Eugen Serea
Elysium
În cinci decade, Lumea gri și rece
M-a invățat că viața-i grea, dar trece…
Și-atunci, am învățat-o și eu minte,
Tot mai ades am evadat, cuminte
Din Era de emoții digitale,
Din propriile planuri sagitale,
În sfera mea de pace și Lumină,
Fără de stress ori de adrenalină
Ca nautilii-n vortex dur organic
Plutind ușor în infinit oceanic..
Aici, inima cântă și tresare,
Tăcerea nu-i de aur, ci de sare
Și, rezonând Eternelor Vibrații
În minte nu mai nasc elucubrații,
Ci stau cu ea, sfințind pulsuri binare
În fericita stare de-nchinare
A Verbului sculptat, în Gest Iconic
Ca din Quebracho gândul catatonic…
Cum nu-s atent la tot ce vine, pleacă
Voința spre-alipire nu-mi apleacă
Și-n liniștea mai vie ca tăciunii
Mă răstignesc luxurii mortăciunii,
Că rădăcină n-am, arghirofilă:
Sunt mugure în Rai de clorifilă.
joi, 26 iulie 2018.
by