ARE CHIPUL MEU
(autodedicație)
Mă uit la frunză
și are chipul meu,
pe fața ei sunt riduri cântărite,
e doar de-o primăvară-n ram
și o-mpresoară iute doar zile ofilite.
Mă uit la râu
și are chipul meu,
în curgerea-i suavă printre stânci,
e doar de-o clipă zămislit izvor
și marea îl înghite în apele-i adânci.
Mă uit la cer
și are chipul meu,
pe-ntinsul său fără de margini, fin,
aleargă nori pufoși, purtați de vânt,
ce mor uciși când totul e senin.
Mă uit la munte
și are chipul meu,
pe vârfurile-nalte plutesc vulturii vii,
pe pajiști de lumină se nasc mii de culori
ce cad precum cascade în zile ruginii.
Mă uit la floare
și are chipul meu,
pe-a ei petală plină de culoare,
e doar din răsărit ieșită din pământ
și în apusul zilei știe că se moare.
Mă uit la licurici
și are chipul meu,
pe ale sale aripi încap stele și sori,
e doar o clipă-n seara plină de magie
și-n vuiet se-amurgește mirajul de culori.
Mă uit la mama
și are chipul meu,
în glasul său încape-al lumii plânset,
s-a dus ca fumul, visul, printre stele,
captivă în tablou stă raza ei de zâmbet.
Mă uit la Adorata
și are chipul meu,
în a ei dalbă, limpede privire,
încape amintirea a toate care-au fost
încape clipa, ziua și veacul de iubire.
Mă uit la al meu fiu
și are chipul meu,
pe fața lui lumina alb străluce,
e-a mea speranță de-a rămâne viu
pe unda timpului în care totul fuge.
Mă uit la mine
și nu am chipul meu,
mă văd viteaz, dresând al vieții tril,
îmi zboară-n minte albii pescăruși,
să nu mă judecați, sunt încă un copil!
Gheorghe A. STROIA
Slobozia-Urechești, Bacău
23 al lui Prier, ziua Sf. MM Gheorghe
by