În context aniversar
Mihaela Băbușanu și-a lansat volumul bilingv „Interstelar / Interstellar”
Joi, 12 martie 2026, HUB Orizont din Bacău a găzduit un eveniment cultural de excepție, prilejuit de lansarea celui mai recent volum al scriitoarei și jurnalistei Mihaela Băbușanu, „Interstelar / Interstellar”, publicat de Editura Magic Print din Onești. Cartea, ediție bilingvă română–engleză, marchează a noua apariție editorială a autoarei și reafirmă parcursul său dedicat poeziei contemporane și haiku-ului, evidențiind o maturitate artistică solidă și o continuitate a preocupărilor literare.
Evenimentul a strâns laolaltă peste 150 de participanți, printre care scriitori, jurnaliști, artiști, studenți, cadre didactice și reprezentanți ai instituțiilor locale și județene, precum membri ai Arhivelor Naționale, ai Direcției pentru Cultură Bacău și ai Serviciului Public Judeţean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău. Au participat, de asemenea, profesori ai Universității „Vasile Alecsandri” – Facultatea de Litere, scriitori și oameni de cultură din Iași, Vaslui, Băbușa, Brusturoasa, Piatra-Neamț, Onești, Comănești, Slănic-Moldova și Roman, alături de rude și prieteni apropiați ai autoarei. Printre invitați s-au numărat și reprezentanți ai autorităților locale și județene, inclusiv consilierii județeni Lorena Maxim și Ionel Bălan, care au transmis mesaje de apreciere, precum și Romulus Bușnea, din partea Serviciului Public Judeţean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, evidențiind recunoașterea oficială a contribuției culturale și sociale a Mihaelei Băbușanu.
Volumul a fost prezentat de Florentina Stanciu, Petre Isachi și Cornel Simion Galben, care au evidențiat subtilitățile lirice și maturitatea artistică a autoarei, analizând modul în care versurile reflectă sensibilitatea contemporană. Atmosfera serii a fost completată de momente muzicale susținute de Mihaela și Marcel Bălan, Ramona Munteanu, precum și de recitalul lui Codrin Bogdan Cimpoeșu, creând o experiență culturală complexă, unde poezia și muzica s-au completat armonios.
În cadrul lansării, Mihaela Băbușanu a făcut publică dedicația cărții, dezvăluind legătura dintre viața sa personală și creația literară: „Dedic această carte fiului meu, Mihail-Dacian, cel care a readus lumina în viața mea; în memoriam părinților mei, Ana și Mihai Băbușanu, pe care îi simt, de dincolo, mereu alături de mine; soțului meu, George; fraților mei; satului meu natal, Băbușa, acolo unde își dorm somnul părinții și strămoșii mei; Bacăului, orașul care m-a adoptat și alături de care, în timp, am găsit cea mai bună formulă de conviețuire și de reușită; și celor foarte puțini prieteni de cursă lungă, știuți și neștiuți, care m-au însoțit până acum pe drumul vieții.
Nu în ultimul rând, îmi dedic această carte mie, la ceas aniversar – cea care a luptat, uneori forțând chiar alinierea planetelor, s-a acomodat cu sine, a învățat să-i fie bine și, uneori, chiar să strălucească în propria viață.”
Printre cei care au luat cuvântul s-au aflat Cornel Cepariu, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala „Marius Mircu” Bacău, Dumitru Brăneanu, președintele Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Bacău, și conf. univ. dr. Paul-Claudiu Cotîrleț, deputat și cadru universitar. Mesaje de apreciere au venit și din partea reprezentanților autorităților locale și județene, întărind recunoașterea publică a parcursului cultural și profesional al autoarei.
Pe lângă florile și micile atenții primite de la cei care o apreciază, Mihaela Băbușanu a fost onorată cu diploma din partea Serviciului Public Judeţean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, în semn de recunoaștere a contribuției sale la păstrarea identității culturale și promovarea valorilor locale și naționale. Ea a mai primit două diplome din partea grupului literar „Dincolo de Retina”, precum și un tablou personalizat, realizat de pictorul Ioan Maric și de pictorița Mihaela Zânica din Piatra Neamț, simboluri ale aprecierii pentru întreaga sa activitate creativă și implicare în viața comunității culturale.
Licențiată în muzeologie și istorie, expert în patrimoniu și conservator în cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, Mihaela Băbușanu este activ implicată în viața culturală a Bacăului și în promovarea personalităților locale, demonstrând o consecvență remarcabilă de-a lungul anilor. Ea a coordonat și inițiat proiecte precum „Japonia – departe, aproape de Bacău”, „Aleea florilor de plumb”, „Poezie cu eșarfă roz”, „Poezie și inginerie – fapte și oameni”, precum și proiectul „Bacău – personalități ale locului”, realizat împreună cu jurnalistul Romulus Dan Bușnea, creând legături între generații și punți între literatură, istorie și patrimoniu.
Pe lângă activitatea culturală, autoarea se remarcă prin implicarea socială și caritabilă, coordonând campanii de donații în județele Bacău și Vaslui, administrând grupul „Donații, schimburi și împrumuturi Bacău”, cu peste 2.000 de membri, grupul privat „Derzis Erudutior – Culture Connecting People”, cu aproximativ 1.000 de membri, precum și pagina „Bacău – personalități ale locului”, contribuind astfel la construirea unei comunități online solide și implicate.
Mihaela Băbușanu este membră a Uniunii Scriitorilor din România și a Uniunii Ziariștilor Profesioniști. Volumul „Interstelar / Interstellar”, lansat în cadrul evenimentului, este al nouălea din creația sa, cuprinzând cinci volume de poezie contemporană și patru volume de haiku, evidențiind diversitatea și consistența operei sale literare.
Evenimentul a beneficiat de sprijinul sponsorizărilor locale, inclusiv Simigeria Luca, Casa di Dulci, The Wine Room, Emilian Iojă, Dani Mar Decorațiuni, Familia Lecca, Vialux, Florăria Ioana, Fiald Horel & Spa, Axe Style Salon (Lili Moraru), Salon Andrada (Mihaela Constantin) și Mihnea Baran Photography, contribuind la crearea unei seri festive, emoționante și memorabile.
Această lansare nu a fost doar un prilej de prezentare a unei noi cărți, ci și o sărbătoare a implicării culturale, sociale și umane a Mihaelei Băbușanu, care, prin perspectiva, dedicarea, implicarea sa și respectul pentru trecut, personalități și oameni, este apreciată și recunoscută de întreaga comunitate băcăuană.
Gheorghe A. Stroia
Redacția Armonii Culturale/ UZPR
Galerie foto eveniment


Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..