Întoarcerea în timp

Ai parte-n viață uneori

de-asemenea-ntâmplări ciudate,

că fără ele viața este

doar ritmică banalitate…

Din incredibil mi-a fost dat

să gust și eu cândva-ntr-o noapte,

când sufletul m-a-nștiințat

că de vremelnic se desparte.

Și-ntr-adevăr, îndat-apoi

m-am înălțat ca o părere

deasupra trupului închis

într-un abis de neputere

și c-o iuțeală chiar mai mare

decât a gândului hoinar,

am părăsit timpul real

intrând în cel imaginar,

ca să mă-ndrept către Iudeea

procuratorului Pilat,

unde Iisus Mântuitorul

urma să fie judecat…

*

Murdar, cu case din chirpici

ca orice urbe-orientală,

Ierusalimul clocotea

de forfotă și zăpușeală,

cu miile de vagabonzi

trăgând cu ochiul la tejghele

și cetele de cerșetori

aidoma unor belele.

Iar scaunul de judecată

cu-nvinuitul la mijloc,

era de-oșteni încercuit

ca gloata să o țină-n loc.

Altminteri, hidra ghiftuită

cu fanatism necruțător,

în bucățele L-ar fi rupt

pe preadivinul Reconstructor.

Pătruns de milă-I cercetam

făptura crunt batjocorită

de toți aceia ce mai ieri

nu se-ndoiau măcar o clipă

de firea Sa-ndumnezeită.

Și suferința mea sporea

când fața-nvinețită I-o vedeam,

deși era vădit c-o frumusețe

nepământeană ca a Sa

nu poate fi de om știrbită,

căci seva mereu vie ea și-o trage

din armonia Lui interioară,

ca-n adevăr să fie calea pentru om

spre-o viață unde moartea o să moară.

Cu-adâncă venerație

de El m-apropiai ca să-I vorbesc,

fără ca-n jur vreo iotă să ajungă

din acest grai suprafiresc:

„Învățătorule iubit,

din viitorul meu incert

la Tine am venit

și iată că printr-o minune

Te aflu încă în viață

pe-acest nemărginit deșert

al gratitudinii umane,

ca din potirul Tău cu har

să iau scânteia de speranță

pentru plăpândul nostru țel.

O, Tu, Cel mai presus de veci,

nu lăsa moartea să triumfe

și pe barbari să te insulte,

ci vino-n timpul meu creștin

și de păcate arhiplin

ca far în carne și în oase

pe-ale vieții căi spinoase”.

El m-a privit cu ochi senini

ca două ceruri larg deschise

înspre divinele grădini,

și mi-a răspuns:

„Am fost trimis c-un scop precis

de către Tatăl Meu ceresc:

Păcatului să-i vin de hac,

încât ce-i scris să împlinesc!

Să merg cu tine-n viitor

ca oamenii să Mă atingă

și-abia atunci să se convingă

că sunt Mântuitorul lor?

Păi, Eu cu ei mereu voi fi

de-acum și până la sfârșit,

chiar și cu-acei nefericiți

ce-n necredință-au stăruit.

Căci tot acest ghiveci uman

de silitori și ipocriți,

numai prin Mine poate-ajunge

în siguranță la liman,

acel regat netemporal

ce-i pentru om marea-ncercare:

Rămâne robul simțurilor,

ori vrea salvarea prin schimbare?!…

Sau crezi cumva c-ai tăi fârtați

doldora de încreștinare

s-ar dovedi mai omenoși

decât aceste exemplare,

când e știut că din cruzime

ei și-au făcut un scop aparte?

Sunt debordanți în teorie,

dar fizic ei Mă vor departe”…

Nici pâs nu cutezam să spun

la blânda Lui mustrare-ntemeiată,

și cum soldații L-au luat cu ei,

în trup m-am furișat pe dată.

Sighetu Marmației,                                                        George PETROVAI

by

Referinţă Bibliografică

George PETROVAI: Întoarcerea în timp/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 5 octombrie 2019