Bolnavii de putere și influență planetară
din spatele coronavirusului
În opusculul Jurnal filosofic (Editura Humanitas, București, 1990), gânditorul Constantin Noica are două memorabile reflecții/anamneze (augustiniana „E în noi ceva mai adânc decât noi înșine” și admirabila spusă românească „Banul te neodihnește”), care nu numai că îndeamnă la o mai profundă cugetare pe tot cititorul cu scaun la cap, dar chiar constituie punctul de plecare întru analiza isteriei provocată printre pământeni de năbădiosul Covid-19.
Da, căci totul pornește de la acea abjecție mai adâncă decât noi înșine, care pune stăpânire pe om și-l face robul banului, iar prin acest instrument satanic (nu se afirmă frecvent-sterotipic că „banul este ochiul dracului?”) el admite să se prostitueze, adică să confunde scopul vieții cu osânza materială, puterea aparentă, plăcerea degradantă și slava deșartă.
Vasăzică, totul (sau, mă rog, aproape totul) în lumea asta supracarnală se orânduiește după catastrafola logică a pragmatismului, omul – potrivit definiției aristotelice – fiind un animal social și sociabil, de unde rezultă cu necesitate că nu poate să aibă decât cârmuitorii (politici, economici, cultural-identitari etc.) pe care-i merită. De altminteri, nu ne face cunoscut F.M.Dostoievski prin „gura” marelui inchizitor din celebrul roman Frații Karamazov, ceea ce înseamnă cu aproape un veac și jumătate în urmă, că libertatea și personalitatea pot, ba chiar trebuie să fie anihilate prin „miracol, taină și autoritate”?…
Acuma, se știe prea bine că guvernul mondial din umbră și Grupul Bilderberg, vârful de lance al păpușarilor planetari, n-are nimic de-a face cu miracolul (în cartea Protocoalele înțelepților Sionului stă scris negru pe alb că la președinția statelor sunt împinși „oameni care au pete în trecutul lor”, că „Scopul nostru este puterea”, dar – potrivit Protocolului V – nu o putere oarecare, ci Guvernământul Suprem, și că adevărații conducători ai francmasoneriei vor reduce treptat drepturile și libertățile, apoi vor suprima Constituțiile, deoarece „Progresul, ca o idee greșită, servește la întunecarea adevărului, pentru ca nimeni să nu-l cunoască în afară de noi, aleșii lui Dumnezeu, păzitorii lui”), locul miracolului fiind luat în actualele politici globaliste de dictatul cu iz satanisto-demonocratic.
În schimb, taina și autoritatea dețin o atare pondere în „activitatea” păpușarilor mondiali, încât se știu foarte puține lucruri precise despre întâlnirile lor ultrasecrete (de pildă, din Grupul Bilderberg fac parte „cam 180 de personalități politice, culturale, economice, universitare, ce se întâlnesc în fiecare an în luna mai, alternativ în Europa și America”) întru elaborarea planurilor de totală dominație economico-financiară și control populațional prin metode contraceptive, avorturi, foamete (în fiecare oră mor de foame circa 400 de pământeni!), alimente chimizate, medicamente contrafăcute și boli/pandemii provocate cu ajutorul agenților patogeni de felul coronavirusului (de reținut că boala provocată de acest „înspăimântător” virus este o formă de gripă mai puțin letală ca gripa obișnuită!), pe care – cică – tot ei, gardienii planetari ai omenirii (alde sinistrul „filantrop” Bill Gates și ciracii săi din nevrednica Organizație Mondială a Sănătății – dr. Michael J. Ryan, directorul executiv al acestui organism, dr. Alexandru Rafila, reprezentant OMS etc.) vor să o pună cu botul pe labe (!) prin obligatoriile și incertele vaccinuri pe care atotputernicul șnapan american le produce în momentul de față în cele șapte fabrici finanțate de el, proiect susținut cu zel antidemocratic (statul va decide în continuare într-o chestiune care-l privește strict pe cetățean?) și integral antiuman („Acuma, dacă facem o treabă foarte eficientă cu noile vaccinuri, cu asistența medicală, cu serviciile de sănătate și control a reproducerii, am putea reduce populația globului cu 10 sau chiar 15 la sută”, sună una din recentele declarații ale atotdetestabilului yankeu) de către Rafilatul nostru, cu toate că pe internet circulă Petiția semnată de 118 medici români împotriva obligativității vaccinării și cu toate că reputatul medic nord-american Rushid Buttar arată cu curaj, într-un interviu televizat, spre Bill Gates și doctorul Anthony Fauci, sforarul „expert” al Statelor Unite în coronavirus (inclusiv în finanțarea cercetărilor continuate de chinezi în acest delicat domeniu științific) și „cel care a condus comitetul de urgență al țării” (jurnalista Karen Smith).
Dar iată câteva mostre elocvente din antiumana concepție politico-eugenică a atotputernicilor demonocrați din zilele noastre:
a)„Pământul e bolnav de cancer, iar cancerul sunt oamenii” (Marton Lambert, formator în cadrul Fundației Rockefeller);
b)„În scopul de-a stabiliza populația lumii, trebuie să eliminăm 350.000 de oameni pe zi” (Jacques Cousteau, explorator și reprezentant UNESCO);
c)„Reduceți populația cu 90%, iar apoi nu vor mai fi suficienți oameni pentru a face atât de multe daune ecologice” (Mihail Gorbaciov, ultimul președinte al fostului URSS);
d)„Depopularea ar trebui să fie cea mai mare prioritate față de lumea a treia”; „Persoanele în vârstă sunt consumatori inutili”; „Populația lumii trebuie redusă cu 50%” (Henry Kissinger, membru al Grupului Bilderberg);
e)„Tot ce avem nevoie este o criză majoră credibilă și națiunile vor accepta Noua Ordine Mondială” (David Rockefeller);
f)„Nimeni nu va intra în Noua Ordine Mondială decât în cazul în care el sau ea va face o promisiune pentru a se închina lui Lucifer” (David Spangler, director ONU pentru Inițiative planetare și unul dintre fondatorii curentului New Age);
g)„Dacă m-aș reîncarna, aș dori să revin pe pământ ca un virus ucigaș, care să reducă populația umană” (prințul Philip, soțul reginei Ecaterina a II-a a Marii Britanii).
Sighetu Marmației, George PETROVAI
3 mai 2020
by