ADUCĂ IZBĂVIREA
Ce jertfă sfântă
se aprinde,
pământul tot
ea o cuprinde,
în noaptea-n
care visul vieții
stă mărturie-n
zorii dimineții.
Iisuse blând,
Păstorul sfânt,
ce ești promisul
Tatălui Cuvânt,
pe cruce te-ai
urcat să fii
nestinsul far
al sufletelor vii.
Iisuse, tu, al
vieții legământ,
adu-ne pacea
pe pământ,
iar Învierea Ta
o fă zălog
timpului ciut,
surd și olog.
Iisuse, ne poartă-n
veșnic gând,
să nu ne fie
ploile plângând,
s-avem prin
tine Mântuire,
căci ești a
veacurilor viețuire.
Să cânte îngerii
acum duios
vestita Înviere
a lui Hristos,
clopotele bată
lin Trezirea,
întregii lumi
aducă Izbăvirea.
© Gheorghe A Stroia
România, Prier 2023
Sărbători Luminate, de Domnul binecuvântate. Un Paște fericit!
Imagine: icoană pe sticlă de Gheorghe A Stroia

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..