Balada marilor infecți
E lumea asta plină ochi
de jigodism și-mpuțiciune,
din Tartar smulse de acela
ce-și zice-a facerii minune
și care de la zămislire
s-a dovedit a fi mereu
un cârcotaș căpățânos
cu semenii și Dumnezeu.
El, omul, carevasăzică
nu-i alta decât un ratat,
după ce Nietzschele dement
pe Tatăl mort L-a declarat,
iar omenirea hăbăucă
un crez din asta și-a făcut,
c-adică totu-i relativ
și că păcatu-i revolut
pentru bărbații insensibili,
ce supraoameni sunt numiți!
Căci mila și-ntreg creștinismul
sunt droguri pentru troglodiți…
E drept că nu tot creștinismul
a fost atât de diluat,
încât lăcașurile sale
să-și piardă rolu-ndătinat
și să devină doar muzee
pentru turiștii nepioși,
precum se-ntâmplă în Apusul
doldora de arabi slinoși.
Desigur, numai cele care
de musulmani nu-s cumpărate,
ca-n locul lor moschei trufașe
la țanc să fie ridicate…
Azi globalismul ticălos
lovește-n bazele creștine,
prin legi anume concepute
de bandele sale háine:
încurajarea sodomiei,
tradițiile necinstite,
iar lumea tot mai idioată
și cu-ale ei rosturi smintite.
Pesemne unii Îl întreabă
așa ca Iov multîncercatul:
„De ce lași răul să sporească
și cât va mai zburda păcatul?”
Dar Noul Testament ne spune
că numai El clipa o știe
când răul va fi osândit
și-un bine veșnic va să fie.
Într-un prezent tot mai ateu,
când certitudinea-i negată,
ba chiar Eternitatea vie
e după unii răposată,
eu spun că-i absolut normal
ca Domnul mâna să Și-o ia
de pe-omenirea nărăvită,
până cu capu-n zid va da
și-n clește prinsă, va admite
un adevăr întăritor:
că a greșit și că doar El
e de viață dătător!
Sighetu Marmației, George PETROVAI
12-13 sept. 2023

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..