Ne iartă, Mărite !

Unicului

La ceas de tăcere ascunsă,

Cu ochii în lacrimi de seară,

Doar gândul plecat spre luceferi

Pe suflete picură ceară.

Din cer se aude un scâncet

Copilul de aur iar plânge

Şi plânsetu-i arde în noapte

Cu urme şi slove de sânge.

Lumina-i din ochi se răsfrânge

Spre dealuri şi munţi, către mare

Pământul întreg îl cuprinde

Departe, din zare în zare.

Tristeţea-i pe chip se citeşte

În juru-i stau stele aprinse

Pământu-i trecut în uitare,

De veghe, doar candele stinse.

Luceafăr la vreme de seară,

Luceafăr aprins peste lume,

Din ce supernovă răsari

De cazi spre întinsă genune?

Ne iartă, Mărite Luceafăr:

Lumina din candele-am stins

Şi-n cerul cu mâini ca de ceară

Iubirea, nicicând, n-am atins!

Ne iartă, Mărite Luceafăr:

Pământu-n genune-am schimbat,

Tot cerul în râuri de sânge,

Lumina, din noi, am uitat!

Şoptind… EMINESCU!

Şoptind Eminescu

în cuvinte de dor,

şoptim… Cerului –

albastra-i culoare,

şoptim codrilor seculari –

verdea lor frunză

în picuri de floare.

Şoptind Eminescu

în cuvinte de-alint,

şoptim… Pământului –

boreala-i auroră,

şoptim marginilor sale

rotunde ca sânii de fecioară –

frumuseţea zorilor albaştri.

Şoptind Eminescu

în cuvinte alese,

şoptim… Luminii –

înţelepciunea-i netăgăduită,

şoptim istoriei –

faptele preamăriţilor voievozi,

transformaţi în catedrale.

Şoptind Eminescu

în inocente cuvinte,

şoptim… Copilăriei noastre –

vis, candoare, vrăjită pădure,

şoptim paşilor mărunţi –

timpii regretului

strălucirii de-o clipă.

Şoptind Eminescu

în cuvinte de dor,

şoptim… Fiinţei noastre –

Luceafărul cunoaşterii,

şoptim Limbii Române –

Calea spre Nemurire,

Eternitatea sufletului românesc.

Şoptind EMINESCU,

Strigăm… ROMÂNIA!

GHEORGHE A. STROIA

De Ziua Ta, Luceafăr Blând!…

by

Referinţă Bibliografică

GHEORGHE A. STROIA – NE IARTĂ, MĂRITE! (UNICULUI)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 15 iunie 2020