-La Schengen nu vă dăm acordul,
ne râse-n față Cancelarul,
căci nu vrea Vestul și nici Nordul
și-n plus, mă doare inelarul!
-Bulgaria e o povară,
sări Olanda dintr-o dată
și-apoi, să discutăm la vară,
sau, chiar mai bine, niciodată!
-Ne-au invadat toți azilanții!
urlă cât l-au ținut rărunchii.
-Se înmulțesc și emigranții
chiar de-și julesc, venind, genunchii!
Uitat-a, înadins, se pare,
căci amețit era Năucea,
cum ne-am luptat cu mic și mare
să-și poată înălța ei crucea,
să-și facă porți și catedrale,
grădini și falnice palate,
și întrunirile regale,
în sălile catifelate.
De nu luptam, atunci, cu turcii,
un pașalâc era Viena,
dar i-am ținut în vârful furcii,
iar, tot lor, li se umflă vena?
Aceasta le-este, azi, răsplata?
Civilizație-i aceasta?
Îmi iartă, Doamne, judecata,
și că mi-am revărsat năpasta!


