Avea în curte ‘nea Vasile
o cumpănă destul de-‘naltă,
dar drumurile, dificile,
i se păreau… făcu o haltă.
Noroc că apa din fântână
te răcorea, trecându-ți setea;
se sprijinea-ntr-un par cu-o mână
‘nainte de-a porni zăletea.
Se-apropia acum de-o sută
și singur sta de multă vreme;
din leatul lui trăia o slută
de care satu-ntreg se teme.
Dar cine știe dacă mâine
va mai avea vreun dram de pâine.


