Cea mai recentă carte de poezie a lui Eugen Dorcescu, intitulată „Agonia caniculei” (Timișoara, Ed. Mirton, 2019), are o istorie și o structură aparte. Poemele cuprinse în acest volum provin din manuscrisele unor cărți pregătite de tipar, dar nepublicate, în primii ani de activitate poetică ai marelui scriitor timișorean. Astfel, ciclul „Orfeu” conține poeme din anii 1973-1974, iar amplul poem „Agonia caniculei”, care are 37 de părți, datează din 1981-1982. Epilogul târziu (Salcâmii sacri) a fost scris în 2018. Volumul beneficiază de un aparat critic impecabil, asigurat de Mirela-Ioana Dorcescu. „Nota asupra ediției” este rezervată unor importante precizări. Aici este încadrată „Agonia caniculei” în lirica dorcesciană (,,Agonia caniculei conține, adeseori și explică numeroase constante ale gândirii și al expresiei lirice dorcesciene. Este o treaptă în destinul existențial-artistic al lui Eugen Dorcescu, un important document de istorie literară…”. – p. 9), sunt introduse opinii critice din „galbene file” de istorie literară, opinii ,,aparținând unor renumiți scriitori timișoreni”, care au luat parte la cenaclul în care a fost citit volumul „Agonia caniculei”, în anul 1982 – Aurel Turcuș, Marcel Turcu, Marian Odangiu, Lucian Petrescu, Anghel Dumbrăveanu. De asemenea, apar, în final, și aprecieri la adresa poemului publicat pe coperta a IV-a și intitulat Istoria unei nevroze: ,,Exact ca o teoremă, dureros ca un psalm modern, sarcastic și fără indulgență pentru decadența vremii noastre, textul lui Eugen Dorcescu este un fel de «nec plus ultra»” (Șerban Foarță, p. 9); ,,Această atmosferă, în care este permis orice, devine un infern de trăiri și acțiuni debusolate, sub pecetea urâtului, a josnicului, a degradării morale. A lipsei de lumina credinței în Dumnezeu. Această iluzorie libertate este văzută de poet ca o adevărată sclavie de fapt față de patimi, de instinctele telurice grosiere. «Sclavia cea mai cruntă-ntre sclavii/E-această libertate infernală»” (Elisabeta Bogățan, p.15) etc. Concluzia Mirelei-Ioana Dorcescu leagă acest poem, plasat pe copertă, deci în afara volumului, de cele 50 de poezii din cuprinsul lui: „«Agonia caniculei» prefigurează, așadar, agonia unei lumi infernale, total lipsită de idealuri morale, lumea de care Poetul se delimitează ferm, continuând să respecte, cu deplină convingere, legea divină” (p.16).
Un loc special în economia volumului le revine gloselor finale, elaborate de Mirela-Ioana Dorcescu, „glose” ce reprezintă profunde și rafinate note de lectură, originale în fond și în expresie, conturând adevărate „cercuri hermeneutice” în jurul poemelor. Prin caracterul lor mediator, ele invită cititorul la revenire asupra textelor poetice și la reflecție asupra factorilor de continuitate și discontinuitate din poiesisul dorcescian. Glosele sunt structurate în patru părți, ingenios intitulate (și subintitulate): Erotocrația: Trimalchio, Thanatocrația: Crinii negri, Aristocrația: Sala armelor, Heliocrația: Sol invictus.
„Agonia caniculei” este un titlu metaforic, ale cărui înțelesuri sunt multiple, riscant de captat într-o formulă sau alta. În sprijinul aproximării semnificației titlului volumului vine etimologia. Proveniența celor două componente ale sintagmei „agonia caniculei” proiectează volumul pe fondul unei mari culturi. Termenul agonie își are originea în gr. agonia „luptă”. Sensul s-a orientat, treptat, spre „luptă cu sfârșitul”. La rându-i, „canicula” este, la origine, numele stelei Sirius din Constelația Câinelui, corespunzând perioadei în care steaua Sirius răsare și apune în același timp cu soarele, respectiv 22 iulie – 23 august.
Canicula, eroismul și citadinul ies, secvențial, în evidență, în proporții comparabile, întreținând solitudinea eului liric – vitală pentru artist: „Asist, singur, în amurg,/la agonia caniculei”. Iar, deasupra tuturor, se află trăinicia dragostei: „Iubirea e-o pădure de salcâm”. Orașul liniștii pierdute – Timișoara de demult – este prezentat din perspectiva unui poet îndrăgostit, în cea mai favorabilă lumină. Mediul citadin se definește prin frumusețe, puritate, farmec și mireasmă: „O năruire de crini e orașul”.
Ne aflăm în fața unui volum fascinant, atât prin povestea subsidiară, cât și prin realizarea artistică, despre care putem afirma că a prins viață a doua oară: a fost scris când poetul Eugen Dorcescu se afla în jurul vârstei de 40 de ani și a fost publicat, după alți aproximativ 40 de ani, în 2019, în urma stăruinței și a osârdiei Mirelei-Ioana Dorcescu, soția poetului și autoarea ediției critice.
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..