Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Gheorghe A. STROIA: TREBUIE…

Gheorghe A. STROIA: TREBUIE…

TREBUIE…

 

Mi-am spus

mereu, mereu,

că-n mine

se bat furtunile

cu valurile,

că fiecare țărm

e un vis, din care

voi ieși întreg.

Că-n mine aleargă,

precum nărăvașii

cai, gândurile

agățate de lună,

în fire de mătase.

Mi-am spus

mereu, mereu,

că-n fiecare clipă

e un titanic timp,

e încastrată veșnicia,

căreia îi căutăm

esența și nu-i aflăm

rostuirea fragilă.

Că-n mine e un mim,

care se joacă

de-a viața,

cu viața însăși,

că sabia lui de jucărie

e mai grea

și mai tăioasă decât

lama unui iatagan.

Mi-am spus

mereu, mereu,

că sunt un chip,

un chip cu

suflet de om,

căruia i-am desenat

fără încetare

zâmbete, lacrimi,

durere, întristare,

dragoste, senin,

pe care le-a câștigat

mușcând din țărâna

propriei cărni.

Că-n mine

nu vor crește

niciodată

cuiburi goale,

nu se vor tăia

copaci ori vlăstari,

nu vor intra războaie,

nu va muri nimeni,

că vom trăi

într-o singură inimă

pentru Veșnicie.

Mi-am spus,

mereu, mereu,

că sunt un biet nebun,

care speră,

încă mai speră,

că-n mine

va crește iarba,

vor înflori ghioceii,

se vor albi cerurile,

vor zbura păsări

în noaptea adâncă

cu gust de lavandă.

Că-n mine locuiește

un suflet, care

nu mi-e străin cu nimic,

care mă cunoaște,

mă recunoaște,

mă scrie în versuri

pe-o coala nescrisă

de antic pergament.

Mi-am spus,

mereu, mereu,

că sunt, dar

că trebuie să fiu…

 

© Versuri și grafică Gheorghe A Stroia – România, Bacău – sfârșit de Undrea

Facebooktwitterby feather