N-AM STRÂNS
Mamei Mariana, azi – la 7 ani de la plecarea în Veșnicie
Moto: „Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – Gr. Vieru
N-am strâns mai mult
de-o albă bucurie,
o floare, un surâs și
poate-un simplu vis,
dar tot ce-am adunat
e dat mereu să-mi fie
poartă spre-un gând,
intrare-n Paradis.
Am adunat mereu
ce e mai simplu,
nu am și nu păstrez
ce-i mult prea inutil,
doar port, pe-al zilelor
șerpuitor periplu,
tot ce e bun, curat,
și-n suflet neostil.
Am adunat o floare
din bruma netopită,
în gerul cel mai aspru,
am strâns tot ghiocei,
am pus culori pe cer
în iarna viscolită,
visând la ale verii
lumini din flori de tei.
Am adunat prin vremi
frunzele vii și ierburi,
culorile din ele să-mi
fie grabnic leac,
în zori am mai căzut
ușor pe gânduri
și doar atunci trăiesc
poveștile de-un veac.
N-am strâns mai mult
de-o simplă lină viață,
dar am în ea tot
ce-am putut avea,
chiar dacă uneori
am picuri vii pe față,
ea pentru mine-i totul,
e-ntreagă lumea mea.
N-am strâns mai mult
decât mi-e dat să am,
nu vreau nicicum averi,
nici lumi să socotesc,
nu pot să fiu Atlas, dar
tot aștept la geam,
să-mi intre-n suflet stele,
ca-n ele să trăiesc.
© Gheorghe A Stroia
Bacău, Florar 2025

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..