DOAR UN CUVÂNT
За тебе, горда УКРАЇНО!
Pune, Doamne-n suflet bunătatea,
Celor ce distrug acest pământ,
Tu, ce ai zidit o lume-ntreagă,
Numai cu al Tău divin Cuvânt.
Fă să înceteze azi nedrept războiul,
Dintre-ai tăi copii, prea răzvrătiți,
Armele preschimbă-le-n fântâni,
Din care să izvorască mir și sfinți.
Adu, Doamne, pacea peste câmpuri,
Stelele le fă mai mari, mai blânde,
Lasă peste-ntreaga noastră lume,
Duhul Tău Preasfânt să ne cuvânte.
Lasă-ți, Doamne-ntreagă, azi, zidirea,
Oamenii să nu fie străini în casa lor,
Fă tiranii care zdrăngăne din arme
Să trăiască iar și iar, doar răni ce dor.
Adu, Doamne, astăzi, nezăbavnic,
Peste lumea toată liniștea adâncă
Și arată-le oștirilor greu încercate:
Floarea vieții crește și pe stâncă.
Vino, Doamne, cu al tău nemituit alai,
Calcă iar desculț pe-acest pământ,
Știm că Tu ești Pacea și Speranța,
Totul poți de spui doar un Cuvânt.
Lasă, uită oamenilor relele lor multe
Și-i îmbracă-n haina-Ți preacurată,
Lumea o adună iar la rugăciune,
Fă războiul greu să piară, deîndată!
© Gheorghe A Stroia
România, 26.02.2022

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..