Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » George GOLDAMMER: BANCA AMINTIRILOR (16) PĂRINŢII

George GOLDAMMER: BANCA AMINTIRILOR (16) PĂRINŢII

Ce repede trec anii! Pe nesimţite! Parcă ieri am fost copii, îngrijiţi şi iubiţi de dragii noştri părinţi. Atunci nu am observat acei îngeri care ne creşteau şi îşi revărsau toată bunătatea asupra noastră, munceau din greu să ne crească, să ne educe, pentru a deveni oameni adevăraţi. Uneori cu mari sacrificii, cu frustrări, şi oboseală! Atunci nu am observat, poate, dar cu trecerea timpului, când am devenit adulţi, sau mai târziu, când „şi-au terminat rostul” şi au plecat în lumea celor drepţi, abia atunci le-am dus lipsa, abia atunci am simţit ca am rămas însinguraţi, abia atunci am simţit că am rămas fara sprijinul lor, sprijin primordial… Cu cât îmbătrânim simţim tot mai mult dorul lor, vorbele bune şi sfaturile pe care ni le dădeau, vorbele dragi şi frumoase, mângâierile sufleteşti sau fizice atunci când aveam o durere…

 

Au murit ai mei dragi părinţi, dar au mai avut ani de fericire văzându-şi cei doi băieţi că au devenit oameni, cum se spune, la casele lor şi le-au creat bucuria de a fi şi bunici. Am spus că au murit, dar ei continuă să trăiască în inima mea în fiecare clipă. Rămân acolo şi la aceşti ani, cu mare admiraţie din partea mea, despre modul cum au reuşit ca prin muncă cinstită, în condiţii uneori precare, să crească doi copii. Au fost materialiceşte săraci, dar bogaţi sufleteşte! Ştiu că un vis ce nu l-au putut realiza a fost să aibă casa lor proprie, iar tata să aibă o bicicletă şi mama o maşină de cusut… Aceste două ultime dorinţe cu greu au fost realizate! Nu se poate compara fericirea de a obţine ceva dorit prin muncă şi a primi ceva dorit, cadou!

 

De multă vreme i-am depus la loc de cinste în „Banca amintirilor mele”, care sper că nu va da faliment nici chiar după dispariţia „creatorul ei”, deoarece cred că va dăinui datorită acelei magice sintagme „Scripta Manent”, adică faptului că „scrisul este peren”… şi rămâne pentru cei dornici să citească, să cunoască sau să-l studieze! Să sperăm că scrisul şi copiii sunt cei care ne vor duce în viitor… atunci când noi vom dispărea de pe acest pământ, atunci când ne vom duce să fim alături de strămoşi sau de părinţii noştri dragi!

 

Am căutat o cale vizuală de a-i vedea şi am inclus în veşnicie câteva obiecte ce numai eu pot simţi şi chiar vedea ce reprezintă ele… Deseori îi visez, sau inchid ochii şi mă trezesc în lumea amintirior, în lumea copilăriei, în lumea fericirii alături de parinţi… Aşa că: trec pragul de lemn al casei părinteşti şi devin din nou fericitul tânăr ca-n basme, doar pentru că imaginaţia sau visul se trasformă într-o realitate, fie ea chiar fictivă. Văd o bucăţică ruptă de abecedar şi resimt anii fericiţi ai copilăriei oferită de părinţi! Piatra îmi aminteşte de caracterul tare şi drept a lui TATA, bucăţica de basma o aduce lângă mine pe minunata fiinţă care a fost MAMA! Intru în dormitorul cu mobile de lemn de brad şi resimt mirosul plăcut al saltelelor reumplute în fiecare an cu ierburi plăcut mirositoare culese de pe câmpiile mângâiate de soare şi de roua parfumată a dimineţii… de legătura de busuioc atârnat la oglindă, de lingura de lemn care reuşeşte să-mi redea gustul bunătăţilor gătite de mama. Toate acestea, şi bucăţica de pământ de pe locul de veci a celor dragi, continuă să facă parte din inima mea. Imaginea părinţilor noştri devine astfel cel mai puternic panaceu atunci când viaţa îşi face mendrele şi ne aruncă în diferite locuri mai plăcute, sau mai puţin plăcute, când suntem bolnavi sau îndureraţi, sau atunci când avem nevoie de acea mângâiere priomordială…

–––––––––

George GOLDHAMMER

Holon, Israel

24 decembrie 2016 (R2022)

Facebooktwitterby feather