cuprinde în sălbi./ De aur ale amintirile toate,/ Suntem cuprinși în eternitate.” ( AMIAZA, p. 22)

Tuturor celor care se vor apleca cu mare atenție, cu mintea și inima pregătite să simtă și să înțelegi toată bogăția și diversitatea sa care le-o împărtășește creția poetică dăruită de această minunată risipitoare de frumuseți, Georgeta Blendea Zamfir, li se va dărui bucuria că ,,sunt minunat cuprinși în eternitate.

Voi ilustra prin titlurile poeziilor asupra cărora nu m-am oprit în comentariul meu pentru a sublinia bogăția și diversitatea subiectelor abordate, apelând cu temeritate dar perfect justificat la translatare lor din spațiul introspecției științifice în cel al poeziei, apreciată, justificat, drept regină cum veți sesiza, deosebit de oportună, datorată iscusinței artistice și intuiției, care i-a oferit autoarei deschiderea către această fericită soluție.

Prin urmare, vă veți întâlni cu următoarele titluri, care, sigur vă vor atrage atenția asupra timpului pe care l-am trăit, îl mai trăim și-l vor trăi urmașii noștri, născuți și nenăscuți, încă: ,,Furtună de nisip”; ,,Inovația sinistră”;  ,,Tatăl meu”; ,,Castelul, soarele, libertatea” , ,,Dorința 7” ; ,,Dimineața 7”; ,,Noapte 1”; „Revenire”; „ Introversiune” ; „Încălzierea globală” ; „Păsările 1” ; „Cultura Ancestrală” ; „Amiaza” ; „Paște fericit”; „Primăvară târzie” ; „Dragoste de seară” ; „Fibre” ; „Mama” ; „Unirea de la 1600” ; „Intrinsec” ; „ Celții din spațiul nostru au migrat în spațiul Britanic”; „Ancestralitate” ; „Perla residence” ; „Garofița sângerie” ; „Arborii” ; „Păsările”; „Sânzienele” ; „Personalitatea umană”; „Dimineața” ; „ Dorul”.

Stâlpii de rezistență, care au determinat-o pe distinsa scriitoare Georgeta Blendea Zamfir să-și asume, un alt fel de „urcuș de golgote”, imperios reclamat de acest timp, pe care-l parcurgem în prezent sunt: DORUL, IUBIREA, ARBORII ȘI PĂSĂRILE”. Iubirea sa pentru culori a căpătat desăvârșirea împlinirii prin fiica sa, pictorița Ramona Pintea, după picturile căreia s-a realizat ilustrația cărții care, cu siguranță, ne va bucura. De la poetul, născut în localitatea, ce cuprinde în numele său cuvântul lacrimă, ușor modificat LANCRĂM, Lucian Blaga a asimilat în profunzime alăturarea „Verde crud” simbol al primăverii vieții.

În final voi transcrie poezia „URCUȘ DE GOLGOTE”, pe care i-o dedic, convins că i se potrivește ca o mănușă îmblănită. „Pentru ca locuibil infernul să fie/ Trebuit-au să se nască în lume poeții/ Uimirea lor-candoare de copil, azurie/ Luându-și limpezimea din roua dimineții,/ Asalt le e gândul de spații stelare,/ Răsărituri de soare din a lumii începuturi-/ Odihnă, nicicând, el, poetul nu are;/ Mireasmă-i țesută din zboruri de fluturi,/ Albastră măiastră, grăunte de lut-/ Nicicând bănuit-n Cuvânt-Început-/ E glas de tăcere-grai omniprezent-/ Secunda ce ține vecia, atent…/ Când cerul ne frânge și lutul ne doare,/ urcuș de golgote-i poetul, și zare…”

––––––––

Geo CĂLUGĂRU

Membru al Uniunii Scriitorilor din România

București, august 2022

Facebooktwitterby feather